scriere cifre romane

Cum se scriu corect cifrele si numerele romane?

Introducere

Desi in Imperiul Roman nu era aplicat un set de reguli stricte care sa duca la standardizarea scrierii cu numerale romane, in ultimele sute de ani au fost aplicate totusi unele reguli pentru a elimina confuziile.

In legatura cu numeralele (cifrele si numerele) romane, consideram ca exista un set de sase reguli care trebuie retinute.

Citeste-le mai jos, in ordine. Nu te ingrijora daca nu intelegi ceva imediat. Cand vei termina de citit toate cele sase reguli, lucrurile vor deveni clare.

1) Prima regula – setul de simboluri de baza in scrierea romana

Numeralele (cifrele, numerele) romane importante, simbolurile pe baza carora se construiesc restul numerelor in scrierea romana, sunt:scriere cifre romane
1 = I (unu)
5 = V (cinci)
10 = X (zece)
50 = L (cincizeci)
100 = C (o suta)
500 = D (cinci sute)
1 000 = M (o mie)
5 000 = (V) (cinci mii) *
10 000 = (X) (zece mii) *
50 000 = (L) (cincizeci de mii) *
100 000 = (C) (o suta de mii) *
500 000 = (D) (cinci sute de mii) *
1 000 000 = (M) (un milion) *

* Numarul marcat astfel era fie scris cu o bara deasupra, fie intre doua bare verticale, pentru a indica multiplicarea acelui numar cu 1 000; am preferat scrierea intre paranteze pentru ca este mai accesibila pentru utilizatorul de calculatoare si pentru a evita in plus confuzia cu simbolul pentru unu – I.

La inceput, romanii nu foloseau numere mai mari de 3.999, neavand reprezentare pentru numerele 5.000, 10.000, 50.000, 100.000, 500.000, 1.000.000. Acestea au fost adaugate mai tarziu si pentru ele erau folosite diverse notatii, nu neaparat cele de mai sus. Astfel, la inceput, numarul maxim ce putea fi scris era: MMMCMXCIX (3.999).

Read More

Expresii latine uzuale: Tu le cunosti sensul?

Ad calaendas graecasLa calendele greceşti.

Ars poeticaArta poeziei.

Aut Caesar, aut nihilSau Cezar, sau nimic ( totul sau nimic)

Bis dat qui cito datDă de două ori cel ce dă repede.

Carpe diemBucură – te de ziua de azi!

Curriculum vitaeDurata vieţii, biografie.

De mortuis nil nisi beneDespre morţi, nimic,decât bine.

Divide et imperaDezbină şi stăpâneşte.

Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sumMă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist.

Alter egoAlt eu.

alter ego

Errare humanum est, perseverare diabolicumA greşi este omenesc, a persevera este diabolic.

Est modus in rebusEste o măsură în lucruri.

Ex cathedraDe la catedră.

Excelsior!Mai sus!

Festina lente!Grăbeşte-te încet!

Fiat lux!Să se facă lumină.

Gaudeamus igiturSă ne bucurăm deci.

Habemus papam!Avem papă!

Hic et nuneAici şi acum.

Hodie mihi, eras tibi – Azi mie, mâine ţie.

Homo sapiensOmul raţional.

Homo homini lupusOmul este un lup pentru om.

Honores mutant moresOnorurile schimbă moravurile.

In extremisÎn ultimele momente, când nu se mai poate altfel.

In pectoreÎn suflet.

Intelligenti paucaCelui iteligent îi ajung puţine cuvinte.

In vino veritasIn vin este adevărul.

In vitroÎn ( sticlă) laborator, în eprubetă.

In vivoPe viu (pe organismul viu).

Licenţia poeticaLibertate poetică.

Loco citatoÎn locul citat anterior.

Magister ludiÎînvăţătorul şcolii.

Magna cum laudeCu mare laudă.

Mea culpaDin vina mea.

MementoŢine minte

Memento mori !Aminteşte-ţi că vei muri!

Mens sana in corpore sanoMinte sănătoasă în corp sănătos.

Modus vivendiMod de a trăi.

Modus operandiMod de a acţoina.

Mortua est!A murit!

Motu proprioDin proprie iniţiativă.

Mutatis mutandisSchimbând ce este de schimbat.

Nemo propheta in patria suaNimeni nu- i profet, în ţara sa.

Nervus rerum gerendarum(Nervul lucrurilor ce sunt de făcut) Motorul oricărei acţiuni; banii.

Nota beneNotează bine.

Nihil sine Deo !Nimic fără Dumnezeu!

Nolens volensVrând, nevrând.

Noli me tangere!Nu mă atinge!

Non scholae, sed vitae discimusNu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm.

Nosce te ipsumCunoaşte-te pe tine însuţi.

Omnia tempus habentToate la timpul lor.

Ora pro nobis!Roagă-te pentru noi!

O tempora! O moris!Ce vremuri! Ce moravuri!

Per pedes ( apostolorum)Cu picioarele (apostolilor); pe jos, cum mergeau apostolii.

Perpetum mobileÎn mişcare perpetuă.

Persona non gratapersoană neagreată.

Quod erat demonstrandum ( q. e. d.)ceea ce era de demonstrat.

Rara avis ( in terris)pasăre rară ( pe pământ).

Repetitio est mater studiorumrepetarea este mama studiilor.

Res, non verba!Fapte , nu vorbe!

Restitutio in integrumrestabilire în întregime.

Ridendo castigat moresrâzând se înfrânează moravurile.

Sancta sanctorumcel mai sfânt dintre lucrurile sfinte.

Semper idemMereu acelaşi.

Sic voloAşa vreau.

Sine qua nonFără de care nu se poate.

Si vis pacem, para bellumDacă vrei pace, pregăteşte războiul.

Statu quo…( În starea în care…) Fără nici o schimbare între timp.

Stricto sensuÎn sens strict.

Sui generisÎn felul său.

Tabula rasa( Tablă ştearsă); A şterge cu buretele trecutul.

Te Deum laudamusPe Tine, Dumnezeul nostru, Te lăudăm.

Terra incognitoPământ necunoscut.

Timeo Danaos et dona ferentesMă tem de greci chiar când aduc daruri.

Ubi bene ibi patria Unde-i bine, acolo este patria.

Veni, vidi, viciAm ajuns, am văzut, am învins.

Verba volant scripta manentCuvintele zboară, scrisul rămâne.

Veto!Mă opun!

Via sacraCalea sfântă.

Vis maiorForţă majoră.

Vivat, crescat, floreat!Trăiască, crească şi înflorească!

Viva voxViu grai.

Vox populi, vox DeiVocea poporului, vocea lui Dumnezeu.

Read More

folosirea virgulei

Cum folosim virgula, in functie de context

Mai jos puteti gasi un scurt ghid de folosire a virgulei in limba romana. Virgula – folosirea acesteia – da destula bataie de cap, intrucat regulile sunt complicate pentru cineva care a pierdut contactul cu limbajul prea tehnic predat la orele de gramatica la scoala.

Nu putem evita folosirea acestui limbaj nici in articolul de fata, dar incercam ca, prin exemple, sa oferim o imagine cat mai clara cu putinta.

Legenda:

, – arata folosirea virgulei,

_ – arata lipsa virgulei.

1. Partile de vorbire sau propozitiile legate prin si, sau ori ori, in principiu, nu se despart prin virgula. Exista exceptii, ca in urmatoarele exemple: “O sa vin si eu, si sora mea”, “O sa ma ajute ori Ionel, ori Gica”, “Sau noi eliberam camera, sau voi nu mai veniti”.

Partile de vorbire sau propozitiile se despart prin virgula legate prin: nici, dar, iar, insa, ci, dar si, precum si, deci, prin urmare, asadar, in concluzie.

2. Se despart prin virgula propozitiile coordonate juxtapuse.

“Nourii curg, raze-a lor siruri despica”.

Se despart prin virgula propozitiile coordonate adversative si conclusive.

“Copacii nu erau grosi, dar erau desi”.

3. Propozitia atributiva nu se desparte prin virgula.

“E o colega_ careia ii datorez mult.”

Doar propozitia atributiva ce exprima ceva suplimentar se desparte prin virgula:

“Sa trecem la ceilalti munti, a caror origine este vulcanica.”

“Vederea acestei lupte, care i se paruse initial…”

4. Propozitia completiva directa asezata dupa regenta sau intercalata nu se desparte prin virgula.

“Pe cati i-au gasit_ i-au manat spre curtea primariei”

“Cunosc_ ce rautati v-au facut”

“Si vazand spanul_ cat e de frumoasa fata imparatului, odata se repede…”

Asezata inaintea regentei, de obicei se desparte.

“Ce stii tu azi, eu am stiut ieri”

5. Propozitia completiva indirecta asezata dupa regenta nu se desparte prin virgula.

“Nu scapi_ de ce ti-e frica”

Propozitia completiva indirecta asezata inainte de regenta se desparte prin virgula.

“De ce ti-e frica, nu scapi”

6. Propozitia subiectiva asezata dupa regenta nu se desparte prin virgula.

“Nu-i frumos_ cine se tine…”

Propozitia subiectiva situata inaintea regentei se desparte daca este reluata in regenta printr-un pronume demonstrativ.

“Cine nu respecta pe altii, acela nu merita sa fie respectat”

Daca nu este reluata prin pronume, nu se desparte.

“Cine intreaba_ nu greseste”

“Cine fura azi un ou_ maine va fura un bou”

7. Propozitia predicativa nu se desparte prin virgula.

“Casa e neschimbata”

8. Propozitia circumstantiala de loc.

Dupa regenta: nu se desparte prin virgula.

“Leaga calul_ unde zice stapanul”

Inainte de regenta: se desparte cand nu se insista in mod deosebit asupra ei.

“Unde pica nuca, pica si din talpa iadului bucatica”

Inainte de regenta: nu se desparte cand se insista asupra ei.

“Unde mi-ai spus_ te astept”

Dupa regenta, introdusa prin acolo, se desparte.

“Unde e ata mai subtire, acolo se rupe”

Intercalat si asezat inaintea predicatului regentei se pune de obicei intre virgule.

“Pe dealuri, unde te intorci, sunt pluguri”

9. Propozitia circumstantiala de timp.

Dupa regenta se desparte prin virgula numai daca in regenta se afla un complement circumstantial.

“Mai frumoasa e toamna, cand in locul florii spanzura…”

Inaintea regentei se desparte prin virgula cand nu se insista asupra ei.

“Cand a pasit la portita, a vorbit..”

“Cand a intrat, catelusa a latrat”.

Inaintea regentei nu se desparte prin virgula cand se insista asupra ei.

“Cand l-am chemat eu_ a venit”

Cand are in regenta adverb corelativ se desparte prin virgula.

“Cand te-ai saturat de privit, atunci sa vii”

Intercalata, daca se afla inaintea regentei, se pune intre virgule.

“Tot neamul Basarabilor, pana sa prinda de veste, trecuse granita”

10. Propozitia circumstantiala de cauza se desparte de regenta oriunde ar fi, de obicei.

11. Propozitia circumstantiala de mod, dupa sau inaintea regentei se desparte prin virgula, exceptand situatia in care se insista asupra ei, caz in care nu se pun virgule.

“Animalul inghiti o data, ca si cand i s-ar fi uscat gatlejul”

12. Propozitia circumstantiala de scop sau finala, dupa regenta, se desparte prin virgula, cand nu se insista asupra ei.

“Multe a incercat, ca sa-si poata rezolva…”

Inaintea regentei, se desparte de obicei prin virgula.

“Ca sa nu ramana repetent, mama a incercat…”

13. Propozitia circumstantiala conditionala se desparte de obicei prin virgula.

14. Propozitia circumstantiala concesiva se desparte mereu prin virgula.

“Cu toate ca am staruit, nu a primit propunerea mea”

15. Substantivul la vocativ care exprima o adresare obisnuita se desparte prin virgula de

cuvantul sau cuvintele incrucisate.

“Incerc prin aceasta, domnule director,…”

16. Adjectivele aceluiasi substantiv se despart prin virgula cand sunt asezate alaturi sau cand

sunt legate prin cuvintele nici, dar, insa.

“Prietena lui era frumoasa, insa ii lipsea inteligenta”

17. Punerea liniutelor si a ghilimelelor in cadrul aceluiasi text reprezinta o formula acceptata de

scriere: “Scrierea corecta – “sa-i”, iar nu “sai” – arata pregatirea individului…”

18. Se pune virgula inainte de: dar, iar, insa, ci, precum si, deci, prin urmare, asadar, in

concluzie.

“Eu voiam sa te aplaud, dar ceilalti erau nemultumiti”

19. Punctuatia numelui predicativ

“Copacii sunt inalti” – in acest caz nu se pune virgula.

“Copacii sunt, desigur/fireste/asadar/bineinteles/in concluzie/in realitate, inalti” – se pune

virgula.

Cand lipseste numele predicativ, numele predicativ este izolat cu , sau -.

“Copacii, inalti, oamenii, veseli”

20. Adverbele intercalate intre subiect si predicat se pun intre virgule.

“Eu, bineinteles, voi ingriji de flori”

“Mama, fireste, era ingrijorata”

21. Complementul de agent suporta fara virgule intercalarea intre el si verb.

“… fu primita cu bucurie de toti”

22. Complementele circumstantiale, cand sunt intre subiect si predicat, se despart prin virgula.

“Ion, de frica ploii, fugi”

Cand sunt dupa predicat, nu se despart.

“Ion fugi de frica”

Cand predicatul este primul, iar complementul intre, nu se despart.

“Fugi de frica ploii Ion”

“Apele se despart_ de obicei_ la campie”

“Apele, de obicei, se despart la campie”

23. Propozitia completiva de agent se desparte prin virgula doar cand este reluata printr-un

pronume demonstrativ si se afla inaintea regentei.

“De catre cei ce vin dupa noi, de catre aceia se va realiza scopul nostru comun”

24. In propozitie, inainte de precum si ca si se pune virgula.

“Cartea, precum si / ca si experienta ne demonstreaza ca…”

25. Cand iar este adverb cu valoare de din nou, nu se desparte prin virgula.

“Aceasta este iar conditie de indeplinit pentru rezolvarea problemei”

26. Insa

“Poate fi lustruit, insa nu dimineata”

“Fara a-l lustrui insa dimineata”

“Eu l-am lustruit insa, netinand cont de faptul ca…”

27. Totusi

“Totusi, la mare e soare mereu” – la inceputul propozitiei este urmat de virgula.

“As fi vrut totusi sa spun doua vorbe” – in interiorul propozitiei nu se desparte.

28. Asadar, prin urmare, deci

“Sa devina moral, asadar/deci/prin urmare om religios” – conclusiv, se pune virgula

inainte.

“Concluzia este, asadar/deci/prin urmare, urmatoarea” – in interiorul propozitiei

se pun virgule.

“Asadar/deci/prin urmare, sunteti impotriva mea!” – la inceputul propozitiei este

urmat de ,.

Variante din unele carti de gramatica:

“Deci pentru explicarea fenomenelor este nevoie de…”

“Omul apare deci mai intai ca producator..”

29. In interiorul propozitiei, adverbe ca asa, bine, da, nu, sigur, desigur, fireste, exact, intr-adevar, fara indoiala se despart prin virgule.

folosirea virgulei

“Tu ai avut dreptate, fara indoiala, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-mi amintesti mereu”

30. Constructiile gerunziale sau participiale, aflate la inceputul propozitiei sau al frazei se despart prin virgula.

“Urmand exemplul numelor care primesc diminutivari, s-a ajuns…”

“Adunate intre ziare, cartile…”

31. De exemplu se desparte in toate cazurile prin virgule.

“Am sa te sustin in demersul tau, de exemplu, am sa vorbesc cu fratele meu pentru a te ajuta cu scoala”.

32. Cu sau impreuna cu atunci cand dobandesc valoarea conjunctiei copulative si nu se desparte prin virgule.

“Toata hora impreuna cu privitorii izbucnira in ras”

“Ion cu cei patru colegi au sa-i bata pe…”

33. “Ochii de albastru deschis, palid, al cerului”, dar “Nu inseamna vorba goala, fara sens_ si cu atat mai putin…”

34. Pronumele circumstantial de exceptie nu se desparte prin virgula de regenta.

“Nu face altceva_ decat sa se plimbe”

“Nu-i explic altcuiva_ decat cui nu a inteles”

35. Propozitia circumstantiala cumulativa se desparte intotdeauna prin virgula.

“Dupa ce ca nu a invatat, mai vrea si 10”

“Pe langa ca e sarac, mai face si pe fudulul”

36. Propozitia circumstantiala opozitionala se desparte mereu prin virgula.

“In loc sa vina, pleaca”

“Iesim dintr-o sala, pentru a intra in alta”

37. Propozitia circumstantiala consecutiva exprima rezultatul actiunii din regenta si se desparte prin virgula.

“A mancat, ca s-a imbolnavit”

“A lucrat destul, ca sa-i asigure un viitor”

“E prea frig, sa poti iesi afara”

“Sunt prea multi, ca sa incapa in sala”

38. In afara acestor reguli stabilite prin normele gramaticii limbii romane, desigur, orice scriitor are libertatea folosirii virgulei in scopul exprimarii cat mai clare.

Read More

cum se scrie corect

TOP 5 cele mai frecvente greseli din limba romana. Cuvintele pe care le foloseste toata lumea, desi nu exista

Tuturor ni se poate intampla sa mai facem cate o greseala atunci cand scriem un mesaj sau purtam o conversatie. Unele greseli sunt suparatoare doar pentru academicieni, insa altele chiar ne pot face de ras.

Ce greseli facem frecvent, fara sa ne dam seama?

Ar fi bine sa avem tot timpul la indemana un dictionar, fie si unul electronic instalat pe telefon ori tableta, numai ca asta nu se intampla – si asa apar greselile de exprimare. A gresi e omeneste, dar exista si greseli pe care nimic nu le poate scuza. Iata-le pe cele mai frecvente:

1. Poate cea mai frecventa greseala este confuzia dintre fi si fii. Se scrie cu doi i numai la imperativ afirmativ (fii!), conjunctiv prezent (sa fii, sa nu fii) si in cazul formei ,,populare” a timpului viitor – adica o sa fii. In toate celelalte situatii se scrie cu un singur i: a fi, sa fi, nu fi, as fi, voi fi etc.

2. Tot foarte intalnita e si folosirea lui place in loc de placea. Corect este a placea – si aceeasi regula se aplica si la alte verbe de conjugarea a II-a, adica verbele care se termina in ea (a parea, a tacea, a sedea).

3. Decat si doar nu se pot folosi unul in locul celuilalt. Decat se foloseste doar pe langa verbele la forma negativa iar doar, numai pe langa cele in forma afirmativa. Mai simplu, folosim ,,decat” numai in cazurile in care propozitia incepe cu nu.

4. Cunostiinta se refera la o informatie pe care o stapaneste cineva, la o forma de cunoastere, iar cunostinta – cu un i – la o persoana cunoscuta. Corect, nu? Nu. In realitate, cunostiinta nu e u cuvant al limbii romane. Indiferent de sensul substantivului, spunem si scriem cunostinta.

5. Vroiam, desi e folosit de mai toata lumea, nu exista. Forma corecta este vream sau voiam. Vroiam a aparut probabil din combinarea a doua verbe cu acelasi sens, a vrea si a voi.

cum se scrie corect

Exista insa si greseli mult mai perfide: de pilda, dupa ultimele reguli ale Academiei Romane, trebuie sa spunem ,,o prietena de-ale mele” si nu ,,o prietena de-a mea”. Ca sa fiti la curent cu tot ce s-a mai schimbat prin limba romana sau sa ii ajutati pe cei mici la scoala, merita sa va cumparati un dictionar cat mai nou, fie ca e vorba de celebrul DEX sau de temutul DOOM (Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane). Si, de ce nu, si Noua Gramatica a Limbii Romane, mai ales ca aceasta o sa va tina cateva decenii.

Read More

cum se scrie corect

Cele mai frecvente greseli de limba romana, facute de majoritatea oamenilor

Zi de zi, ne confruntam cu greseli de limba romana  pe care am vrea sa stim cum sa le evitam. Iata, in continuare, care sunt cel mai des intalnite:

1) Incercarea de a evita cacofoniile ii face pe multi sa comita greseli la fel de grave, de exemplu inventarea de sintagme inutile. Este si cazul constructiei “ca si”, greseala care s-a strecurat repejor in vocabularul nostru. Mai grav este ca aceasta sintagma a inceput sa fie folosita chiar si atunci cand nu se urmareste evitarea unei cacofonii.

2) Un cuvant gresit, dar folosit adeseori este forma de imperfect a verbului “a vrea”. Forma utilizata cel mai des este “vroiam”, insa ea nu exista in limba romana. Greseala vine din imbinarea formelor verbelor “a vrea” si “a voi” care, la imperfect, se conjuga astfel: “a voi” are formele “eu voiam”, “tu voiai”, “el/ea voiau”, “noi voiam”, “voi voiati”, “ei/ele voiau”, in timp ce “a vrea” ia formele “eu vream”, “tu vreai”, “el/ea vrea”, “noi vream”, “voi vreati, ei/ele vreau”.

eu vroiam sau eu vream

3) “Datorita”, “din cauza”: Iata doua cuvinte care se folosesc in functie de context. “Datorita” se foloseste atunci cand ne referim la un eveniment fericit, benefic, in timp ce “din cauza” exprima un efect negativ.

4) O greseala facuta celebra de foarte multi politicieni sau persoane publice este “uitarea” prepozitiei “pe” in constructii care folosesc acuzativul. Iata cateva exemple: “Cartea care e pe masa este a mea”, “Cartea pe care am pus-o pe masa este a mea”. Prepozitia “pe” face diferenta intre subiect (in prima propozitie) si complement direct (in al doilea exemplu).

5) Cuvantul “locatie” a fost utilizat in mod gresit de atatea ori incat putini mai stiu care este adevarata lui semnificatie. Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, “locatie” inseamna “chiria platita pentru anumite lucruri luate in folosinta temporara”.

Read More

cum se scrie corect

Iata care sunt abrevierele din limba romana si ce inseamna ele

Iată cel mai des folosite abrevieri din limba romana:

  • A.: ante
  • Abr.: Abreviat, abreviere
  • Absol.: (tranzitiv) absolut
  • Acc.: accentuat
  • Acuz.: acuzativ
  • Adj.: adjectiv
  • Adj.dem.: adjectiv demonstrativ
  • Adj.interog.-rel.: adjectiv interogativ-relativ
  • Adj.nehot.: adjectiv nehotărât
  • Adj.pos.: adjectiv posesiv
  • Adv.: adverb
  • Adv.interog.: adverb interogativ
  • Aeron.: aeronautică
  • Agric.: agricultură
  • Agron.: agronomie
  • Alb.: limba albaneză
  • Anat.: anatomie
  • Aor.: aorist
  • Apic.: apicultură
  • Arg.: argotic
  • Arh.: arhaizant
  • Arheol.: arheologie
  • Arhit: arhitectură
  • Art.: articol; articulat
  • Art.adj.: articol adjectival
  • Art.hot.: articol hotărât
  • Art.nehot.: articol nehotărât
  • Art.pos.: articol posesiv
  • Astron.: astronomie
  • Bg.: limba bulgară
  • Biochim.: biochimie
  • Biol.: biologie
  • Bis.: termen bisericesc
  • Bot.: botanică
  • Ceh.: limba cehă
  • Cf.: confer
  • Chim.: chimie
  • Cib.: cibernetică
  • Cin.: cinema; cinematografie
  • Concr.: concretizat
  • Conj.: conjuncție
  • Constr.: construcții
  • Cont.: contabilitate
  • Cor.: coregrafie
  • Cosm.: cosmografie; cosmologie
  • Cr.: Hristos
  • Cuv.: cuvânt
  • Cuv. am.: cuvânt american
  • Dat.: dativ
  • Depr.: depreciativ
  • Der.: derivat
  • Dial.: dialect(al)
  • Ebr.: limba ebraică
  • Ec.pol.: economie politică
  • Electron.: electronică
  • Elem.: element
  • Elt.: electrotehnică
  • Engl.: limba engleză
  • Engl.am.: engleză americană
  • Entom.: entomologie
  • Esper.: limba esperanto
  • Et. nec.: etimologie necunoscută
  • Expr.: expresie
  • F.: feminin
  • Fact.: (tranzitiv) factitiv
  • Fam.: familiar
  • Farm.: farmacie; farmacologie
  • Fig.: figurat
  • Fil.: filozofie
  • Filol.: filologie
  • Fin.: finanțe
  • Fiz.: fizică
  • Fiziol.: fiziologie
  • Fon.: fonetică; fonologie
  • Fot.: fotografie
  • Fr.: limba franceză
  • Gen.: genitiv
  • Geogr.: geografiecum se scrie
  • Geol.: geologie
  • Geom.: geometrie
  • Ger.: gerunziu
  • Germ.: limba germană
  • Gr.: limba greacă (veche)
  • Gram.: gramatică
  • Hort.: horticultură
  • Iht.: ihtiologie
  • Imper.: imperativ
  • Imperf.: imperfect
  • Impers.: (verb) impersonal
  • Impr.: impropriu
  • Ind.: industrie
  • Inf.: infinitiv
  • Inform.: informatică
  • Interj.: interjecție
  • Intranz.: intranzitiv
  • Invar.: invariabil
  • Ir.: ironic
  • Ist.: istorie
  • It.: limba italiană
  • Înv.: învechit
  • Jap.: limba japoneză
  • Jur.: științe juridice
  • Lat.: limba latină
  • Lat. lit.: neologism din limba latină
  • Lat.med.: limba latină medievală
  • Lat.pop.: limba latină populară
  • Lingv.: lingvistică
  • Lit.: literatură; literar
  • Livr.: livresc
  • Loc.: locuțiune
  • Loc.adj.: locuțiune adjectivală
  • Loc.adv.: locuțiune adverbială
  • Loc.conj.: locuțiune conjuncțională
  • Loc.prep.: locuțiune prepozițională
  • Loc.vb.: locuțiune verbală
  • Log.: logică
  • M.: masculin
  • Magh.: limba maghiară
  • Mar.: marină
  • Mat.: matematică
  • Mec.: mecanică
  • Med.: medicină
  • Med.vet.: medicină veterinară
  • Megl.: meglenoromână
  • Met.: meteorologie
  • M.gr.: limba medie greacă
  • Mil.: termen militar
  • Min.: mineralogie; minerit
  • Mitol.: mitologie
  • M.m.ca perf.: mai mult ca perfectul
  • Muz.: muzică
  • N.: neutru
  • Ngr.: limba neogreacă
  • Nom.: nominativ
  • N.pr.: nume propriu
  • Num.: numeral
  • Num.adv.: numeral adverbial
  • Num.card.: numeral cardinal
  • Num.col.: numeral colectiv
  • Numism.: numismatică
  • Num.multipl.: numeral multiplicativ
  • Num.nehot.: numeral nehotărât
  • Num.ord.: numeral ordinal
  • Opt.: optică
  • Ornit.: ornitologie
  • P.: post
  • P.anal.: prin analogie
  • Part.: participiu
  • Peior.: peiorativ
  • Perf.c.: perfect compus
  • Perf.s.: perfect simplu
  • Pers.: persoană
  • P.ext.: prin extensiune
  • P.gener.: prin generalizare
  • Pict.: pictură
  • Pl.: plural
  • Pol.: limba poloneză
  • Pop.: popular
  • Port.: limba portugheză
  • Pr.: pronunțat
  • Pref.: prefix
  • Prep.: prepoziție
  • P.restr.: prin restricție
  • Prez.: prezent
  • Prez.conj.: prezent conjunctiv
  • Prez.ind.: prezent indicativ
  • Pron.: pronume
  • Pron.dem.: pronume demonstrativ
  • Pron.interog.-rel.: pronume interogativ-relativ
  • Pron.întăr.: pronume de întărire
  • Pron.neg.: pronume negativ
  • Pron.nehot.: pronume nehotărât
  • Pron.per.: pronume personal
  • Pron.pos.: pronume posesiv
  • Pron.refl.: pronume reflexiv
  • Psih.: psihologie
  • Rad.: radio; radiofonie
  • Refl.: reflexiv
  • Refl.impers.: reflexiv impersonal
  • Refl.pas.: reflexiv pasiv
  • Refl.recipr.: reflexiv reciproc
  • Refl.unipers.: reflexiv unipersonal
  • Reg.: regional
  • Rom.: limba română
  • Rus.: limba rusă
  • Săs.: dialectul săsesc
  • Sb.: limba sârbă
  • Scr.: (limba) sârbă, croată
  • Sec.: secolul
  • S.f.: substantiv feminin
  • Sg.: singular
  • Sic.: dialectul sicilian
  • Silv.: silvicultură
  • Sl.: limba slavă (veche)
  • Slov.: limba slovenă
  • S.m.: substantiv masculin
  • S.n.: substantiv neutru
  • Sp.: limba spaniolă
  • Spec.: prin specializare
  • Srb.: limba sârbă
  • Subst.: substantiv
  • Suf.: sufix
  • Șt.nat.: știintele naturii
  • Tăt.: limba tătară
  • Tc.: limba turcă
  • Tehn.: tehnică
  • Tel.: televiziune
  • Teol.: teologie
  • Text.: industrie textilă
  • Tipogr.: tipografie
  • Top.: topografie
  • Tranz.: tranzitiv
  • Țig.: limba țigănească
  • Ucr.: limba ucraineană
  • Unipers.: (verb) unipersonal
  • Urb.: urbanistică
  • V.: vezi
  • V.c.: vezi cuvintele
  • V. (+ limbă): vechi
  • Var.: variantă
  • Vb.: verb
  • Viit.: viitor
  • Voc.: vocativ
  • Zool.: zoologie

 

Read More

limba-romana-corecta

Lectia de limba romana: Majoritatea sunt sau este?

O altă problemă de limbă română care frământă pe mulți, în aceste vremuri necăjite, este chestiunea „marii majorități”. Surprinzător de numeroase mesaje se arată intrigate de această formulă, considerând-o fie pleonasm, fie eroare logică. Nu e nici una, nici alta. Majoritatea e o chestiune relativă și variabilă, ca să spun așa. Majoritatea înseamnă partea mai mare dintr-un întreg. Dar această parte poate fi cu mult mai mare sau doar cu un picuț mai mare. În cazul unui vot, un rezultat de 49 de procente contra 48 înseamnă o majoritate mică, față de, să spunem, 90 contra 4, care e o mare majoritate. În parlamente, de pildă, se lucrează cu fel de fel de majorități. Majoritatea relativă (sau simplă) înseamnă jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenți (cu condiția îndeplinirii cvorumului de ședință, care e de 50 la sută din numărul total al parlamentarilor). Așadar, ca exemplu, într-o cameră legislativă cu 140 de membri, majoritatea relativă e de 36 (140:2=70:2=35+1=36). Majoritatea absolută înseamnă jumătate plus unu din numărul total: în exemplul dat: 71. Pentru legi de importanță deosebită, se cere majoritate specială, adică de două treimi (66,66 la sută): în exemplul folosit, 94. Așadar, nu e nicio eroare să vorbim despre o mare majoritate sau o mică majoritate. Putem spune, de pildă: marea majoritate a românilor sunt de credință creștin-ortodoxă.

Cu aceasta, am atins a doua jumătate a problemei. Mulți telespectatori și forumiști s-au întrebat: care e acordul corect: majoritatea sunt sau majoritatea este? Răspunsul nu e chiar țac-pac. E o chestiune de intenție a enunțului. Regula e că, dacă accentul logic cade pe ideea de grup compact, pe entitatea grup (ansamblu), atunci acordul e la singular. Dacă accentul logic cade pe indivizii ca atare, pe persoane, atunci acordul e la plural. Să presupunem că avem un grup de 30 de băieți, din care 25 au părul blond. E absurd să spunem că în acest grup, majoritatea băieților e blondă. Vom spune, firește, în acest grup, majoritatea băieților sunt blonzi. Dacă însă, cum spuneam, accentul logic cade pe aspectul ansamblului, compact, ca o unitate, atunci acordul se face la singular; de pildă: Senatorii au discutat mult. În cele din urmă, majoritatea a acceptat argumentele.

limba-romana-corecta

Read More

cum-se-scrie-corect

Lectia de limba romana: Ora doi sau ora doua?

ora una
ora doi
ora doisprezece
ora douazeci si una
ora douazeci si doi ora unu
ora doua
ora douasprezece
ora douazeci si unu
ora douazeci si doua

Ora unu/douazeci si unu, deci numerale masculine pe langa un substantiv feminin, constituie exceptii, explicabile prin faptul ca mostenesc forma initiala a felului cum era exprimat timpul, un ceas dupa miezul zilei/noptii, mai pe scurt, ceasul unu, iar prin rostire prescurtata, unu (e ceasul unu sau, simplu, e unu). Apoi, forma de masculin, deja impusa, s-a pastrat si pe langa femininul ora: ora unu. In schimb, in cazurile ora doua/douasprezece/douazeci si doua, s-a impus forma de feminin, care este si cea de neutru plural: doua ceasuri dupa miezul zilei/noptii, de unde ceasurile sau ceasul doua, apoi ora doua etc. Este de neinteles cum cineva poate rosti ora doisprezece, atata timp cat nu va spune niciodata ora doi!

cum-se-scrie-corect

Read More

limba-romana-corecta

Sa vorbim corect: E care pe care!

Una dintre problemele care apar, atunci cand avem de scris ceva, este cea a variantei corecte: “care” sau “pe care”?

Iata, in continuare, cum se scrie corect:

  • cartea care am citit-o
    omul care l-am intrebat cartea pe care am citit-o
    omul pe care l-am intrebat
  • cartea care mi-a placut
    omul care mi-a raspuns In toate cazurile avem de-a face cu propozitii subordonate atributive. In primele doua, pe care este complement direct, ca si cartea, omul la care se refera, adica in cazul acuzativ, de aceea este nevoie si de prepozitia pe.

In ultimele doua cazuri, care este subiect, ca si substantivele la care se refera, deci este la nominativ, de aceea nu este nevoie de prepozitia pe. Cartea care am citit-o este o contaminare intre cele doua constructii si este incorecta.

limba-romana-corecta

Read More

Cum se scrie corect: Vi-l sau V-il?

Pentru cei care au probleme cu scrierea corecta a formei “vi-l” si derivatele acesteia, iata un mic indrumar:
Vi-l iau.
Vi-i iau.
Vi le iau.
Dar
V-o iau.

  • voua va v vi-am

Vi-am NU există. Se spune şi se scrie v-am.
Forma vi o folosim doar dacă urmează un alt pronume, care începe cu consoană: Vi-l dau. / V-o dau. / Vi le dau. / Vi se spune. Plus forma Vi-i dau.

A. VĂ + verb.

1. Pe lângă verbe la timpurile simple ale indicativului se foloseşte – indiferent că e dativ (vouă vă) sau acuzativ (pe voi vă):

spun, ajut, observ, întreb.

Pronunţat împreună cu un verb care începe cu a sau cu o, devine v-: v-aştept.

Dacă verbul începe cu î, rămâne : Vă înţeleg. Vă-nţeleg.

cum-se-scrie-corect

La fel pentru conjunctivul prezent:
spun. Să aduc / Să v-aduc. Să întreb.

2. Pe lângă verbe la perfect compus sau condiţional-optativ: V-.
V-am spus. V-am dus.
V-aş spune. V-aş duce.

3. Pe lângă imperativ sau gerunziu: -VĂ.
Duceţi-vă! Spunându-vă.

4. Pe lângă infinitiv: VĂ.
Pentru a cere.

B. VI / VI- / V- + pronume + verb

dau un pix. Vi-l dau.
dau o carte. V-o dau.
(Fără -i-!!!)
dau banii. Vi-i dau.
dau cărţile. Vi le dau.

(La fel pentru conjunctivul prezent: vi-l dau, să v-o dau, să vi-i dau, să vi le dau.)

V-am dat un pix. Vi l-am dat.
V-am dat o carte. V-am dat-o.
V-am dat banii. Vi i-am dat.
V-am dat cărţile. Vi le-am dat.

(La fel pentru condiţional-optativ: v-aş da, vi l-aş da, v-aş da-o, vi i-aş da, vi le-aş da.)

Nu există vi-am dat. Există v-am dat, vi i-am dat.
Nu există vi-o dau. Există v-o dau, v-am dat-o.

 

Read More

pulover

Cum se scrie corect: pulover sau pulovar?

De multe ori am auzit tot felul de variante pentru cuvantul “pulover”. Pentru a scrie corect, este necesar sa stim exact cum se scrie, asa ca in acest articol vom vorbi despre varianta corecta a acestui cuvant.

Potrivit DEX si DOOM, se pare ca singura forma corecta este “pulover”, iar nu alte variante intalnite in vorbirea de zi cu zi, cum ar fi “pulovar”. Cuvantul reprezinta un imprumut din limba engleza: pull-over = obiect de imbracaminte tricotat (fara nasturi), care acopera partea de sus a corpului si se poarta de obicei peste camasa sau peste bluza.

Pentru acest cuvant, exista pluralul “pulovere”.

Daca, totusi, se vrea evitarea acestui cuvant, se poate folosi varianta “jerseu” (pl. “jersee”), flanela (“pl. “flanele”) sau “sveter” (folosit mai rar, din engl. “sweater”).

pulover

Read More