tratament-sistem-nervos

Tratamentul sistemului nervos – Semnele bolii si metode accesibile de tratament

In numarul precedent am enumerat doar cateva dintre principalele grupe de medicamente pentru tratamentul sistemului nervos. In cele ce urmeaza vom continua prezentarea acestora, cu accent pe somnifere, barbiturice, antihistaminice, antidepresoare si anxiolitice.

tratament-sistem-nervos

Somniferele
Insomnia cronica este o stare psihologica ce este cauzata de anxietate, depresie, durere sau disconfort. In cazul insomniilor ocazionale se recomanda bai calde, o cana cu lapte cald inainte de culcare. Majoritatea somniferelor (hipnoticelor) deprima functiile cerebrale, determinand diminuarea acestora. Cel mai des folosite sunt benzodiazepinele, care actioneaza fara mari riscuri asupra anxietatii, una dintre cauzele insomniei.
Somniferele reduc perioada in care apar visele si, de aceea, somnul provocat difera fundamental de cel normal. Majoritatea somniferelor pot crea dependenta fie psihica, fie fizica. Intreruperea brusca a acestor medicamente poate duce la aparitia insomniei, anxietatii, halucinatiilor, crizelor convulsive, cosmarurilor, viselor foarte animate etc.

Etapele somnului
Somnul normal are trei etape: somnul usor, cel profund si somnul cu vise. Durata acestor faze variaza in functie de varsta, fiind profund influentata de somnifere. De obicei, adultii tineri au un somn linistit, usor, iar durata somnului profund si a celui cu vise este redusa. In cazul in care este nevoie de somnifere, iar acestea sunt intrerupte brusc, se mareste perioada somnului cu vise, perioada care se transforma in cosmaruri.

Barbituricele
Acestea se utilizeaza din ce in ce mai putin, deoarece creeaza dependenta, iar actiunea sedativa pe care o au se manifesta timp indelungat.

Antihistaminicele sunt in principal antialergice, insa induc si somnul, mai ales la copii si varstnici.

Folosite ca tratament in tulburarile depresive, in unele cazuri, antidepresoarele induc somnul.

Anxioliticele
Anxietatea este rezultatul stresului excesiv si se manifesta printr-o stare de frica, teama nejustificata fata de un pericol ireal. Anxietatea apare in momentul in care se instaleaza un dezechilibru intre unii mediatori cerebrali. Frica determina cresterea activitatii cerebrale, stimuland sistemul simpatic. Astfel apar urmatoarele simptome: palpitatii, sentimente de opresie, tulburari digestive, dureri de cap.
Medicamentele anxiolitice sunt tranchilizante minore utilizate pentru a atenua tensiunea preexistenta cauzata de stres sau de alte cauze fiziologice. Tratamentul in sine asigura psihoterapia. Principalele anxiolitice sunt benzodiazepinele, sedative importante care combat si insomnia care, de regula, insoteste anxietatea. Pentru tratamentul anxietatii se mai folosesc antidepresivele ce pot crea dependenta.
Benzodiazepinele deprima activitatea zonei cerebrale care controleaza emotia, suscitand actiunea acidului gama-amino-butiric (GABA) care se fixeaza pe celulele cerebrale, blocand astfel transmiterea impulsurilor electrice. In acest fel se intrerup comunicatiile intercelulare. Benzodiazepinele cresc actiunea inhibitorie a GABA asupra celulelor, impiedicand activitatea cerebrala responsabila de starea de anxietate. De asemenea, benzodiazepinele diminueaza starea de agitatie si neliniste si incetinesc activitatea mentala, provocand adesea somnolenta. Printre altele, benzodiazepinele au si un efect relaxant asupra musculaturii. Folosite in doze mari duc la aparitia starilor de apatie. Ca efect secundar pot aparea ameteli si tulburari de memorie, iar la conducatorii auto pot incetini reactiile. Benzodiazepinele nu actioneaza mai mult de cateva saptamani, deoarece creierul se obisnuieste repede cu efectele acestor substante.

Riscuri si precautii
Benzodiazepinele nu prezinta toxicitate majora, iar supradozajul nu este mortal. Marele dezavantaj al acestor substante este dependenta fiziologica si psihica, administrate in doze crescute. Ele pot fi prescrise pentru cel mult doua saptamani, chiar mai putin. Intreruperea brusca duce la revenirea anxietatii, cosmarurilor si starilor de agitatie. Literatura de specialitate descrie cazuri de toxicomanie provocate de folosirea in exces a benzodiazepinelor.
Antidepresoarele. O depresie severa poate fi cauza unui eveniment nefericit in familie, a unei boli sau poate aparea fara un motiv anume. Se cunosc doua tipuri de menicamente antidepresive:

  • Imipraminele (triciclice);
  • Inhibitorii mono-amin-oxidazei (IMAO).

De regula, se foloseste litium in psihozele maniaco-depresive. Depresiile considerate minore nu beneficiaza neaparat de tratament specific. O sustinere psihica in depresiile minore este mai eficienta decat un medicament. in schimb, depresia severa impune terapie antidepresiva ce poate dura luni sau ani de zile. Depresia este cauzata de scaderea concentratiei unor substante cerebrale numite neurotransmitatori. Acestea afecteaza umorile care stimuleaza celulele creierului. Antidepresoarele cresc testul acestor excitanti. Neurotransmitatorii de excitatie eliberati de celulele cerebrale sunt rapid absorbiti de alte celule cerebrale. Imipraminele, numite si triciclice, blocheaza aceste reabsorbtii si determina cresterea efectului stimulent asupra creierului. Inhibitorii de mono-amin-oxidaza (IMAO) inhiba actiunea unei enzime cerebrale care, in mod normal, degradeaza neurotransmitatorii excitanti. IMAO contribuie la cresterea testului neurotransmitatorilor care activeaza o stimulare cerebrala puternica.
Unul dintre beneficiile antidepresoarelor este acela ca actiunea nu se manifesta mai devreme de 10-14 zile de tratament, inducand somnolenta si o serie de efecte denumite colinergice (gura uscata, vedere tulbure, dificultati la urinare).

Riscuri si precautii
Supradozajul de imipramina si IMAO, in unele situatii, poate declansa moartea bolnavului. Imipraminele pot antrena coma, crize convulsive, tulburari de ritm cardiac. IMAO pot duce la crize convulsive. De aceea aceste doua medicamente se prescriu cu mare atentie la cardiaci si epileptici. Administrate cu alte medicamente sau cu alimente bogate in tiramina (branza, carne, vin, rosii) pot antrena o crestere a tensiunii arteriale, chiar atunci cand tratamentul este intrerupt de doua saptamani. Tratamentul cu IMAO impune un regim alimentar riguros. Daca tratamentul cu aceste doua tipuri de medicamente este intrerupt brusc, pot aparea anxietate, dificultati respiratorii, efecte secundare care sunt pasagere. in concluzie celulele cerebrale elibereaza cantitati suficiente de neurotransmitatori excitanti, care sunt reabsorbiti in permanenta de catre celule, unde sunt degradati de enzime. in cazul depresiilor, eliberarea neurotransmitatorilor este diminuata. Antidepresoarele determina cresterea testului neurotransmitatorilor din creier. Imipraminele determina cresterea testului transmitatorilor si blocheaza reabsorbtia lor, in timp ce IMAO determina cresterea eliberarii neurotransmitatorilor care blocheaza actiunea IMAO. Cateva dintre medicamentele triciclice sunt: amitriptilina, amoxapina, clomipramina, imipramina. IMAO sunt reprezentati de iproniazide si niolamide.

Afirma Dr. Farm. D. Hurduc

Cu totii suntem nervosi, dar atunci cand acest lucru se transforma intr-o “rutina” zilnica ar trebui sa facem pauza, sa facem o introspectie si sa ne gandim incotro ne indreptam defapt.

Cum se manifesta boala sistemului nervos?

Gastritele, ulcerele, “înţepăturile” inimii, nevrozele, insomnia, alergiile şi ameţelile pot apărea şi pe sistem nervos. De vină sunt stresul, alimentaţia şi regimul de muncă.

Sunt frecvente situaţiile în care medicul îi spune pacientului că suferă de o boală pe sistem nervos. Totuşi, denumirea “pe sistem nervos” nu înseamnă o boală psihică sau neurologică, aşa cum cred mulţi când aud diagnosticul. Bolile se vindecă mai greu, uneori fiind nevoie să treacă mai bine de şase luni de tratament. “Bolile pe sistem nervos se referă, de regulă, la tulburări în care simptomele sugerează o tulburare fizică pentru care nu se poate demonstra existenţa unei boli organice, dar există indicii că simptomele au legătură cu factori psihologici. Sunt confundate, de obicei, cu bolile psihice, deoarece simptomele sunt datorate unui stres psihologic”, explică medicul de familie Georgiana Lăpuşescu. Mai frecvente la femei Este posibil să suferiţi de o astfel de afecţiune dacă majoritatea analizelor pentru stabilirea diagnosticului sunt normale, dacă aveţi foarte multe simptome localizate divers (o dată vă doare într-o parte, altă dată în altă parte), ce apar în condiţii diferite (o dată la efort, o dată la supărare sau după ce consumaţi anumite alimente), şi ameliorate în condiţii diverse (o dată cu distonocalm, altă dată cu apă cu zahăr, ceai de tei etc.). De obicei, simptomele persistă mult timp, în ciuda numeroaselor tratamente şi a consultului la diferiţi specialişti, ceea ce face ca pacienţii să intre în panică.
“Pacienţii vin la medic pentru simptome difuze, schimbătoare, cu localizări diverse, care nu sunt grave, dar sunt foarte supărătoare deorece persistă mult timp, chiar sub tratament. Majoritatea analizelor la aceşti pacienţi sunt în limite normale. Există o predispoziţie legată de tipul de personalitate (de obicei la cei mai temperamentali) şi sex (la femei sunt mai frecvente)”, adaugă medicul. Pacientul, speriat de eticheta de “nebun” Bolile nu sunt grave, nu pun viaţa pacientului în pericol, dar îl chinuie. Acesta este profund nemulţumit de medici, acuzându-i că nu îl iau în seamă sau că nu îi pun un diagnostic adevărat, şi se revoltă împotriva sistemului medical.
În plus, pacientul acceptă greu diagnosticul pus de medic, deoarece consideră că este etichetat drept “nebun”. Gastrite, urticarii, nevroze, infecţii urinare Diagnosticul de boală pe sistem nervos se pune, de obicei, prin excluderea altor boli care au aceleaşi simptome. Medicul de familie Remus Lupu expune câteva cauze care duc la apariţia acestor boli. “Printre cauzele acestora se numără alimentaţia, stresul familial sau profesional, programul haotic de muncă şi de viaţă şi lipsa odihnei”. Există o gamă largă de boli care apar pe sistem nervos: afecţiuni digestive (constipaţia şi diareea, balonarea, crampele abdominale, colon iritabil, gastrita şi duodenita, stări de greaţă), dischinezie biliară, afecţiuni urinare (usturimi la urinat), nevroze, ameţeli, astenie, insomnie, somnolenţă, iritabilitate, lipsa poftei de mâncare, transpiraţia excesivă, “înţepăturile” inimii, mâncărimile pielii (pruritul), spasmele musculare (lipsa de calciu) sau chiar ticurile.

“Pacienţii vin la medic pentru simptome difuze, schimbătoare, cu localizări diverse, care nu sunt grave, dar sunt supărătoare.“
Georgiana Lăpuşescu, medic de familie

SOLUŢII

Se ţin sub control, dar se vindecă greu

Deşi afecţiunile de acest tip nu pun viaţa bolnavilor în pericol, ele se tratează greu, după o lungă perioadă de timp, cu cooperarea serioasă a bolnavului.Pacienţilor le este greu să accepte diagnosticul, pentru că, în ciuda simptomelor, analizele şi investigaţiile (ecografie, endoscopie, CT etc.) sunt normale. Principalele recomandări includ schimbarea stilului de viaţă, adoptarea unui regim alimentar sănătos şi a unui regim de muncă echilibrat, tratament medicamentos, dar şi consiliere psihologică. “Evoluţia este de lungă durată (cel puţin şase luni) şi prezintă perioade de remisie şi de acutizare. Cu un tratament corect aceste tulburări pot fi ţinute sub control, dar, în general, nu pot fi vindecate”, precizează medicul de familie Georgiana Lăpuşescu.

Pentru realizarea acestui articol am folosit sursele de informare urmatoare:

https://www.revistagalenus.ro/revista-e-galenus-2009/557.html

Cat si alte informatii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *