SFATURI SALVATOARE! Cum trebuie sa ai grija de bateria masinii iarna

SFATURI SALVATOARE! Cum trebuie sa ai grija de bateria masinii iarna

Temperaturile extreme din timpul noptii te pot lasa cu masina-n drum. De vina este, de cele mai multe ori, bateria, care „moare” cand ti-e lumea mai draga. Iata cum sa protejezi acumulatorul si sa-i prelungesti viata cand afara se inregistreaza cu mult sub minus zero grade Celsius.

  • Inainte de a porni motorul, inchide toti consumatorii de energie: casetofonul, sistemul de dezaburire, faruri, lumini, stergatoare de parbriz, sistemul de climatizare sau aerul conditionat.
  • Pastreaza intotdeauna bornele bateriei curate, fara reziduuri de acid sau murdarie. Recomandat este sa le inspectezi periodic, macar o data pe luna, pentru a observa daca sunt sau nu corodate. Bornele curate permit incarcarea eficienta a bateriei. Pe de alta parte, un contact imperfect din cauza reziduurilor depuse va scadea eficienta incarcarii din timpul deplasarilor, ceea ce va duce la uzura prematura atat a bateriei, cat si a alternatorului.
  • Mergi cat de des poti cu masina! Autoturismul nu trebuie abandonat in parcare pentru lungi perioade de timp. Recomandat este sa circuli pe distante lungi, dar nu este intotdeauna posibil. In acest caz, ia bateria in casa si incarc-o periodic cu un redresor.
  • Este indicat sa eviti, pe cat posibil, in timpul calatoriilor scurte, utilizarea anumitor facilitati ale autoturismului cum ar fi incalzirea scaunelor, incalzirea auxiliara, daca masina este echipata cu un astfel de sistem. Astfel, curentul produs de alternator va fi suficient pentru reincarcarea acumulatorului.
  • Este recomandat ca, cel putin o data pe saptamana, sa parcurgi cu masina distante mai lungi pentru a da posibilitatea bateriei sa se refaca dupa mersul prin oras: distante scurte, porniri si opriri dese. Iesi cu autoturismul pe autostrada!
  • Bateria ar trebui izolata cu ajutorul unei truse speciale de izolare pe care o gasesti in magazinele de profil. Husele de protectie impotriva temperaturilor scazute sunt confectionate, in general, din plastic sau un alt material rezistent la acid. Vei gasi si huse din material care se pliaza pe forma acumulatorului.
  • Protejeaza bateria de vibratii! Acumulatorii care se misca se pot defecta foarte usor si exista riscul producerii unui scurtcircuit.
  • Cumpara un redresor/incarcator de baterie care va mentine un nivel optim de incarcare atunci cand nu folosesti, pentru perioade mai lungi de timp, autoturismul.

Sursa informatiei este ziarul online click

Read More