limba-romana-corecta

Lectia de limba romana: Majoritatea sunt sau este?

O altă problemă de limbă română care frământă pe mulți, în aceste vremuri necăjite, este chestiunea „marii majorități”. Surprinzător de numeroase mesaje se arată intrigate de această formulă, considerând-o fie pleonasm, fie eroare logică. Nu e nici una, nici alta. Majoritatea e o chestiune relativă și variabilă, ca să spun așa. Majoritatea înseamnă partea mai mare dintr-un întreg. Dar această parte poate fi cu mult mai mare sau doar cu un picuț mai mare. În cazul unui vot, un rezultat de 49 de procente contra 48 înseamnă o majoritate mică, față de, să spunem, 90 contra 4, care e o mare majoritate. În parlamente, de pildă, se lucrează cu fel de fel de majorități. Majoritatea relativă (sau simplă) înseamnă jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenți (cu condiția îndeplinirii cvorumului de ședință, care e de 50 la sută din numărul total al parlamentarilor). Așadar, ca exemplu, într-o cameră legislativă cu 140 de membri, majoritatea relativă e de 36 (140:2=70:2=35+1=36). Majoritatea absolută înseamnă jumătate plus unu din numărul total: în exemplul dat: 71. Pentru legi de importanță deosebită, se cere majoritate specială, adică de două treimi (66,66 la sută): în exemplul folosit, 94. Așadar, nu e nicio eroare să vorbim despre o mare majoritate sau o mică majoritate. Putem spune, de pildă: marea majoritate a românilor sunt de credință creștin-ortodoxă.

Cu aceasta, am atins a doua jumătate a problemei. Mulți telespectatori și forumiști s-au întrebat: care e acordul corect: majoritatea sunt sau majoritatea este? Răspunsul nu e chiar țac-pac. E o chestiune de intenție a enunțului. Regula e că, dacă accentul logic cade pe ideea de grup compact, pe entitatea grup (ansamblu), atunci acordul e la singular. Dacă accentul logic cade pe indivizii ca atare, pe persoane, atunci acordul e la plural. Să presupunem că avem un grup de 30 de băieți, din care 25 au părul blond. E absurd să spunem că în acest grup, majoritatea băieților e blondă. Vom spune, firește, în acest grup, majoritatea băieților sunt blonzi. Dacă însă, cum spuneam, accentul logic cade pe aspectul ansamblului, compact, ca o unitate, atunci acordul se face la singular; de pildă: Senatorii au discutat mult. În cele din urmă, majoritatea a acceptat argumentele.

limba-romana-corecta

Read More

cum-se-scrie-corect

Lectia de limba romana: Ora doi sau ora doua?

ora una
ora doi
ora doisprezece
ora douazeci si una
ora douazeci si doi ora unu
ora doua
ora douasprezece
ora douazeci si unu
ora douazeci si doua

Ora unu/douazeci si unu, deci numerale masculine pe langa un substantiv feminin, constituie exceptii, explicabile prin faptul ca mostenesc forma initiala a felului cum era exprimat timpul, un ceas dupa miezul zilei/noptii, mai pe scurt, ceasul unu, iar prin rostire prescurtata, unu (e ceasul unu sau, simplu, e unu). Apoi, forma de masculin, deja impusa, s-a pastrat si pe langa femininul ora: ora unu. In schimb, in cazurile ora doua/douasprezece/douazeci si doua, s-a impus forma de feminin, care este si cea de neutru plural: doua ceasuri dupa miezul zilei/noptii, de unde ceasurile sau ceasul doua, apoi ora doua etc. Este de neinteles cum cineva poate rosti ora doisprezece, atata timp cat nu va spune niciodata ora doi!

cum-se-scrie-corect

Read More

Cum se scrie corect: Vi-l sau V-il?

Pentru cei care au probleme cu scrierea corecta a formei “vi-l” si derivatele acesteia, iata un mic indrumar:
Vi-l iau.
Vi-i iau.
Vi le iau.
Dar
V-o iau.

  • voua va v vi-am

Vi-am NU există. Se spune şi se scrie v-am.
Forma vi o folosim doar dacă urmează un alt pronume, care începe cu consoană: Vi-l dau. / V-o dau. / Vi le dau. / Vi se spune. Plus forma Vi-i dau.

A. VĂ + verb.

1. Pe lângă verbe la timpurile simple ale indicativului se foloseşte – indiferent că e dativ (vouă vă) sau acuzativ (pe voi vă):

spun, ajut, observ, întreb.

Pronunţat împreună cu un verb care începe cu a sau cu o, devine v-: v-aştept.

Dacă verbul începe cu î, rămâne : Vă înţeleg. Vă-nţeleg.

cum-se-scrie-corect

La fel pentru conjunctivul prezent:
spun. Să aduc / Să v-aduc. Să întreb.

2. Pe lângă verbe la perfect compus sau condiţional-optativ: V-.
V-am spus. V-am dus.
V-aş spune. V-aş duce.

3. Pe lângă imperativ sau gerunziu: -VĂ.
Duceţi-vă! Spunându-vă.

4. Pe lângă infinitiv: VĂ.
Pentru a cere.

B. VI / VI- / V- + pronume + verb

dau un pix. Vi-l dau.
dau o carte. V-o dau.
(Fără -i-!!!)
dau banii. Vi-i dau.
dau cărţile. Vi le dau.

(La fel pentru conjunctivul prezent: vi-l dau, să v-o dau, să vi-i dau, să vi le dau.)

V-am dat un pix. Vi l-am dat.
V-am dat o carte. V-am dat-o.
V-am dat banii. Vi i-am dat.
V-am dat cărţile. Vi le-am dat.

(La fel pentru condiţional-optativ: v-aş da, vi l-aş da, v-aş da-o, vi i-aş da, vi le-aş da.)

Nu există vi-am dat. Există v-am dat, vi i-am dat.
Nu există vi-o dau. Există v-o dau, v-am dat-o.

 

Read More

pulover

Cum se scrie corect: pulover sau pulovar?

De multe ori am auzit tot felul de variante pentru cuvantul “pulover”. Pentru a scrie corect, este necesar sa stim exact cum se scrie, asa ca in acest articol vom vorbi despre varianta corecta a acestui cuvant.

Potrivit DEX si DOOM, se pare ca singura forma corecta este “pulover”, iar nu alte variante intalnite in vorbirea de zi cu zi, cum ar fi “pulovar”. Cuvantul reprezinta un imprumut din limba engleza: pull-over = obiect de imbracaminte tricotat (fara nasturi), care acopera partea de sus a corpului si se poarta de obicei peste camasa sau peste bluza.

Pentru acest cuvant, exista pluralul “pulovere”.

Daca, totusi, se vrea evitarea acestui cuvant, se poate folosi varianta “jerseu” (pl. “jersee”), flanela (“pl. “flanele”) sau “sveter” (folosit mai rar, din engl. “sweater”).

pulover

Read More