cuplu

Ce fac altfel femeile cu o viata de cuplu fericita. Tu faci asta?

O relatie de cuplu care rezista trecerii timpului si oricarei incercari se intretine cu mici gesturi deosebite, iar femeile cu adevarat fericite stiu asta foarte bine.

Anii care s-au asternut peste relatia voastra, stresul si problemele de zi cu zi isi pot pune amprenta nemiloasa asupra dinamicii de cuplu. Dragostea si pasiunea in cuplu nu dispar insa, daca ai grija sa le intretii cum se cuvine. Nu este vorba despre gesturi grandioase sau cadouri extravagante, ci despre lucruri mici, dar care fac diferenta. Iata ce poti invata de la femeile care au o viata de cuplu fericita:

1. Surpriza care poate face ca o zi in care v-ati certat sa devina una splendida

Nu trebuie sa uitam ca si lor, barbatilor, le place sa fie surprinsi cu un gest frumos. Cum crezi ca ar reactiona daca intr-o seara ar gasi in baie, asteptandu-l cuminte, un nou aparat? Imbina ce le place barbatilor cel mai mult: tehnologia si aspectul practic. Ti-l imaginezi cum ar reactiona? Exact! Reactia lui este nepretuita. In plus, cel mai probabil vechiul lui aparat deja este depasit.Imagini pentru happy couple

Tu cum te-ai simti daca intr-o seara ai ajunge acasa si ai observa ca el ti-a pregatit un cadou? Nu-i asa ca ai uita complet de ziua grea pe care ai avut-o si de problemele de la birou? Ei bine, surprizele nu fac parte doar din indatoririle barbatilor, iar o surpriza atat de mica, deloc scumpa si practica este exact gestul frumos de care orice relatie puternica are nevoie din cand in cand.

2. Fa din gesturile de afectiune un obicei zilnic

La începutul relatiei va intampinati in fiecare seara cu un sarut prelung, o imbratisare, iar a doua zi dimineata va intampinati cu aceeasi afectiune. Odata cu anii, insa, aceste obiceiuri au disparut, nu-i asa? Readu-le la viata si fa din ele un ritua de la care sa nu te abati nicioada. Toate femeile cu relatii cu adevarat fericite marturisesc ca acesta este unul dintre secretele fericii lor, chiar si dupa casnicii de 25 de ani.Imagini pentru happy couple

3. Parteneri mereu

Nu uita niciodata ca ii esti partenera iubitului tau si sprijina-l mereu in atingerea obiectivelor sale. Nu te transforma in principalul lui critic, este calea sigura catre o despartire. Fii partenera sa, nu persoana care il atentioneaza ca greseste mereu si ca incercarile lui sunt sortite esecului. Este foarte important ca iubitul sau sotul tau sa vada in tine un adevarat sprijin, cu siguranta si tu iti doresti acelasi lucru de la el, asa ca inainte sa pretinzi asta, trebuie sa fii pregatita sa oferi.

O alta greseala pe care o fac multe cupluri este sa numere greselile partenerului si sa le aminteasca ori de cate ori apare o discutie mai aprinsa. Nu tine minte orice mica problema, altfel nu veti fi niciodata cu adevarat fericiti. In plus, ce rost are sa aduci in actualitate dupa ani de zile o scapare minora?Imagini pentru happy couple

4. Comunica atunci cand ceva te deranjeaza

Partenerul tau nu iti poate citi gandurile, asa ca atunci cand ceva te deranjeaza trebuie sa comunici acest lucru. Fara comunicare, o relatie nu poate fi cu adevarat puternica. Fii sincera si discuta cu el orice subiect, fara sa te astepti ca el sa stie deja ca anumite lucruri te deranjeaza. Daca nu vorbesti despre ele, nu vor trece de la sine niciodata.

Tu pui in aplicare aceste lucruri? Care dintre ele ti se pare cel mai important pentru fericirea in cuplu?

Read More

cum se scrie corect

Iata care sunt abrevierele din limba romana si ce inseamna ele

Iată cel mai des folosite abrevieri din limba romana:

  • A.: ante
  • Abr.: Abreviat, abreviere
  • Absol.: (tranzitiv) absolut
  • Acc.: accentuat
  • Acuz.: acuzativ
  • Adj.: adjectiv
  • Adj.dem.: adjectiv demonstrativ
  • Adj.interog.-rel.: adjectiv interogativ-relativ
  • Adj.nehot.: adjectiv nehotărât
  • Adj.pos.: adjectiv posesiv
  • Adv.: adverb
  • Adv.interog.: adverb interogativ
  • Aeron.: aeronautică
  • Agric.: agricultură
  • Agron.: agronomie
  • Alb.: limba albaneză
  • Anat.: anatomie
  • Aor.: aorist
  • Apic.: apicultură
  • Arg.: argotic
  • Arh.: arhaizant
  • Arheol.: arheologie
  • Arhit: arhitectură
  • Art.: articol; articulat
  • Art.adj.: articol adjectival
  • Art.hot.: articol hotărât
  • Art.nehot.: articol nehotărât
  • Art.pos.: articol posesiv
  • Astron.: astronomie
  • Bg.: limba bulgară
  • Biochim.: biochimie
  • Biol.: biologie
  • Bis.: termen bisericesc
  • Bot.: botanică
  • Ceh.: limba cehă
  • Cf.: confer
  • Chim.: chimie
  • Cib.: cibernetică
  • Cin.: cinema; cinematografie
  • Concr.: concretizat
  • Conj.: conjuncție
  • Constr.: construcții
  • Cont.: contabilitate
  • Cor.: coregrafie
  • Cosm.: cosmografie; cosmologie
  • Cr.: Hristos
  • Cuv.: cuvânt
  • Cuv. am.: cuvânt american
  • Dat.: dativ
  • Depr.: depreciativ
  • Der.: derivat
  • Dial.: dialect(al)
  • Ebr.: limba ebraică
  • Ec.pol.: economie politică
  • Electron.: electronică
  • Elem.: element
  • Elt.: electrotehnică
  • Engl.: limba engleză
  • Engl.am.: engleză americană
  • Entom.: entomologie
  • Esper.: limba esperanto
  • Et. nec.: etimologie necunoscută
  • Expr.: expresie
  • F.: feminin
  • Fact.: (tranzitiv) factitiv
  • Fam.: familiar
  • Farm.: farmacie; farmacologie
  • Fig.: figurat
  • Fil.: filozofie
  • Filol.: filologie
  • Fin.: finanțe
  • Fiz.: fizică
  • Fiziol.: fiziologie
  • Fon.: fonetică; fonologie
  • Fot.: fotografie
  • Fr.: limba franceză
  • Gen.: genitiv
  • Geogr.: geografiecum se scrie
  • Geol.: geologie
  • Geom.: geometrie
  • Ger.: gerunziu
  • Germ.: limba germană
  • Gr.: limba greacă (veche)
  • Gram.: gramatică
  • Hort.: horticultură
  • Iht.: ihtiologie
  • Imper.: imperativ
  • Imperf.: imperfect
  • Impers.: (verb) impersonal
  • Impr.: impropriu
  • Ind.: industrie
  • Inf.: infinitiv
  • Inform.: informatică
  • Interj.: interjecție
  • Intranz.: intranzitiv
  • Invar.: invariabil
  • Ir.: ironic
  • Ist.: istorie
  • It.: limba italiană
  • Înv.: învechit
  • Jap.: limba japoneză
  • Jur.: științe juridice
  • Lat.: limba latină
  • Lat. lit.: neologism din limba latină
  • Lat.med.: limba latină medievală
  • Lat.pop.: limba latină populară
  • Lingv.: lingvistică
  • Lit.: literatură; literar
  • Livr.: livresc
  • Loc.: locuțiune
  • Loc.adj.: locuțiune adjectivală
  • Loc.adv.: locuțiune adverbială
  • Loc.conj.: locuțiune conjuncțională
  • Loc.prep.: locuțiune prepozițională
  • Loc.vb.: locuțiune verbală
  • Log.: logică
  • M.: masculin
  • Magh.: limba maghiară
  • Mar.: marină
  • Mat.: matematică
  • Mec.: mecanică
  • Med.: medicină
  • Med.vet.: medicină veterinară
  • Megl.: meglenoromână
  • Met.: meteorologie
  • M.gr.: limba medie greacă
  • Mil.: termen militar
  • Min.: mineralogie; minerit
  • Mitol.: mitologie
  • M.m.ca perf.: mai mult ca perfectul
  • Muz.: muzică
  • N.: neutru
  • Ngr.: limba neogreacă
  • Nom.: nominativ
  • N.pr.: nume propriu
  • Num.: numeral
  • Num.adv.: numeral adverbial
  • Num.card.: numeral cardinal
  • Num.col.: numeral colectiv
  • Numism.: numismatică
  • Num.multipl.: numeral multiplicativ
  • Num.nehot.: numeral nehotărât
  • Num.ord.: numeral ordinal
  • Opt.: optică
  • Ornit.: ornitologie
  • P.: post
  • P.anal.: prin analogie
  • Part.: participiu
  • Peior.: peiorativ
  • Perf.c.: perfect compus
  • Perf.s.: perfect simplu
  • Pers.: persoană
  • P.ext.: prin extensiune
  • P.gener.: prin generalizare
  • Pict.: pictură
  • Pl.: plural
  • Pol.: limba poloneză
  • Pop.: popular
  • Port.: limba portugheză
  • Pr.: pronunțat
  • Pref.: prefix
  • Prep.: prepoziție
  • P.restr.: prin restricție
  • Prez.: prezent
  • Prez.conj.: prezent conjunctiv
  • Prez.ind.: prezent indicativ
  • Pron.: pronume
  • Pron.dem.: pronume demonstrativ
  • Pron.interog.-rel.: pronume interogativ-relativ
  • Pron.întăr.: pronume de întărire
  • Pron.neg.: pronume negativ
  • Pron.nehot.: pronume nehotărât
  • Pron.per.: pronume personal
  • Pron.pos.: pronume posesiv
  • Pron.refl.: pronume reflexiv
  • Psih.: psihologie
  • Rad.: radio; radiofonie
  • Refl.: reflexiv
  • Refl.impers.: reflexiv impersonal
  • Refl.pas.: reflexiv pasiv
  • Refl.recipr.: reflexiv reciproc
  • Refl.unipers.: reflexiv unipersonal
  • Reg.: regional
  • Rom.: limba română
  • Rus.: limba rusă
  • Săs.: dialectul săsesc
  • Sb.: limba sârbă
  • Scr.: (limba) sârbă, croată
  • Sec.: secolul
  • S.f.: substantiv feminin
  • Sg.: singular
  • Sic.: dialectul sicilian
  • Silv.: silvicultură
  • Sl.: limba slavă (veche)
  • Slov.: limba slovenă
  • S.m.: substantiv masculin
  • S.n.: substantiv neutru
  • Sp.: limba spaniolă
  • Spec.: prin specializare
  • Srb.: limba sârbă
  • Subst.: substantiv
  • Suf.: sufix
  • Șt.nat.: știintele naturii
  • Tăt.: limba tătară
  • Tc.: limba turcă
  • Tehn.: tehnică
  • Tel.: televiziune
  • Teol.: teologie
  • Text.: industrie textilă
  • Tipogr.: tipografie
  • Top.: topografie
  • Tranz.: tranzitiv
  • Țig.: limba țigănească
  • Ucr.: limba ucraineană
  • Unipers.: (verb) unipersonal
  • Urb.: urbanistică
  • V.: vezi
  • V.c.: vezi cuvintele
  • V. (+ limbă): vechi
  • Var.: variantă
  • Vb.: verb
  • Viit.: viitor
  • Voc.: vocativ
  • Zool.: zoologie

 

Read More

recapatarea increderii dupa ce am fost inselata

Cum sa iti recapeti increderea dupa ce ai fost inselata

O astfel de situatie este dificila pentru orice persoana, insa cu ajutorul acestor sfaturi vei afla cum sa iti recapeti increderea dupa ce ai fost inselata.

recapatarea increderii dupa ce am fost inselata

Nimeni nu e pregatit emotional sa faca fata unei astfel de situatii, oricat de puternic ar parea. In momentul in care ai trecut printr-o astfel de experienta, probabil te-ai intrebat ce ai facut gresit si cum puteai impiedica acest lucru. Nu ar trebui niciodata sa te invinovatesti pentru o astfel de greseala facuta de partener, insa ar fi bine sa te concentrezi asupra viitorului. Descopera cum sa iti recapeti increderea dupa ce ai fost inselata.

1. Lasa trecutul deoparte

Cu cat petreci mai mult timp analizand trecutul, cu atat te concentrezi mai putin asupra prezentului. Primul pas in a trece peste o situatie dificila e sa incetezi sa te mai gandesti la ea. Desigur, acest lucru este unul dificil asa ca esti indreptatita sa ai cateva zile in care sa suferi si sa-ti plangi de mila. Nu trebuie insa sa ramai prinsa in trecut! Revino la activitatile tale obisnuite si incearca sa duci viata pe care o aveai cand erai fericita.

2. Schimba-ti modul de a percepe lucrurile

Daca vei crede ca nu o sa mai cunosti niciodata fericirea si o sa presupui ca nu ti se vor intampla lucruri pozitive pe viitor, probabil asa va fi. Gandurile tale atrag tot ce ti se intampla. Daca esti optimista si pozitiva, universul te va recompensa cu exact aceeasi energie pe care tu i-o dai.

3. Ai incredere in tine!

Nu putem avea incredere in ceilalti daca nu avem incredere in noi insine. Ia-ti timp liber si petrece-l singura, rasfata-te si fa ce te face fericita in acel moment. Trebuie sa inveti ca tu esti persoana cea mai importanta si  esti minunata. Orice s-ar fi intamplat in trecut este doar o lectie care te ajuta sa te cunosti mai bine.

4. Ocupa-ti timpul ajutandu-i pe altii

Fie ca alegi sa fii voluntar intr-o asociatie care ajuta oamenii nevoiasi sau doar iti ajuti prietenii cu diferite lucruri marunte, faptul ca te simti folositoare o sa-ti ajute increderea de sine si o sa te faca sa te concentrezi pe ceea ce conteaza cu adevarat.

5. Revino la normal

Dupa ce ti-ai alocat timpul necesar pentru a te redescoperi si a-ti reseta prioritatile, este momentul sa revii la ritmul tau natural. E timpul sa-ti urmezi idealurile si sa-ti indeplinesti visurile pentru ca stii ca esti indreptatita sa primesti tot ce iti doresti.

Read More

cum-sa-faci-o-inima-in-cafea-video_size1

7 secrete de gătit care te ajută să devii un adevărat masterchef

Nu mai vrei să plângi când tai ceapă? Vrei să cureţi mai uşor coaja unui ou fiert? Descoperă câteva secrete de gătit care te ajută să devii un adevărat masterchef!

Unele trucuri îţi pot uşura foarte multe lucrul în bucătărie. Descoperă câteva astfel de secrete de gătit care îţi fac viaţa mai uşoară şi te ajută să devii un adevărat masterchef în bucătărie!

Ceapa la congelator

Un truc numai bun ca să nu mai lăcrimezi atunci când tai ceapa este acela de a folosi congelatorul. Pune ceapa în congelator timp de 15 minute şi astfel vei scăpa de această problemă.

Lămâia te ajută să cureţi oul de coajă

Pune o felie de lămâie când fierbi un ou întreg. Specialiştii susţin că acest mic truc te va ajuta să îndepărtezi mult mai uşor coaja oului fiert. Acelaşi efect se poate obţine şi dacă adaugi o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu în apa în care fierbi oul. Alege trucul care îţi este cel mai la îndemână!

Banana înlocuieşte oul

Dacă vrei să prepari ceva dulce la cuptor şi constaţi prea târziu că nu mai ai ouă, poţi să foloseşti o banană. Reţine că un ou în poţi înlocui cu o jumătate de banană pisată cu furculiţa.

Imagini pentru banana

Sare în cafea

Chiar dacă ţi se pare foarte ciudat, specialiştii susţin că pentru a obţine o cafea delicioasă trebuie să-i adaugi puţină sare şi scorţişoară.

Nu vei mai avea nevoie de zahăr, deoarece acestea atenuează gustul amărui al cafelei.

Imagini pentru cafea

Cum să cureţi rapid usturoiul

Dacă vei pune căpăţâna de usturoi la microunde timp de 15 secunde vei reuşi să-i îndepărtezi mult mai uşor coaja.

Cartofi acordeon la cuptor, mai buni decât cei prăjiţi

Se taie cartofii felii, dar nu până jos, ci se lasă în formă de acordeon. Se stropesc cu ulei de măsline şi se pune câte puţin unt între felii. Se lasă la cuptorul încins la 220 grade Celsius timp de 40 de minute. O să uiţi de cartofii prăjiţi după ce mănânci această bunătate! În plus, cartofii acordeon se fac singuri şi nu mai trebuie să stropeşti peste tot cu ulei.

Imagini pentru hasselback potato

Un truc ca să cureţi uşor cartofii fierţi în coajă

După ce ai spălat cartofii, se crestează coaja fiecărui cartof pe orizontală şi se pun la fiert. La final se clătesc cu apă rece şi coaja se va desprinde foarte rapid.

Read More

obiceiuri noaptea care ingrasa

12 obiceiuri nocturne care te îngraşă

1. Nu dormi suficient

Privarea de somn afectează metabolismul, făcându-l mult mai lent. De asemenea, vei te vei simţi înfometată şi vei face mai puţină mişcare pentru că te simţi obosit. Somnul insuficient creşte nivelul de cortizol.

Dormi cel puţin 8 ore pe noapte!

2. Exagerezi cu cina

Dacă mănânci prea mult sau prea greu, digestia încetineşte, mai ales pe timp de noapte. Obiceiul de a mânca în timp ce te uiţi la TV te deremină să mânânci mai mult.

Alege o cină uşoară, care constă în principal din proteine şi legume!

3. Te pui la somn imediat după cină

Acest obicei te face să acumulezi mai multe celule adipoase şi îţi poate crea probleme digestive.

Trebuie să ai ultima masă cu 1,5 – 2 ore înainte de culcare!

4. Consumi mâncare prăjită la cină

Aceste mâncăruri conţin multe calorii pe care nu vei avea timp să le arzi şi astfel te vei îngrăşa. De asemenea, nu vei putea dormi deloc bine.

Optează pentru reţete coapte, la abur sau la grătar!

5. Mănânci picant la cină

Condimentele şi alimentele picante pot duce la o digestie proastă şi nu poţi dormi bine. Din cauză că pe timpul noţii nu consumi nimic, alimentele picante pot provoca arsuri la stomac.

Aceste alimente sunt bune pentru accelerarea metabolismului, însă nu trebuie consumate noaptea!

6. Ai cereale sau alţi carbohidraţi pentru cină

Acestea oferă un plus de energie pe care nu o poţi folosi în timp ce dormi sau eşti adormit. Conţin prea multe zaharuri rafinare care trebuie să fie arse imediat.

Optează la cină pentru piureuri sau fructe proaspete, toate tipurile de salate sau alimente bogate în proteine, însă în cantităţi mici!

7. Îţi place să consumi deserturi pe timp de noapte

Zahărul alb şi faină se transformă în celule adipoase pentru că nu poţi arde caloriile pe timp de noapte.

Consumă fructe ca desert!

8. Ai gustări după cină

Îţi vor da un plus de energie care te va ţine treaz.

Evită pâinea, prăjiturelele sau orice alte dulciuri după cină, alege ceva care are până în 200 de calorii!

9. Ai tendinţa de a sări peste cină

Acest prost obicei nu te ajută să pierzi în greutate pentru că a sări peste mese înseamnă să-ţi încetineşti metabolismul. Te va face să te simţi înfometat la următoarea masă, va provoca anxietate şi vei pierde ţesut muscular.

Dacă nu ai timp pentru o cină decentă, măcar consumă cel puţin un fruct!

10. Consumi alcool sau cafeină

Aceste produse afectează somnul şi conţin multe calorii.

Alege piureurile sau lapte fierbinte pentru cină şi termină ziua întotdeauna cu un pahar de apă!

11. Utilizezi telefonul sau calculatorul înainte de culcare

Lumina albastră emisă de aceste gadger-uri afectează sănătatea şi somnul. Undele radio provoacă de asemenea privarea de somn.

Foloseşte aceste dispozitive cu cel puţin o oră înainte de culcare, citeşte o carte sau ascultă muzică relaxantă în schimb!

12. Te duci la culcare târziu în fiecare noapte

A merge la culcare după miezul noţii te îngraşă deoarece acest obicei se opune ciclului natural al corpului şi te va face să îţi doreşti să mânânci ceva dimineaţa devreme.

Du-te la culcare imediat ce te simţi somnoros, iar dacă ai prea multă energie, încearcă să incluzi câteva exerciţii fizice în rutina de seară.

Read More

beneficii mers pe bicicleta

Cum sa arzi calorii, cat mai eficient?

Noi am selectat cateva moduri prin care sa imbini utilul cu placutul si sa obtii efectul dorit fara ca macar sa te urci pe banda de alergat.

1. Danseaza de una singura (20 minute)

Mai tii minte cand erai copil si te jucai de-a pop star-ul in fata oglinzii? Ei bine, asta ai de facut si acum. Pune-ti castile in urechi, selecteaza playlist-ul preferat si lasa-te cuprinsa de euforie.

2. Scoate-ti cainele in parc (30 minute)

Desigur, nu pentru a-l plimba in lesa. E timpul sa folosesti si afara jucariile pe care i le-ai tot cumparat de-a lungul timpului. Astfel, el nu va mai alerga noaptea prin casa iar tu vei pierde din caloriile care te ingrijorau.

3. Foloseste o minge pentru exercitii fizice pe post de scaun (1 ora)

Cine a spus ca la birou nu se poate scapa de calorii? Inlocuieste-ti scaunul acela de care te-ai plictisit cu o minge pentru exercitii, si arde calorii in timp ce-ti indeplinesti sarcinile de lucru.

4. Mergi cu bicicleta (15 minute)

Vrei sa-ti faci cumparaturile de la hypermarket? Lasa masina in parcare si urca pe bicicleta. Nu doar ca vei diminua surplusul caloric acumulat pe parcursul zilei, dar vei atrage multe priviri: ciclismul poate fi considerat foarte stylish.

beneficii mers pe bicicleta

5. Uita-te la o comedie (1 ora si 30 minute)

Stii cliseul acela conform caruia rasul ingrasa? Ei bine, nimic mai fals. Cercetarile recente au demonstrat ca, atunci cand radem, folosim un numar considerabil de muschi, asa ca lasa-l pe Mr. Bean sa se ocupe de caloriile tale.

6. Gateste cina pentru cei dragi (45 minute)

Daca e ceva ce faceai oricum zilnic, poti acum sa tii mai usor evidenta numarului de calorii. Iar daca asteptai un semn pentru a incepe sa gatesti, acesta este!

7. Mergi la shopping (40 minute)

Rochia pe care ai vazut-o de curand in vitrina unui magazim inca te bantuie, dar nu esti sigura ca ai cu ce sa o asortezi? Sigur gasesti niste pantofi cu care sa se potriveasca in mai putin de-o ora de shopping. Si, da, minus 100 calorii.

8. Incearca un nou hairstyle (35 minute)

Sa fii frumoasa nu a fost niciodata un lucru simplu, dar iata o veste buna: timpul petrecut uitandu-te in oglinda are efect asupra caloriilor in plus. Asa ca a venit momentul sa incerci acea coafura care ti-a atras atentia pe Instagram.

Read More

masca crestere par cu ou

Amestecul care iti face parul sa creasca rapid, dupa doar o saptamana

Multi oameni vor sa aiba par lung si stralucitor, dar nu isi pot atinge scopul din cauza caderii parului sau a faptului ca nu le creste parul.

masca crestere par cu ou

Daca parul tau nu creste repede dupa ce te tunzi, singura modalitate prin care poti obtine lungimea dorita este sa apelezi la extensii de par.

Totusi, exista modalitati naturale prin care poti accelera cresterea parului. Aceste remedii sunt mult mai putin costisitoare si au efecte de lunga durata, comparativ cu produsele comercializate.

Continua sa citesti mai jos si sa inveti cum poti accelera cresterea parului. In mod surprinzator, cel mai bun remediu sunt cartofii. Au abilitatea de a accelera cresterea parului in mod natural si fara efecte adverse, in doar o saptamana!

Trebuie sa speli 5-6 cartofi de marime medie si sa ii cureti, apoi sa ii amesteci intr-un blender. De indata ce optii un amestec gros, adauga apa daca este nevoie si strecoara piureul cu ajutorul unei carpe de bumbac intr-un bol pentru a separa sucul de resturi. Acesta este extractul de cartofi de care ai nevoie.

Aplica amestecul pe par si maseaza scalpul cu grija, apoi aplica restul
pe varfuri. Dupa aceea acopera capul cu o plasa pentru par si lasa remediul sa actioneze timp de 20-25 de minute si apoi clateste cu apa.

Daca vei aplica amestecul in fiecare saptamana parul tau va creste incontrolabil.

Read More

poza einestein

24 lectii de viata de la ALBERT EINSTEIN pentru 2017

Daca nu ar fi fost odata un paznic de far, probabil ca nu s-ar fi povestit. La 138 de ani de la nasterea lui Albert Einstein, nu doar descoperirile sale dar si vorbele de duh isi mentin actualitatea. Am ales cateva dintre gandurile sale memorabile care sa te ajute sa navighezi mai usor in 2017 intr-o lume asaltata de informatie, plina de scurtaturi false.Imagini pentru albert einstein

1.Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa de la nastere si sa inceteze doar o data cu moartea.
2. Orice persoana trebuie sa fie respectata ca un individ, dar nimeni nu trebuie sa fie idolatrizat.
3. Nu face nimic impotriva constiintei, chiar daca situatia o cere.
4. Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de pedeapsa si asteapta o recompensa, atunci suntem o specie jalnica.
5. O perfectiune de mijloace si o confuzie a scopurilor, aceasta pare a fi principala noastra problema.
6. Iubirea este un profesor mai bun decat datoria.
7. Daca nu poti explica ceva, pur si simplu nu intelegi destul de bine.
8. Nicio problema nu poate fi rezolvata de la acelasi nivel de intelegere la care a fost creata.
9. Nebunie: a face acelasi lucru din nou si din nou si a asteapta rezultate diferite.
10. Invata din ziua de ieri, traieste in prezent, spera pentru maine.
11. A devenit ingrozitor de evident ca tehnologia noastra ne depaseste umanitatea.
12. Tot ce pot fi luat in considerare nu conteaza in mod necesar; tot ceea ce conteaza nu poate fi neaparat numarat.
13. Forta intotdeauna atrage oameni de moralitate scazuta.Imagini pentru albert einstein
14. Totul ar trebui sa fie ata de simplu cum este, dar nu mai simplu.
15. Omul trebui sa cerceteze ceea ce este, nu ceea ce crede ca ar trebui sa fie.
16. Orice om care citeste prea mult si isi foloseste creierul prea putin deprinde lenesul obicei de a gandi.
17. O persoana care nu a facut nici o data o greseala nu a incercat niciodata nimic nou.
18. Orice persoana care nu ia in serios adevarul in probleme mici nu poate fi de incredere in cele mari.
19. Mintile mediocre s-au opus intotdeauna in mod violet marilor spirite.
20. Educatia este ceea ce ramane dupa ce uitam ce am invatat la scoala.
21. Logica te duce din punctul A in punctul B. Imaginatia te duce oriunde.
22. Furia locuieste doar in sinul nebunilor.
23. Informatia nu este cunoastere.
24. Nu iti pierde niciodata sfanta curiozitate.

Read More

calciu-in-alimente

Alimente care au mai mult calciu decat laptele

Corpul tau are nevoie de nutrienti pentru a functiona normal, iar acestia se gasesc in dieta ta. Descopera alimente care au mai mult calciu decat laptele.

Laptele este o sursa importanta de calciu, insa nu este singura. Asta inseamna ca iti poti asigura aportul zilnic necesar consumand si alte alimente, lucru imbucurator pentru cei carora nu le place atat de mult. Descopera 5 alimente care au mai mult calciu decat laptele, acestea ajutandu-te sa obtii cantitatea necesara unui organism sanatos.

Somon

O portie de somon proaspat poate avea 340 mg de calciu si, in plus, este o sursa de grasimi sanatoase omega-3. Acest tip de peste te ajuta sa iti mentii organismul sanatos si previne inflamatiile. Totodata are si vitamina D, iar aceasta este necesara pentru absorbirea calciului in organism. Gateste-l la aburi sau la cuptor si vei avea parte de un preparat sanatos, potrivit si pentru orice dieta, in cazul in care iti doresti sa slabesti.

Fulgi de ovaz

In fiecare dimineata iti poti prepara un bol de fulgi de ovaz cu lapte de soia. O portie normala are aproximativ 200 mg de calciu. Fulgii de ovaz sunt bogati si in vitamina B si iti ajuta si sistemul digestiv. Daca nu iti place laptele de soia poti pune lapte de migdale. Adauga si cateva fructe sau nuci si vei avea un mic dejun foarte sanatos.

Ricotta

Ricotta este o crema de branza usoara pe care o poti servi alaturi de o multime de alte ingrediente. In plus, are peste 300 mg de calciu, dar si proteine. Daca iti doresti o gustare rapida, dar sanatoasa, amesteca ricotta cu fructe si migdale. Este delicioasa!

Salate

Kale, rucola, baby spanac, salata romana, toate acestea sunt o sursa bogata de calciu. Seara, in locul unui preparat plin de calorii, fa-ti rapid o salata. Adauga ca dressing ulei de masline cu lamaie si vei avea o cina gustoasa, dar sanatoasa.

Naut

Nautul este bogat in calciu si proteine. Il poti transforma in humus, daca adaugi ulei de masline si sare si amesteci cu ajutorul unui blender sau al unui mixer sau, in poti pune la cuptor. Vei avea in felul acesta un snack perfect pentru serile pe care le petreci in fata televizorului. Totodata, poti pune naut si in salate, daca vrei ca acestea sa fie mai consistente.

Read More

vertij

Prezentare Aslavital drajeuri. Despre vertij

Prezentare:

Comprimate 40 mg; cutie x 1 fl. x 20 comprimate

Indicatii:

Anemie feripriva (microcitare) posthemoragice, prin aclorhidrie, de sarcina, secundare infectiilor, infestarii parazitare sau cancerului; anemie macrocitara tratata cu cianocobalamina; stare de sideropenie la copii in crestere, in caz de hemoragii cronice; pentru profilaxia carentelor de fier in sarcina, la copii, la donatori de sange.

Doze:

Administrare orala: Ulcer duodenal si ulcer gastric benign: 150 mg de 2 ori pe zi sau 300 mg seara, 4-8 sapt.. Ulcere induse de AINS: 150 mg de 2 ori pe zi sau 300 mg seara, 8-12 sapt. Profilaxie: 150 mg de 2 ori pe zi, administrare concomitenta cu AINS. Ulcer postoperator: 150 mg de doua ori pe zi, timp de 4 saptamani. Sindrom Zollinger-Ellison: initial 150 mg de 3 ori pe zi. Dispepsie cronica episodica: 150 mg de 2 ori pe zi, cel putin 6 saptamani. Profilaxia hemoragiilor datorate ulcerelor de stres: 150 mg de 2 ori pe zi. insuficienta renala severa 150 mg. Adm. injectabil: intravenos lent (peste 2 minute), 50 mg/20 ml, la 6-8 ore; perfuzie 25 mg/ora timp de 2 ore, perfuzia repetandu-se la 6-8 ore;50 mg, la 6-8 ore.

Contraindicatii:

Hemocromatoza, hemoliza cronica, anemie sideroacrestica, anemia din intoxicatia cu plumb, talasemie, boli hepatice grave, alergie sau intoleranta la fier; gastrite severe, ulceratii gastrice, varice esofagiene, diaree, colita ulceroasa, sindrom de malabsorbtie intestinala (se recomanda fier injectabil).

Atentionari:

Hiposideremia asociata cu sindroame inflamatorii nu raspunde la trat. cu fier; este necesar trat. etiologic al anemiei; control al eficacitatii trat. la 3 luni; interactiuni medicamentoase cu tetracicline, bifosfonati, penicilamina, tiroxina, fluorochinolone, antiacide.

Reactii adverse:

Rareori greata, dureri epigastrice, constipatie sau diaree (scaunul este colorat in negru), senzatie de vertij, bufeuri de caldura.
Ameteala, transpiratii reci si senzatia ca totul se invarte in jur. Iata simptomele cu care se confrunta pacientii cu vertij.
Acestea pot ascunde insa o viroza sau un traumatism cranian. Sa vedem cum functioneaza metodele moderne de diagnosticare a unui vertij.
Iata ce arata statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii: circa 10% dintre oameni se confrunta la un moment dat cu tulburari de echilibru. In populatia de peste 40 de ani, procentul se ridica la 40%. Pentru varsta a treia, tulburarile de echilibru reprezinta cea mai importanta cauza de adresare la medic. Cele mai intalnite simptome sunt ametelile si vertijul.
vertij
Vertijul poate sa apara in cazul unor boli inflamatorii cum sunt complicatiile otitelor cu afectarea labirintului, ceea ce inseamna ca se produce o acumulare de puroi in urechea medie si interna care determina o hipervalrenta initial si apoi o hipovalenta a labirintului afectat, spune Gabriela Paraschiv, medic specialist ORL.
Cel mai des intalnit este vertijul pozitional. In cazul acestuia, pacientii relateaza o senzatia de rotire care dureaza in jur de 20 de secunde. Pe locul doi este neuronita vestibulara, in care nervul este atacat de un virus. Aceasta afectiune se manifesta printr-un vertij care poate dura zile intregi si este insotit de greata si transpiratii reci.
Metodele de diagnosticare a vertijului sunt probele de echilibru static si dinamic: pacientul ridica mainile si face proba indicatiei, inchide ochii si daca mainile se deplaseaza catre urechea afectata este o proba obiectiva a vertijului.

Pacientul este testat si in picioare. Cu ochii inchisi trebuie sa mearga cativa pasi. Daca se modifica directia de mers spre stanga, inseamna ca urechea stanga este afectata.

Exista si metode moderne de diagnosticare: o camera in infrarosu cu care se monitorizeaza miscarile globului ocular. Mai exact, daca globul ocular se indreapta catre stanga, medicul stie ca are de-a face cu o tulburare la nivelul urechii stangi. Si posturograful ajuta la depistarea tulburarilor de echilibru. Pacientul sta pe o platforma cu senzori ce detecteaza miscarile corpului in incercarea de a se reechilibra.
Si nu uitati: este foarte important sa va prezentati la medic imediat ce simtiti ca totul se roteste in jur. Cu cat mai devreme este descoperita cauza, cu atat mai repede va veti insanatosi.
Surse:
https://www.revistagalenus.ro/dictionar-medicamente/item/1214-aslavital-drajeuri.html
http://stirileprotv.ro/csid/sanatate/afla-totul-despre-simptomele-si-tratarea-vertijului.html

Read More

Fara un software modern, afacerile nu pot avea succesul meritat

Se impune ca mediul de business sa adopte practica exemplificarii investitiilor propuse sau posibile atunci cand se discuta despre randamentul investitiilor (in engleza: return of investment, ROI). A dezbate, dar la modul abstract, nu face decat sa conduca la concluzii pur teoretice, iar in 2017 cine mai are timp de discutii pur teoretice?

Dupa o criza economica internationala care a ajuns deja la cosul istoriei (cu speranta ca invatamintele trase nu au fost si ele aruncate la cos), mediul de business a devenit febril, competitiv, destul de violent si de grabit. Companiile investesc mai ales in solutii de IT&C care sa le usureze procesele interne si fluxurile de activitate, precum si relatiile cu furnizorii si clientii. Fara aceste solutii, o companie mare nu va avea puterea sa se pastreze mare, si va scadea ca cifra de afaceri probabil tot la fel de repede si de mult precum a urcat.

Multe lucruri se realizeaza in mod intuitiv, si pe de o parte este bine acest lucru, insa tendinta de a lua decizii intuitive lasa analiza de business sa ramana in sfera abstractului. Dar acest lucru este o arma cu doua taisuri – ofera viteza dar si riscuri. Iata de ce o analiza corespunzatoare a ROI trebuie sa cuprinda macar exemple aproximative, daca nu exemple exacte.

erp

Un exemplu exact: solutiile ERP

Ce este un ERP? Enterprise Resource Management este denumirea lui originala. Este softul care inmagazineaza fluxul de informatii pe baza caruia se pot stabili care sunt cele mai bune decizii de business, luate la nivel micro (de departament sau de proiect/proces) sau macro (de management, la nivel general/total).

Numai ca implementarea ERP nu are voie sa se faca fara o analiza ROI care sa spuna daca acele costuri implicate, acea reorganizare implicata la nivel profund in companie si la nivel (r)evolutionar vor putea dezvolta un efect constructiv care sa duca firma pe noi culmi. Un sistem ERP trebuie sa poata ajusta:riscul-in-afaceri

  • riscuri de management financiar
  • riscuri de management al vanzarilor si al stocurilor
  • riscurile legate de achizitii
  • riscurile din sectiunea de servicii clienti
  • riscuri generate partial chiar de implementarea sistemului
  • riscuri generate in primul rand de deciziile de business

Bineinteles, companii dedicate segmentului de business software precum Bsgroup.ro nu pot face mai mult decat sa prezinte anumite avantaje generale si sa ofere userilor platformelor lor online posibilitatea de a solicita o prezentare. Prezentarea este tot una generala, abia ulterior se procedeaza la:

  • Analiza nevoilor companiei interesate de program
  • Obiectivele implementarii acestei solutii de software
  • Analizarea gradului in care ERP se poate configura
  • Implementarea propriu-zisa dar nu inainte de a face training
  • Monitorizarea indeaproape a evolutiei proceselor interne
  • Primele analize ale fluxului de informatii
  • Stabilirea primelor decizii de business la care s-a ajuns in acest mod
  • Masurarea impactului deciziilor de business, oricand

decizii de afaceri

In acest articol, exemplul a fost investitia intr-un software ERP. Dar ROI trebuie facut la orice tip de investitie majora, mai ales daca aceasta este capabila sa schimbe totul intr-o masura atat de mare, precum ERP are puterea sa o faca.

Read More

Boala Basedow

Ce este boala Basedow Graves: 15% din pacienti au o ruda indepartata cu aceeasi afectiune

Tireotoxicoza este un sindrom clinic care apare in momentul in care tesuturile sunt expuse la un nivel crescut de hormoni tiroidieni circulanti. Acest lucru are drept rezultat accelerarea proceselor metabolice din organism. De cele mai multe ori tireotoxicoza se datoreaza unei hiperactivitati la nivelul glandei tiroidiene (hipertiroidie) insa sunt recunoscuti si alti factori implicati in fiziopatologia acestei boli printre care se numara: excesul de iod sau existenta de tesut tiroidian ectopic ce secreta hormoni (struma ovarii). Boala Basedow Graves este una dintre cele mai frecvente forme de tireotoxicoza, femeile fiind mai des afectate decat barbatii (de aproximativ 5 ori). Aceasta afectiune poate debuta la orice varsta insa varful de incidenta este intre 20 si 40 de ani. Definitia clasica a bolii Basedow-Graves include: gusa difuza cu hipertiroidie, oftalmopatie si dermopatie.

Etiologie

Boala Basedow-Graves este considerata in momentul de fata ca o afectiune autoimuna de cauza necunoscuta. Exista fara doar si poate o predispozitie familiala a bolii intrucat 15% dintre pacientii cu Graves au o ruda apropiata (de gradul I, II) cu aceeasi afectiune iar 50 % dintre rudele acestor pacienti au prezenti in circulatie anticorpi indreptati impotriva celulei tiroidiene. Chiar si asa nu trebuie neglijat faptul ca in aparitia acestei boli un rol major il joaca si factorii de mediu.

Stresul de zi cu zi poate, de asemenea, declansa o boala Basedow acest lucru sugerand faptul ca exista o implicare a cailor neuroendocrine in fiziopatologia acestei afectiuni. Fumatul este mai putin incriminat in aparitia bolii propriu-zise insa este demonstrat faptul ca acesta agraveaza oftalmopatia. Zonele in care exista deficit de iod pun probleme deosebite medicilor endocrinologi si nu numai deoarece, o prescriptie de suplimentare cu iod la persoanele care provin din aceste zone, poate precipita aparitia hipertiroidiei (autoimune sau nu). In postpartum femeile susceptibile din punct de vedere genetic pot dezvolta Boala Graves deoarece in aceasta perioada organismul prezinta o crestere a activitatii sistemului imun.

Asocieri imune in Boala Basedow

Boala Basedow

In literatura de specialitate sunt citate asocieri ale Bolii Basedow cu alte boli a caror etiopatogenie este de origine imuna. Printre acestea se numara:

– Boala Addison (insuficienta corticosuprarenala) care apare datorita distrugerii de catre sistemul imun a tesutului glandular suprarenalian.

– Anemia Biermer (anemie megaloblastica) secundara deficitului de vitamina B12 datorita distrugerii de catre sistemul imun a factorului intrinsec (cu pierderea celulelor parietale gastrice).

– Diabetul zaharat tip I-distrugere autoimuna a celulelor beta pancreatice responsabile cu secretia de insulina.

Fiziopatologia Bolii Basedow-Graves

Dupa cum am aratat mai devreme, substratul acestei afectiuni este imun. In sangele pacientilor cu Boala Basedow-Graves exista anticorpi indreptati impotriva receptorului TSH. In urma legarii anticorpilor de receptorul TSH are loc o stimulare a acestuia din urma cu aparitia hipersecretiei tiroidiene (hipertiroidie) si a gusii difuze. Spre deosebite de alti anticorpi din organism anticorpii antireceptor TSH (TRAb) au un efect stimulator si nu distructiv (chiar daca efectul in sine al acestora este unul nociv pentru organism). Titrul TRAb se coreleaza cu gradul de activitate al bolii la pacientii fara tratament si cu severitatea afectarii oculare.

Un titru foarte mare de anticorpi antireceptor TSH la diagnostic indica o probabilitate mare de recadere la intreruperea tratamentului cu antitiroidiene de sinteza. Un alt aspect important este faptul ca acesti anticorpi pot traversa placenta impunandu-se o evaluare amanuntita a anticorpilor la pacientele gravide cu Basedow. Nu trebuie facute corelatii intre concentratiile serice ale TRAb si cele ale hormonilor tiroidieni. Pe langa secretia crescuta de hormoni tiroidieni TRAb determina hipertrofierea si hiperplazia celulelor foliculare tiroidiene. Tratamentul cu antitiroidiene de sinteza amelioreaza atat valorile hormonilor tiroidieni circulanti cat si modificarile histologice de la nivelul tiroidei.

Oftalmopatia Graves se manifesta prin inflamatia musculaturii extraoculare si edemul local la care se adauga hipertrofierea tesutului conjunctiv si a grasimii orbitale. Practic musculatura extraoculara si tesutul conjunctiv sunt infiltrate de catre limfocite si macrofage. Toate aceste modificari duc la cresterea in volum a tesutului retrobulbar cu proeminarea globului ocular in afara orbitei la care se adauga o serie de tulburari locale de la roseata si pana la tulburari vizuale. In cazul in care pacientii cu oftamopatie Graves nu urmeaza tratamentul asa cum le este recomandat de catre medicul endocrinolog sau daca nu renunta la fumat, celulele musculare de la nivelul ochiului pot deveni atrofice sau chiar fibrozate, variantele terapeutice in aceste cazuri fiind limitate. Fiziopatologia dermopatiei caracteristice Bolii Basedow-Graves are ca substrat acumularea de limfocite si glicozaminoglicani la nivelul dermului cu aparitia secundara a edemului.

Tabloul clinic al Bolii Basedow-Graves

La pacientul tanar Boala Basedow-Graves debuteaza de cele mai multe ori cu palpitatii, nervozitate, fatigabilitate, hiperkinezie, accelerarea tranzitului intestinal, transpiratii, intoleranta la caldura si cresterea tolerantei la frig. Scaderea in greutate cu pastrarea apetitului este una dintre trasaturile frecvent intalnite la acesti pacienti. De asemenea tabloul clinic mai cuprinde marirea de volum a glandei tiroide, afectarea oculara si tahicardia. Slabiciunea musculara si mai ales pierderea masei musculare pot fi extrem de severe invalidand pacientul. La pacientii in varsta predomina tulburarile cardiovasculare, dispneea, tremorul fin si scaderea in greutate.

La palpare tiroida apare marita de volum, de consistenta scazuta iar la examenul ecografic se observa o crestere a circulatiei la CFD (color flow doppler).

Oftalmopatia Graves reprezinta cauza numarul unu de exoftalmie la adult. Exoftalmia este de cele mai multe ori bilaterala. Inflamatia localizata la nivelul orbitei cu afectarea muschilor oculari (in special drept medial si inferior) duce la protruzia globilor oculari, retragere palpebrala si congestie locala. Neglijata din punct de vedere terapeutic oftalmopatia poate merge pana la diplopie si compresie de nerv optic fiind necesare in aceste cazuri radioterapie si decompresia orbitei pentru a nu pierde vederea la ochiul afectat. Pentru a cuantifica gradul de afectare al ochiului sunt utilizate exoftalmetrul, CT sau RMN-ul. Uneori la pacientii cu Boala Basedow poate aparea si nistagmusul.

Dermopatia Graves sau mixedemul pretibial se caracterizeaza prin tegumente catifelate, umede, calde, eritematoase leziunile avand aspect de placi si noduli ce dau aspectul de coaja de portocala. De asemenea in Boala Basedow mai poate aparea vitiligo, alopecie, reducerea pilozitatii corporale si friabilitatea fanerelor.

Diagnostic

In fata unui pacient care a scazut in greutate semnificativ intr-o perioada relativ scurta de timp (cu apetit crescut) si care asociaza tahicardie, nervozitate, accelerarea tranzitului, tremor si intoleranta la caldura orice medic trebuie sa ia in calcul o tireotoxicoza. Daca pe langa acestea pacientul asociaza marirea difuza a glandei tiroide si oftalmopatie cu atat mai mult diagnosticul de Boala Basedow se impune. Urmatoarele analize si investigatii sunt necesare pentru a pune diagnosticul de Boala Basedow.

– Dozarea TSH, FT4 si T3.

In Boala Basedow TSH este supresat iar nivelul de hormoni tiroidieni este crescut.

– Dozarea TRAb si ATPO.

Determinarea titrului de anticorpi antireceptor TSH este extrem de utila deoarece confirma diagnosticul si da detalii legate de prognosticul bolii. Daca de la inceput titrul acestor anticorpi este mare rata de recidiva dupa oprirea tratamentului este destul de mare. De asemenea un titru crescut in sarcina se poate corela cu riscul de tireotoxica la nou nascut.

– Radioiodcaptarea este crescuta in Boala Basedow.

– Este necesara evaluarea ecografica a glandei tiroide care apare intens neomogena, marita ca volum si intens vascularizata.

– In evaluarea pacientului cu Boala Basedow este necesar un set complet de analize care sa cuprinda parametrii functiei renale, hepatice, HLG si profilul lipidic.

Tratamentul Bolii Basedow

Tratamentul pacientilor cu Boala Basedow poate fi medicamentos (antitiroidiene se sinteza) sau ablativ (chirurgical sau radioiod). Pe langa acestea conduita igieno-dietetica joaca un rol important fiind necesar un stil de viata sanatos, o alimentatie echilibrata, evitarea stresului (atat cat este posibil) si renuntarea la fumat.

– Antitiroidenele de sinteza (ATS) sunt medicamente care limiteaza cantitatea de hormoni produsa de catre glanda tiroida. Tratamentul cu ATS de regula dureaza pana la 2 ani de zile dupa care in mod normal pacientul ar trebui sa fie eutiroidian. Daca dupa intreruperea tratamentului cu ATS pacientul prezinta o recadere atunci se recomanda incercarea urmatoarelor variante terapeutice (chirurgie, iod radioactiv) si nu reluarea ATS deoarece este putin probabil ca dupa oprirea acestora sa se mentina starea de eutiroidie. Un factor de prognostic al reusitei terapeutice in cazul ATS este TRAb-ul (dozat inainte de inceperea tratamentului). Cu cat valoarea acestuia este mai mare cu atat rata de recidiva dupa oprirea tratamentului este mai inalta.

ATS: carbimazol, metimazol, propiltiouracil.

Dintre reactiile adverse ale ATS amintim: anemia aplastica, granulocitopenia, pruritul si neuropatia periferica. Granulocitopenia si anemia sunt efecte absolut reversibile daca tratamentul este oprit. Agranulocitoza se recunoaste prin debut brusc cu febra, angina pultacee si ulceratii bucale. Daca granulocitele sunt sub 1000/mm3 ATS trebuie intrerupte. Hepatotoxicitatea si colestaza au fost si ele citate ca reactii adverse ale ATS. Si nu in ultimul rand hiporpotrombinemia, pancreatita si hipoglicemia sunt reactii care au fost puse pe seama ATS (reactii foarte rare).

Simptomatologia Bolii Basedow se remite destul de repede odata cu inceperea tratamentului, insa valorile hormonilor tiroidieni si mai ales TSH-ul se normalizeaza mai greu (pana la 6 luni de la inceperea tratamentului cu ATS). Putem afirma ca tratamentul medicamentos poate vindeca hipertiroidia in proportie de 30 pana la 50% dupa 1,5 ani de tratament.

Pe langa antitiroidiene de sinteza in tratamentul hipertiroidiei se mai asociaza beta-blocante (amelioreaza simptomele adrenergice-transpiratiile, tahicardia, tremorul) si sedativele. Propanololul (beta-blocant) determina pe langa ameliorarea simptomatologiei o diminuare a conversiei periferice a T4 in T3.

Tratamentul chirurgical are ca indicatii recidiva dupa tratamentul cu ATS, gusile foarte mari care dau fenomene de compresie, femeile tinere in perioada reproductiva si persoanele tinere. Ablatia tesutului tiroidian cu limitarea productiei de hormoni poate rezolva cu succes aceasta afectiune. Tiroidectomia subtotala este citata ca fiind procedura standard acceptata insa realitatea este ca in cazul unei gusi mari multi chirurgi opteaza pentru ablatia totala a tiroidei pentru a minimaliza sansa de recidiva.

Complicatiile postoperatorii se impart in imediate si tardive. Dintre cele imediate amintim leziunile nervului laringeu recurent si tetania (in cazul tiroidectomiei totale cu ablatia paratiroidelor). In ceea ce priveste complicatiile tardive pacientii se pot confrunta cu hipotiroidie (fiind necesar substitutie hormonala) si hipoparatiroidie.

Tratamentul cu iod radioactiv se preteaza in cazul in care tratamentul medicamentos a esuat si pacientii refuza interventia chirurgicala, la varstnici (care de cele mai multe ori asociaza boli cardiovasculare care au containdicata practicarea tiroidectomiei) si la cei peste 30 de ani. Pe de alta parte iodul radioactiv este contraindicat la tineri sub 20 de ani, la femeile insarcinate si la cei cu oftalmopatie deoarece o poate agrava. Doza de iod radioactiv se poate stabili pe baza testelor dozimetrice si in functie de greutatea glandei tiroide.

Dezavantajele tratamentului cu iod radioactiv se refera la posibilitatea aparitiei hipotiroidismului (in proportie de 50% la 10 ani) si la riscul de aparitie a neoplaziilor (mai frecvent la copii si mai putin la adulti).

Tiroida este o glanda endocrina, situata la baza gatului si cantareste mai putin de 30 de grame. Influenta glandei tiroide este extrem de importanta in buna functionare a organismului uman, deoarece aceasta afecteaza pulsul si tensiunea arteriala, nivelul de colesterol, nivelul energetic, tonusul muscular, vazul, starea psihica si multe altele.
Cea mai frecventa boala a tiroidei este hipotiroidismul, care apare in momentul in care glanda nu reuseste sa produca o cantitate suficienta de hormoni tiroidieni. In acest caz, metabolismul este lent, motiv pentru care functiile organismului sunt incetinite. Hipotiroidismul este o boala des intalnita la noi in tara, aproximativ 10% din femeile cu varsta peste 65 de ani prezentand simptomele acestei afectiuni. Mai rar apare si la persoanele tinere. La copii, aceasta afectiune se caracterizeaza printr-un retard de crestere si prin tulburari ale dezvoltarii psihologice.
Simptomele hipotiroidismului

Pentru cei mai multi pacienti simptomele nu sunt intotdeauna evidente si pot fi confundate cu alte afectiuni. Acestea depind de severitatea deficientei hormonale si de timpul de cand s-a instalat. Astfel, persoanele afectate de hipotiroidism prezinta urmatoarele simptome:

  • oboseala si stare de slabiciune;
  • par uscat si aspru, piele uscata la nivelul coatelor si a genunchilor;
  • voce ingrosata, ragusita;
  • crestere in greutate, apetit scazut si constipatie;
  • scaderea puterii de concentrare, de atentie, de memorie si gandire greoaie;
  • depresie si iritabilitate;
  • crampe si dureri musculare;
  • sensibilitate la frig;
  • ciclu menstrual dereglat;
  • incetinire a ritmului cardiac.

Daca hipotiroidismul nu este tratat, simptomele progreseaza, iar in unele cazuri evolueaza intr-o forma grava a hipotiroidismului, numita mixedem. De aici se poate ajunge la coma mixedemica, care poate fi declansata de o infectie, de expunerea la frig, de un traumatism sau de ingerarea de sedative. Coma provoaca pierderea constientei, convulsii, incetinirea respiratiei si irigarea insuficienta a creierului.

Cauzele hipotiroidismului

Cea mai frecventa cauza a hipotiroidismului la adult este tiroidita lui Hashimoto, afectiune cauzata de o dereglare a sistemului imunitar, care produce anticorpi care, pur si simplu, distrug tiroida. De asemenea, aceasta afectiune poate sa se traga din familie sau poate fi asociata cu unele anomalii genetice, cum ar fi sindromul Turner, sindromul Klinefelter sau sindromul Down.

Alte cauze care declanseaza aparitia acestei afectiuni sunt:

  • boli autoimune, adica: artrita reumatoida, vitiligo (portiuni ale pielii isi pierd culoare si devin albe), boala Addison (o tulburare a glandelor suprarenale), si diabetul;
  • varsta, cu cat sunteti mai in varsta, cu atat tiroida mai produce mai putini hormoni;
  • chirurgia, prin indepartare partiala sau totala a glandei tiroide;
  • iodul radioactiv, astfel, daca pacientul este supus la radioterapie cu iod radioactiv, fie pentru a impiedica
  • cresterea tiroidei, fie pentru a diminua producerea de hormoni, rezultatul este distrugerea unui numar mare de celule tiroidiene si dezvoltarea hipotiroidismului;
  • hipotiroidismul secundar, o cauza extrem de rara legata de boli cerebrale;
  • tratamentul hipertiroidismului, prin indepartarea pe cale chirurgicala a tiroidei sau prin administrarea pe cale externa de iod radioactive, determina o diminuare a functiei tiroidiene, un deficit de hormoni tiroidieni, ajungandu-se la hipotiroidism.

Tratamentul hipotiroidismului

Acesta urmareste inlocuirea hormonilor tiroidieni cu hormonii de sinteza (levotiroxina).

Medicamentul este administrat pe cale orala si duce la reducerea simptomelor: pacientii simtindu-se mai putin obositi, nivelul de colesterol din sange scade, la fel ca si greutatea corporala. Tratamentul cu levotiroxina trebuie urmat toata viata, insa doza necesara este modificata la sfatul medicului. Necesarul de hormoni substitutivi poate sa varieze cu varsta, greutatea, starea aparatului cardiovascular sau din cauza altor boli sau tratamente medicamentoase.

Levotiroxina poate provoca reactii adverse atunci cand este administrata in doze prea mari: cresterea exagerata a apetitului, insomnii, palpitatii si tremuraturi. De asemenea, la pacientii cu boli cardiovasculare tratamentul va incepe cu doze mici, care vor creste progresiv, pentru a permite inimii sa se adapteze la un metabolism crescut.

Pentru a functiona eficient tiroida are nevoie de iod, care se gaseste in peste, fructe de mare, alge marine sau in plantele care cresc intr-un sol bogat in iod. Intrucat producatorii de sare adauga si iod in preparat, aceasta forma de hipotiroidism este foarte rara, cu exceptia unor tari, in care alimentatia prezinta un deficit de iod.

Surse:

https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/19973-boala-basedow-graves-privire-de-sinteza.html

http://www.eva.ro/sanatate/endocrinologie/hipotiroidismul-o-boala-pe-cat-de-rara-pe-atat-de-grava-articol-21123.html

Read More

adenom-de-prostata

Tratamentul prin embolizare al adenomului de prostata (PAE)

Hiperplazia benigna de prostata (adenomul de prostata) este o afectiune frecventa, intalnita la peste 50% dintre barbatii cu varsta peste 50 de ani (1). Aceasta afectiune consta in marirea de volum a prostatei, cu compresie consecutiva asupra uretrei. Cand aceasta afectiune devine simptomatica, trebuie tratata. Tratamentul de prima alegere este cel medicamentos. Acesta este eficient la pacientii cu simptomatologie usoara/medie (2).

Cunoscut si sub denumirea de hiperplazie benigna de prostata, adenomul de prostata reprezinta o afectiune a sexului masculin, cu precadere la barbatii cu varste peste 50 de ani. Ea cauzeaza o marire anormala a prostatei, glanda situata sub vezica urinara si care inconjoara uretra. Modificarea de marime a prostatei este benigna. Formatiunile canceroase ale prostatei sunt situate de obicei in regiunea periferica a acesteia. Marirea in volum a prostatei va exercita presiune pe vezica urinara, facand mictiunile dificile.

Cauzele aparitiei adenomului de prostata

Prostata este responsabila de eliminarea toxinelor si a celulelor moarte. Sub actiunea diversilor factori, cum ar fi infectiile renale, bolile cu transmitere sexuala, sedentarismul, expunerea prelungita la temperaturi scazute, etc, caile prin care se elimina aceste substante si celule, sunt obstruate. Prostata isi va modifica forma si structura ca un rezultat al acestei obstructii.

Semnele si simptomele adenomului de prostata

Principalele semne ale adenomului de prostata sunt reprezentate de modificarile fluxului urinar, care se subtiaza, este intrerupt in repetate randuri, iar la sfarsitul mictiunii, urina este eliminata sub forma de picaturi. Urinatul este insotit de durere si senzatie de usturime.

Frecventa urinarilor creste in special in timpul noptii(nicturia). Nevoia de a urina devine din ce in ce mai puternica, fiind perceputa de pacient ca fiind imperioasa, unii barbati putand urina involuntar cantitati mici de urina.

Pe masura ce prostata se mareste, vezica urinara nu se mai goleste complet, ducand la cresterea riscului infectiilor tractului urinar. Daca apar leziuni ale tractului urinar, hematuria(cantitati de sange in urina) poate fi de asemenea prezenta.

adenom-de-prostata

Stabilirea diagnosticului adenomului de prostata

Una din investigatiile de prima intentie ale medicului urolog, dupa discutia cu un pacient care prezinta simptomele de mai sus, este tuseul rectal, prin care se apreciaza dimensiunile si caracteristicile prostatei, si in acelasi timp exclude alte afectiuni ale micului bazin.

Urmatorul pas este cel in care se recolteaza probe biologice, pentru evaluarea atat a functiei renale cat si a celorlate functii ale pacientului. Dozarea PSA (antigenul specific prostatic) este un test foarte important, care se efectueaza de fiecare data in suspiciunea de adenom. Se trece apoi la examinarea imagistica, reprezentata de obicei de ecografia prostatei pe cale transabdominala sau transrectala. Se mai pot efectua deasemenea :radiografia renala simpla, urografia intravenoasa cu cistografie pre si postmictionala, uretrografia retrograda, s.a.

Tratamentul adenomului de prostata

Tratamentele folosite pentru adenomul de prostata pot fi medicamentoase sau chirugicale.

Tratamentul medicamentos este bazat pe inhibitori sintetici de 5-alfa reductaza de tip finasterid si pe diferite medicamente din clasa antiandrogenilor, acest tip de tratament reusind doar sa amelioreze simptomatologia,fara vindecarea afectiunii.

Tratamentul chirurgical este singurul care asigura vindecarea si elimina riscul de malignizare sau de evolutie spre insuficienta renala. Este indicat in urmatoarele situatii: litiaza vezicala, retentie cronica de urina completa sau incompleta, diverticuloza vezicala, infectii repetate, esecul tratamentului medicamentos.

Operatia cea mai folosita este rezectia transuretrala si consta in ablatia (extirparea) adenoamelor mai mici de 60 grame.Se mai folosesc procedee de tipul :incizia transuretrala cervico-prostatica, adenomectomia transvezicala, s.a.

Adenomul de prostata nu progreseaza intotdeauna in timp. Comform unui studiu, simptomele usoare sau moderate ale adenomului se inrautatesc doar in 20% din cazuri odata cu trecerea timpului , in 20% din cazuri se imbunatatesc, restul neprezentand nicio modificare. Diagnosticata precoce, aceasta afectiune poate fi tratata cu usurinta, simplificand viata pacientului.

Daca dupa 6 luni de tratament medicamentos pacientul nu observa o ameliorare satisfacatoare a simptomatologiei, sunt necesare alte solutii terapeutice. Se poate apela fie la interventia chirurgicala clasica de prostatectomie (pentru o prostata cu volum mai mare de 100 cmc) fie la procedura minim invaziva de rezectie transuretrala – TURP (pentru un volum al prostatei de pana la 80-100 cmc). Ambele tehnici au insa o rata importanta de complicatii (3). Solutiile alternative TURP includ ablatia transuretrala cu laser sau cu microunde.

Embolizarea arterelor prostatice este o solutie terapeutica relativ noua (2000), ce apartine Radiologiei Interventionale, fiind descrisa pentru prima data de DeMeritt (4). Aceasta procedura consta in pozitionarea unui microcateter in fiecare artera prostatica, urmata de embolizarea lor cu microparticule neresorbabile cu diametrul de 250-500 microni (5). Ischemia indusa in tesutul adenomatos este urmata de o resorbtie progresiva, cu reducerea consecutiva a volumului prostatei. Simptomatologia se amelioreaza relativ rapid in cateva zile sau saptamani postinterventie.

Selectia pacientilor se realizeaza pe baza unui consult clinic si imagistic. Pacientii cu indicatie pentru PAE sunt barbati cu varsta peste 50 de ani, avand simptome medii sau severe, cu un debit urinar maxim (Qmax) mai mic de 12 mL/s, mergand pana la retentia acuta de urina.

Pacientii cu simptome usoare/medii au indicatie pentru PAE in cazul in care rezultatul tratamentului medicamentos urmat timp de cel putin 6 luni nu este considerat satisfacator. Volumul prostatei trebuie masurat printr-o ecografie de calitate sau un examen RMN. Nu exista o limita de marime a adenomului pana la care este indicata embolizarea. Experienta acumulata pana in prezent sugereaza un raspuns mai bun al adenoamelor de dimensiuni mari. La pacientii simptomatici, insa cu un volum prostatic mic, se vor efectua studii de urodinamica pentru a elimina o eventuala patologie a vezicii urinare. La toti pacientii propusi pentru PAE se va exclude o eventuala patologie neoplazica prin tuseu rectal, ecografie, dozarea PSA si freePSA. In caz de suspiciune, se va efectua punctie biopsie si examen RMN (6).

Pacientii cu alergie la iod sau cei cu infectii uro-genitale active au contraindicatie pentru PAE.

Pregatirea pentru interventie consta intr-un tratament antiinflamator si antibiotic care se initiaza cu doua zile inainte de interventie si se continua timp de 10 zile dupa embolizare. Medicatia pentru prostata se intrerupe (daca este posibil) din ziua interventiei si nu trebuie reluata decat in caz de esec tehnic al PAE. Intraprocedural nu este necesara administrarea unei medicatii analgezice, PAE fiind complet lipsita de durere.

PAE este o procedura de Radiologie Interventionala ce se efectueaza intr-o sala sterila de angiografie de catre un medic radiolog (interventionist). Procedura dureaza in medie 60 minute, din care 12 minute reprezinta timpul mediu de scopie. Pacientul este constient, asezat in decubit dorsal. Abordul arterial preferat in clinica noastra este cel brahial stang. Ca alternativa se poate folosi abordul femural. La nivelul zonei de abord se face o anestezie locala cu 2 ml de Xilina (1%). Prima parte a interventiei consta in arteriografia vaselor pelvine. Se introduce sub control fluoroscopic un cateter diagnostic Cobra 4F pana la nivelul ramului anterior al arterei iliace interne (de fiecare parte). Prin injectarea de substanta de contrast se va identifica originea si calibrul fiecarei artere prostatice.

A doua parte a interventiei consta in cateterizarea supraselectiva a arterelor prostatice cu un microcateter, urmata de embolizarea lor cu microparticule nonresorbabile de 250-500 microni. Procedura se incheie in momentul in care s-a obtinut ocluzia aproape completa “near stasis” a ambelor artere prostatice.

Pacientul este externat la 3 ore dupa incheierea interventiei si va urma un tratament atiinflamator si antibiotic timp de 10 zile. In primele zile postembolizare pot apare intr-un numar mic de cazuri simptome de presiune si usor discomfort local. In cazul pacientilor cu retentie acuta de urina, sonda urinara se indeparteaza la 24-48 ore dupa embolizare. Pacientul ramane in ambulatoriul spitalului timp de cateva ore pentru a ne asigura ca poate urina fara sonda.

Succesul tehnic al procedurii se defineste prin embolizarea cel putin a unei artere prostatice. Acest rezulat se obtine in 95% dintre cazuri.

Ameliorarea clinica a pacientului se obtine rapid, inca din primele 48-72 de ore. Pacientul va efectua controale clinice si ecografice la 1 luna, 3 luni si 6 luni postembolizare. Intre 85% si 90% dintre pacienti inregistreaza la 6 luni post PAE un rezultat clinic satisfacator.

La 10% dintre pacientii tratati pot sa reapara simtomele. In astfel de cazuri, este indicata o a doua procedura de embolizare (6).

PAE este considerata o procedura terapeutica sigura, cu foarte putine riscuri si complicatii. Complicatiile minore posibile sunt: hematom la locul de punctie, hematurie sau hemospermie tranzitorie. Pana in prezent, la nivel mondial, nu s-au inregistrat complicatii majore care sa necesite o interventie chirurgicala. Nu au existat cazuri de disfunctie sexuala, incontinenta urinara, sangerare sau deces, consecutive acestei proceduri.

Procedura de embolizare a arterelor prostatice este o alternativa terapeutica extrem de promitatoare pentru tratamentul adenomului de prostata. Fiind un tratament minim invaziv, ambulatoriu, pacientul obtine o ameliorare clinica rapida fara a necesita o perioada de recuperare si fara a fi expus riscurilor si complicatiilor asociate cu procedurile terapeutice clasice.

Fiind o procedura noua, PAE are inca un caracter experimental. Aspectele tehnice ale procedurii sunt bine stabilite, fiind comune cu cele din alte proceduri de embolizare. Validarea rezultatelor clinice necesita insa timp si un numar considerabil de pacienti. In paralel, este extrem de importanta dezvoltarea unei colaborari intre medicii urologi si cei de radiologie interventionala, astfel incat PAE sa-si gaseasca locul in arsenalul terapeutic al adenomului de prostata.

Surse:

https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/20173-tratamentul-prin-embolizare-al-adenomului-de-prostata-pae.html

http://www.divahair.ro/sanatate/nefrologie/simptomele_si_tratamentul_adenomului_de_prostata

Read More

taninuri

Produse vegetale ce contin taninuri – care sunt acestea?

Dintre speciile bogate in taninuri, mentionam in aceasta editie Alchemilla vulgaris L., Agrimonia eupatoria L. si Geum urbanum L.
Alchemilla vulgaris L. (cretisoara) este o planta erbacee din familia Rosaceae, raspandita in centrul si nordul Europei. Prezinta un rizom brun, tulpina aeriana repenta, glabra sau pubescenta la baza, frunze simple, alterne, stipelate, reniforme, cu 7-9 lobi triunghiulari, cu margine dintata, pubescente pe fata inferioara, cele bazale lung petiolate si dispuse in rozeta, cele tulpinale mai mici. Florile sunt mici, pe tipul 5, lipsite de petale, de culoare galben-verzuie, grupate in inflorescente terminale racemoase. Fructele sunt nucule mici, brune.

Partea aeriana (Alchemillae herba) are importanta terapeutica in medicina umana si veterinara. Contine taninuri galice, agrimonina si pedunculagina (tetraester al glucozei cu acidul hexahidroxidifenic), flavonozide (glicozide ale quercetolului si kaempferolului), proantociani. Principiile active enumerate imprima produsului vegetal o actiune astringenta, antidiareica, hemostatica, uterotona, antiinflamatoare si cicatrizanta. De asemenea, extractul din planta are proprietati antioxidante, manifestate in vivo si in vitro. Se recomanda in tratamentul metroragiilor, diareei, hemoroizilor, stomatitelor si pentru evitarea avorturilor spontane (fortifica endometrul). Extractul din cretisoara are si actiune de inhibare a elastazei, o enzima implicata in degradarea elastinei. Totodata, poate fi folosit si in cosmetica pentru prevenirea pierderii elasticitatii pielii si reducerea ridurilor.

Agrimonia eupatoria L. (turita mare) este o planta erbacee din familia Rosaceae, raspandita in Europa, Asia si Africa de Nord, cu rizom scurt, ramificat si tulpina neramificata, pubescenta. Frunzele sunt simple, alterne, intrerupt penat sectate, cu margine dintata, cu stipele ovate la baza. Florile sunt galbene, mici, pe tipul 5, cu 10-20 de stamine, grupate in racem spiciform, lung.
Partea aeriana (Agrimoniae herba) contine taninuri catehice, flavonozide (rutozida, hiperozida, quercitrozida, 7-glucozidele apigenolului si luteolului), izocumarine (agrimonolida), cantitati mici de ulei volatil, gume, triterpene pentaciclice.
Extractele obtinute din herba au actiune antidiareica, hemostatica, antiinflamatoare, cicatrizanta, diuretica, antivirala, in special asupra Helicobacter pylori si antioxidanta. Se recomanda in tratamentul tulburarilor circulatorii, afectiunilor reumatice, diareii, virozelor.

Geum urbanum L. (cerentel, cuisorita) este o planta erbacee din familia Rosaceae foarte raspandita in zona temperata a Europei. Prezinta un rizom brun, gros, iar tulpina aeriana este ramificata, pubescenta. Frunzele sunt simple, alterne, intrerupt-lirat-penate, cele bazale dispuse in rozeta, cu 3-5 lobi, lung petiolate; frunzele tulpinale sunt trilobate, scurt-petiolate, pubescente. Florile sunt solitare, galbene, pe tipul 5, iar fructele sunt poliachene globuloase, fiecare achena pastrand restul stilului recurbat.
Rizomul de cerentel contine 10-24% taninuri galice (galoil glucoza) si catehice (D-catechol), acid galic si acid elagic in stare libera, geozida (glicozida eugenolului cu vicianozida), acid cafeic si clorogenic, ulei volatil, mucilagii, oze, rezine, principii amare. Datorita taninurilor si eugenolului, produsul prezinta actiune antiseptica, antidiareica si odontalgica. Se recomanda sub forma de tinctura, extract fluid, sirop, decoct sau infuzie.

O echipă de oameni de ştiinţă coordonată de un cercetător francez a identificat “uzinele” de tanin din plante, substanţă care contribuie la gustul specific al vinului, al ceaiului şi al ciocolatei, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Annals of Botany.

Oamenii de ştiinţă, în frunte cu Jean-Marc Brillouet, directorul departamentului de Cercetare de la Institutul Naţional de Cercetări Agronomice din Montpellier, au anunţat că au descoperit locul în care sunt “fabricate” aceste molecule chimice. Sursa este “tanosomul”, un organit celular descoperit în toate plantele, cu excepţia muşchilor şi a algelor.

Această descoperire infirmă un model admis de comunitatea oamenilor de ştiinţă începând cu mijlocul anilor 1980, a subliniat cercetătorul francez.

Organitele sunt mici elemente celulare specializate în diferite funcţii şi care produc diverse molecule chimice. Cloroplastele din celulele vegetale sunt de exemplu implicate în procesul de fotosinteză.

Noile organite identificate, denumite “tanosomi”, sunt implicate în sinteza taninurilor.

Taninurile “oferă o senzaţie înţepătoare în gură, senzaţia unei limbi de pisică care îşi linge mâna… simţurile le asociază cu fructele insuficient coapte”, a precizat cercetătoarea Geneviève Conéjéro, participantă la studiu, într-un comunicat.

“Sunt molecule care au proprietăţi antiseptice importante”, a declarat Jean-Marc Brillouet, jucând un rol important în protecţia plantelor. “Taninul este folosit din timpuri imemoriale în tăbăcirea pieilor”, a reamintit el.

Cercetătorul francez a subliniat, totodată, faptul că noul mecanism descoperit de echipa sa “are o legătură foarte strânsă cu fotosinteza”.

Studiul cercetătorilor din Franţa ar putea fi folosit în cultura viţei-de-vie.

Taninul, o substanţă vegetal cu gust astringent, este folosit în medicină, la fabricarea coloranţilor, a cernelurilor şi în tăbăcărie.

Compuşii polifenolici sunt substanţe foarte răspândite în regnul vegetal. O mare parte a acestor compuşi e reprezentată de taninuri – compuşi neazotaţi cu o mare heterogenitate structurală şi masă moleculară relativ mare, care au proprietatea de a forma complexe puternice cu proteinele, dar şi cu amidonul, celuloza şi unele minerale. Din punct  de vedere chimic taninurile aparţin la 2 clase de compuşi: galotaninuri sau taninuri hidrolizabile şi taninuri catehice sau nehidrolizabile. Dintre acizii polifenolcarboxilici prezenţi în structura taninurilor hidrolizabile cel mai răspândit este acidul galic, care de cele mai multe ori se găseşte esterificat cu glucoza în structura glucogalinei. În grupa taninurilor galice se întâlnesc esteri ai glucozei sau a unei oze specifice cu diverşi acizi polifenilcarboxilici cum este hemamelitanul. Sunt prezente şi glicozide ale acidului elagic precum şi esteri dintre 2 sau mai multe molecule din acelaşi acid polifenolcarboxilic numiţi depside. Aceşti compuşi constituie grupa taninurilor nehidrolizabile şi se pot prezenta sub forma de taninuri  catehice simple sau catehine, cum sunt galocatehina. Tot în grupa taninurilor catehice intră şi flobafenele care sunt compuşi macromoleculari  rezultaţi prin condensarea catehinelor cu formarea unor legaturi C-C.

Taninurile au un gust astringent, precipită proteinele din soluţiile lor apoase (în special albuminele şi gelatina) şi dau reacţii de culoare cu clorura ferică. Taninurile se mai numesc şi materii tanante sau tananţi vegetali pentru că sunt foarte răspândiţi în regnul vegetal. Se găsesc în scoarţa arborilor, în frunze, în boabe, în rădăcini etc.
Taninurile se oxidează uşor în contact cu aerul, datorită structurii fenolice, rezultând produşi coloraţi în roşu-brun sau brun închis. Taninurile se oxidează uşor şi se brunifică. Acest fenomen se observă la suprafaţa mărului tăiat proaspăt sau a frunzei de ceai mărunţită mecanic. Fenomenul de brunare este mai intens în cazul fructelor şi legumelor cu un conţinut mai ridicat în tanin, cum sunt merele, perele, cartofii etc. Fenomenul de brunare se datorează oxidării substanţelor tanante în contact cu oxigenul din aer sub acţiunea tanazelor.
Taninurile au un rol important şi în oenologie. Taninurile provin din coaja strugurilor, din ciorchini şi sâmburi. Ele participa la multe procese biochimice în vinificaţie cum sunt: reglarea proceselor de oxidoreducere, contribuie la formarea buchetului şi la colorarea vinului. Taninurile au şi o acţiune conservantă prevenind apariţia unor boli şi defecte la vin.
Taninurile opresc activitatea enzimatică a Botrytis cinereia, care se mai numeşte ,,mucegaiul nobil” sau ,,putezire nobilă”. Boabele de struguri se stafidesc conţinând acid gluconic şi fructoza în cantităţi mari obţinându-se astfel vinuri de calitate superioară. Producerea şi acumularea de glicerol va da vinurilor catifelajul specific. Această  ciupercă secretă o cantitate mare de enzimă care oxidează taninurile, din această cauză vinurile care provin din struguri atacaţi au tendinţa de a se brunifica.
Taninurile au un rol crucial în protejarea gustului şi componentelor aromatice ale vinului de stricăciunile provocate de oxigen. Pe măsură ce moleculele de tanin se oxidează, ele polimerizează formând lanţuri lungi care au un gust astringent diminuat. Atâta vreme cât taninurile sunt suficiente polimerizarea survine natural pe măsură ce vinul îmbătrâneşte. Suplimentul de tanin din lemn (din butoaie sau aşchii de stejar) absoarbe oxigenul care altfel ar consuma taninul natural al strugurilor. Acele taninuri din struguri pot apoi sa polimerizeze treptat, contribuind la ,,blândeţea” gustului care este asociată cu maturarea vinului.
Taninurile sunt unul din cele 4 aspecte principale ale echilibrului unui vin. Celelalte 3 sunt: dulceaţa, aciditatea (acreala) şi alcoolul. Pentru vinurile roşii dorim un echilibru între taninuri, acid, zahăr şi alcool, iar pentru cele albe vrem un echilibru  între acid, zahăr şi alcool. Taninurile sunt în principal în coajă şi seminţele strugurelui. Vinurile roşii sunt fermentate o perioadă împreună cu coaja şi seminţele, de aceea taninurile sunt un element de bază în obţinerea vinurilor roşii. Vinul alb se face separând sucul de coajă. Vinul roşiatic(roze) este făcut din struguri roşii, lăsând pentru puţin timp coaja în contact cu sucul. Din punct de vedere  structural taninurile sunt coloana vertebrală a vinurilor roşii, în timp ce aciditatea e coloana vertebrală a celor albe.
Taninurile pot avea diferite culori: oranj, galben, roşu etc. Putem observa într-o sticlă de vin roşu învechit, o nuanţă maro, cărămiziu şi oranj. Acestea sunt taninuri. Pe măsură ce vinul îmbătrâneşte el capătă o culoare purpurie. Un compus chimic numit antocian e responsabil de coloarea purpurie din vinul roşu. Cu timpul antocianinurile şi taninurile polimerizează, apoi precipită şi formează sedimente pe sticlă. Antocianinurile sunt primele care polimerizează, ducând cu ele culoarea purpurie spre fundul sticlei, lăsând taninurile în urmă. De aceea culoarea cărămizie a unui vin mai bătrân.
Taninurile sunt lăudate ca fiind excelenţi antioxidanţi. Industria ceaiului promovează acest aspect al ceaiului la fel cum fac şi celelalte industrii care fac produse ce conţin taninuri. Procesul de obţinere a ceaiului negru din frunzele verzi are la baza oxidarea taninurilor .Dacă adăugăm lapte în ceai taninurile atacă mai degrabă proteinele din lapte decât cele din gură şi de aceea gustul e mai puţin astringent. În mod normal taninurile nu sunt foarte concentrate în ceai încât să producă indigestie. Specialiştii spun că după consumarea de ceai timp de 5000-8000 de ani atunci taninurile pot fi dăunătoare.
Termenii folosiţi pentru  a defini taninurile sunt: astringent, ferm sau moale. Taninul e o senzaţie, nu un gust sau miros. Senzaţia de astringenţă e cauzată de ,,taninarea” proteinelor din salivă şi din cavitatea bucală. Gresarea e redusă şi ţesuturile de suprafaţă se contractă. Senzaţia e înrudită cu cea care provine de la un ceai foarte concentrat şi-ţi lasă în gură o senzaţie de uscat, uneori chiar de amar, în funcţie de modul în care e lovit spatele limbii, acolo unde se simte amăreala.
Substanţele tanante sunt prezente şi în bere. Ele provin din hamei, a cărui conţinut poate ajunge la 4-5%.Taninurile precipită proteinele şi aminoacizii din mustul de bere; ele contribuie la limpezirea berii. Dacă rămân proteine(compuşi azotaţi) neprecipitate în timpul fierberii şi fermentării mustului, berea devine cu timpul tulbure si produce tulburări gastrointestinale.
Taninurile tind să închege amidonul în timp ce este digerat. Aceste amidonuri sunt necesare corpului uman pentru a produce serotonin. Unii oameni sunt foarte sensibili la cantitatea de serotonin din corpul lor, se pare ca lipsa de serotonin duce la migrene. Corpului uman îi este oarecum ,,foame” de acest tip de materie primă. Sensibilitatea la tanin se crede acum că este cumulativă – o persoană care-şi începe viaţa fără pic de sensibilitate la tanin poate totuşi să îi crească această sensibilitate pe măsură ce îmbătrâneşte. Persoanele care sunt sensibile la tanin trebuie să-şi modereze cantitatea de tanin consumată în orice formă şi de asemenea să aibă grijă să mănânce o cantitate rezonabilă în timp ce ingurgitează taninul pentru ca efectul taninului de închegare a amidonului să nu cauzeze neplăceri.
În  concluzie taninurile sunt foarte importante în industria alimentară, mai ales în industria vinului, a berii, a laptelui şi a ceaiului.
Polifenolii reduc în general colesterolul şi îmbunătăţesc proporţia dintre LDL şi HDL. Ele micşorează presiunea sângelui, riscul de cancer, stimulează sistemul imunitar şi au proprietăţi antibacteriene. Rolul taninurilor în tratamentul unor afecţiuni este deja exploatat pe scară largă.

SURSE: https://www.revistagalenus.ro/fitoterapie/item/604-produse-vegetale-ce-contin-taninuri-2.html

Informatii suplimentare

Read More

aceclofenac

ACECLOFENAC – noua metoda terapeutica eficienta in reumatologie

Dintre agentii antiinflamatori non-steroidieni, aceclofenacul are efecte remarcabile antiinflamatorii, analgezice si antipiretice. Isi manifesta efectul prin blocarea ciclooxigenazei, aceasta fiind implicata in productia prostaglandinelor. Acestea, la randul lor, sunt secretate ca raspuns la anumite leziuni sau boli care determina durere si inflamatie.

aceclofenac

Aceclofenacul are un profil antiinflamator care, pe langa clasica inhibitie a prostaglandinei E2, scade si expresia mai multor citokine, inclusiv a interleukinei 1 si a factorul de necroza tumorala. Acesta mai inhiba productia catorva specii de oxigen si influenteaza adeziunea celulara. Aceclofenacul si metabolitul sau principal, 4-hidroxiaceclofenac, au efecte pozitive asupra anabolismului cartilajului, combinat cu efecte modulatorii ale catabolismului matricei. Din punct de vedere clinic, aceclofenacul are eficacitate similara celorlalte antiinflamatoare non-steroidine si un profil al tolerantei cel putin la fel de bun, daca nu mai bun fata de celelalte antiinflamatoare non-steroidiene in tratamentul bolii artrozice, poliartritei reumatoide si spondilitei anchilozante.
Atat aceclofenacul, cat si diclofenacul inhiba semnificativ sinteza prostaglandinei E2 de la nivelul celulelor mononucleare si polimorfonucleare, dupa 180 zile de tratament. Asupra productiei de leutriena B4 si a factorului activator al plachetelor nu s-a observant un efect notabil. Intr-un studiu care compara efectul aceclofenacului cu cel al paracetamolului, in ceea ce priveste durerea, s-a dovedit faptul ca aceclofenacul are eficacitate superioara celuilalt medicament. In ceea ce priveste durerea de spate, comparand aceclofenacul cu diclofenacul, nu s-au gasit diferente semnificative statistic.
Cat priveste efectele adverse, aceclofenacul trebuie folosit cu atentie in porfirii, boala Crohn, infarct miocardic, la varstnici, ulcer gastric, tulburari ale functiei renale, chirurgie majora recent, tulburari ale functiei hepatice.

Din acestea enumeram:

Cefalee;Rash cutanat (potentiale reactii cutanate periculoase au fost raportate dupa administrarea orala a diclofenacului);Prurit;Insomnie;Tulburari sangvine;Tulburari gastro-intestinale: meteorism, diaree, constipatie, greata, voma sau durere abdominala;Confuzie mentala;Retentie hidro-salina;Stomatite;Hipersensibilitate vasculara;Scade legarea T3 de TBG (globulina care leaga tiroxina). Foarte important este faptul ca, desi pastreaza toate caracteristicile eficacitatii comparative cu alte antiinflamatoare non-steroidiene, efectele adverse gastro-intestinale sunt mai reduse. Aceclofenacul este disponibil in tablete de 100 mg si se administreaza in doua prize pe zi.
In cadrul interactiilor cu alte medicamente, pot fi mentionate urmatoarele: poate creste riscul de sangerare daca se asociaza cu medicamente anticoagulante, efectul furosemidului este diminuat daca se asociaza cu aceclofenacul. De asemenea, asocierea aceclofenacului cu diuretice, ciclosporina sau inbitori de enzima de conversie creste riscul tulburarilor renale si afectarea balantei potasiului in organism. Daca se asociaza cu chinolonele, pot aparea convulsiile (la persoane cu sau fara antecedente de epilepsie sau convulsii).
Pentru folosirea aceclofenacului pe perioada sarcinii nu sunt inca suficiente date, de aceea nu se recomanda in aceasta perioada.

Asist. univ. drd. Carolina Negrei,
medic rezident medicina interna,
Catedra de Toxicologie,
Facultatea de Farmacie, UMF “Carol Davila”, Bucuresti

Identificarea actuală a mecanismului de acţiune al antiinflamatoarelor nonsteroidiene (AINS) a contribuit la sintetizarea şi introducerea în practica clinică reumatologică a unor noi compuşi eficienţi şi din ce în ce mai siguri. În acest context noul preparat, aceclofenac (AFLAMIL®), reprezintă un nivel superior de eficacitate şi siguranţă în tratamentul bolilor reumatologice cu AINS.
Este bine cunoscut astăzi că AINS, prin acţiunea lor de inhibiţie a prostaglandinelor (PG) implicate în inducerea inflamaţiei, durerii şi febrei, reprezintă un grup de medicamente frecvent utilizat în reumatologie. Multiple evidenţe stabilesc că inhibiţia PG se realizează prin blocarea unei enzime celulare – ciclooxigenaza (COX) – care orientează oxidarea acidului arahidonic rezultat din distrucţia fosfolipidelor membranare către PG; de menţionat că oxidarea acidului arahidonic pe calea lipooxigenazei (LOX) duce la producerea leucotrienelor care, de asemenea, au rol proinflamator. Descoperirea celor două izoforme ale COX, COX1 constitutivă implicată în producerea PG fiziologice cu rol în homeostazia gastrointestinală şi renală şi COX 2 inductibilă, produsă în micromediul local sub acţiunea mediatorilor proinflamatori, a  revoluţionat clasa AINS.
Utilizarea largă a AINS este limitată de reacţiile adverse (gastrointestinale, renale, cardiologice, hepatice etc.), unele dintre ele fiind severe şi chiar ameninţătoare de viaţă. Toxicitatea gastrointestinală indusă de AINS care variază în intensitate de la dispepsie la sângerare este printre cele mai comune grupuri de reacţii adverse ale acestei clase de medicamente şi de aceea nevoia introducerii unor noi compuşi cu profil de siguranţă gastrointestinală superior i-a preocupat pe cercetători şi pe clinicieni (1).
Spre deosebire de AINS tradiţionale care inhibă atât COX1 cât şi COX2, ele fiind asociate cu variate reacţii adverse gastro-intestinale prin inhibiţia producerii PG fiziologice, cele COX2 selective, având efect inhibitor pe PG produse în micromediul inflamator asociat cu protejarea PG fiziologice, au un profil de siguranţă gastro-intestinal superior. Astfel, această nouă clasă de AINS de tip COX2 selective oferă beneficii terapeutice maxime având eficacitate similară cu AINS tradiţionale, dar fără efectele adverse gastrointestinale ale AINS tradiţionale .
Aceclofenacul (AFLAMIL®), derivat de acid acetic cu structură chimică înrudită cu cea a diclofenacului, este o molecula originală, un nou AINS „preferenţial” selectiv, care prin activitatea antiinflamatoare cu potenţă cel puţin similară cu cea a Standardului de Aur, dar cu un profil de siguranţă gastrointestinala superior AINS tradiţionale, răspunde cerinţelor actuale.
Superioritatea aceclofenacului (AFLAMIL®) faţă de alte AINS tradiţionale reiese din mecanismul său de acţiune multifactorial. Prin slaba sa acţiune de inhibiţie a COX1, aceclofenacul păstrează un nivel convenabil al PG fiziologice, aceasta explicând profilul de siguranţă gastrointestinal superior al preparatului. De menţionat că prin acţiunea de inhibiţie selectivă a COX2, aceclofenacul are efect antiinflamator puternic; în plus, efectele directe pe câteva secvenţe ale inflamaţiei (scăderea expresiei endoteliale a moleculelor de adeziune, scăderea producţiei leucocitare a radicalilor liberi de oxigen şi inhibiţia sintezei matrix-metaloproteinazelor, creşterea producţiei de IL-Ra etc.) explică eficacitatea antiinflamatoare importantă a acestui medicament

Acţiunea antiinflamatoare puternică şi profilul de siguranţă gastrointestinal superior conferă aceclofenacului (AFLAMIL®) premizele unui nou AINS eficient şi sigur, de utilizat într-o panoplie largă de boli reumatice cum sunt artroza (A), poliartrita reumatoidă (PR), spondilita anchilozantă (SA), etc.
Multiple studii clinice care îndeplinesc rigorile medicinii bazate pe dovezi confirmă toleranţa gastrointestinală superioară a aceclofenacului (AFLAMIL®) comparativ cu alte AINS.
Un studiu clinic longitudinal  efectuat pe o arie de populaţie de peste 180,000 adulţi, cu o perioadă de urmărire de 4 ani (intraţi în analiză 434 de pacienţi), utilizatori de 13 tipuri de AINS individuale etichetate ca inhibitoare preferenţiale de COX2 (aceclofenac, meloxicam şi nabumetonă), inhibitoare mixte de COX1-COX2 (naproxen, ibuprofen, dex-ketoprofen şi diclofenac) şi inhibitoare preferenţiale de COX1 (ketoprofen, piroxicam, tenoxicam, indometacin şi ketorolac) confirmă siguranţa gastrointestinală superioară a aceclofenacului (AFLAMIL®) comparativ cu celelalte AINS. Astfel, incidenţa sângerărilor gastrointestinale superioare confirmate endoscopic şi raportate la 1000 pacient-ani a variat de la 1,7/1000 pentru aceclofenac (AFLAMIL®) la 5,11/1000 pentru Ketoprofen, la 7/1000 pentru Diclofenac, la 10,29 pentru Piroxicam, la 11,22 pentru Tenoxicam, până la 25,8/1000 pentru ketorolac.

Fiind un AINS cu cea mai mică rată a incidenţei sîngerărilor gastrointestinale, aceclofenacul (AFLAMIL®) a fost folosit ca referinţă pentru a stabili RR (rate-ratio) cu o rată de confidenţă de 95% pentru fiecare AINS. Astfel cea mai mare RR a corespuns ketorolacului (14,9) şi indometacinului (13,4) în timp ce cea mai mică RR a corespuns aceclofenacului (1) şi meloxicamului (8,13). Acest studiu epidemiologic sugerează că AINS inhibitoare preferenţiale de COX2 produc mai puţine episoade de sângerare gastrointestinală superioară decât cele tradiţionale administrate în doze antiinflamatoare comparative. Deşi folosirea lor nu reprezintă un factor de risc adiţional important pentru sângerarea gastrointestinală, ele trebuie prescrise cu agenţi gastroprotectivi la pacienţii cu risc crescut pentru evenimente gastrointestinale.

Un alt studiu clinic multicentric, prospectiv, obsevaţional şi-a propus să evalueze siguranţa şi toleranţa aceclofenacului (AFLAMIL®) şi diclofenacului la pacienţii cu boli reumatice, pe o perioadă de 12 luni, prin analiza incidenţei reacţiilor adverse, a reacţiilor adverse gastrointestinale şi a retragerilor pacienţilor din studiu datorită reacţiilor adverse. Din totalul de 10.142 de pacienţi, 7.890 au fost incluşi în grupul cu aceclofenac (AFLAMIL®) şi 2,252 în grupul cu diclofenac, repartiţia pacienţilor în grupul cu aceclofenac şi grupul cu diclofenac fiind de 3 la 1. Incidenţa reacţiilor adverse (cefalee, ameţeli, hepatocitoliză etc.), a reacţiilor adverse gastrointestinale (dispepsie, eroziuni, sîngerări) precum şi numărul pacienţilor retraşi din studiu cel mai frecvent din cauza reacţiilor adverse a fost semnificativ mai mic în grupul cu aceclofenac decât în grupul cu diclofenac, diferenţele fiind mari şi semnificative statistic. Evenimente adverse severe (moarte, spitalizare sau prelungirea spitalizării, condiţie ameninţătoare de viaţă, disabilitatre permanentă, cancer) au apărut în proporţie mică în fiecare grup tratat (1,6%). Toleranţa gastrointestinală superioară a aceclofenacului comparativ cu diclofenacul în bolile reumatice raportată în acest studiu face ca aceclofenacul (AFLAMIL®) să fie o opţiune de linia întâi pentru pacienţii cu aceste suferinţe reumatice.

Intr-un alt studiu retrospectiv bazat pe analiza reacţiilor adverse raportate în cadrul sistemului naţional de farmacovigilenţă Yellow Card din Marea Britanie, în primul an de comercializare pe piaţă a 3 AINS cu grade diferite de selectivitate COX2: Aceclofenac (AFLAMIL®), Meloxicam şi Rofecoxib s-a comparat numărul reacţiilor adverse apărute şi raportate.  Reacţii adverse au fost raportate la un număr de 4 milioane DZS pentru Aceclofenac (AFLAMIL®), 31 milioane DZS pentru Meloxicam respectiv 27 milioane DZS pentru Rofecoxib. Incidenţa reacţiilor adverse raportate pentru Aceclofenac (AFLAMIL®) a fost semnificativ mai mică decât cea raportată pentru Meloxicam şi Rofecoxib, atât global cât şi în ceea ce priveşte sângerările GI şi durerea abdominală.

Aceclofenacul (AFLAMIL®) se indică în bolile reumatice de tip inflamator (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă) sau de tip degenerativ (artroză) în doză de 100 mg de două ori pe zi pe o perioadă de minim 7 -10 zile. Asocierea unui preparat gastroprotectiv de tip inhibitor de pompă protonică este utilă numai la pacienţii cu factori de risc pentru efecte adverse gastrointestinale (vârstă peste 65 ani, antecedente de boală digestivă, tratament cu glucocorticosteroizi, infecţia cu Helicobacter pylori, fumat etc.) (5).
Având un efect antiinflamator puternic şi un profil de siguranţă gastrointestinal superior care derivă din mecanismul de acţiune multifactorial, preparatul aceclofenac (AFLAMIL®) poate fi indicat ca primă intenţie pacienţilor cu boli reumatice de tip inflamator sau degenerativ. El garantează „un nou nivel de siguranţă în terapia cu AINS!”, fiind deja utilizat cu succes în lume de peste 96.6 milioane pacienţi. Alegerea aparţine, însa, medicului practician care, în funcţie de patologie şi de profilul pacientului, trebuie să ofere cea mai bună şi mai sigură soluţie !!!

Bibliografie selectivă:

1.Reginster J. Y., Paul I., Henrotin Y., What is the role of aceclofenac in the therapeutic arsenal against chronic osteoarthritis pathologies?, Rev. Med. Liege 2001; 56:484-8;
2.Gonzalez E., de la Cruz C., de Nicolas R., Egido J., Herrero-Beaumont G., Long-term effect of nonsteroidal anti-inflammatory drugs on the production of cytokines and other inflammatory mediators by blood cells of patients with osteoarthritis. Agents Actions 1994; 41:171-8;
3.Ludwig C., Brinkmeier T., Frosch P. J., Exudative erythema multiforme with transition to a toxic epidermal necrolysis after taking aceclofenac (Beofenac), Dtsch Med. Wochenschr 2003; 128:487-90;
4.Fernandez-Avala Novo M., Penado Nadela S., Nan Nan D. N., Gonzalez Macias J., Toxic hepatitis caused by aceclofenac, Rev. Clin. Esp. 2001; 201:616-7.
5. Wolfe M, Lichtenstein D, Singh G, Gastrointestinal toxicity of nonsteroidal anti-inflamatory drugs
N Engl J Med,1999; 340: 1888-99
6. Llorente Melero M.J., Burillo Tenias J.M., Zaragoza Marcet, Comparative incidence of upper gastrointestinal bleeding associated with individual non-steroidal anti-inflammatorz drugs, Rev Esp Enferm Dig, 2002, 94: 13-18
7. Huskinsson E, C, Irani M, Murray F, A large prospective open-label, multicentre SAMM study, comparing the safety of aceclofenac with diclofenac in patients with rheumatic disease
8. Raber Béjar A, Heras Navarro J, Rodríguez Beltran R, Moreno Alba F. The report of adverse events for Aceclofenac, Meloxicam and Rofecoxib during the first year of commercialization in the United Kingdom. SEMERGEN 2003; 29 (Suppl 1): 112.
9.Ruxandra Ionescu,  Soluţii terapeutice în bolile reumatice: AINS, Esenţialul în Reumatologie, Ed. Ruxandra Ionescu, Editura Amaltea, 2006, 133-150

Surse WEB:

https://www.revistagalenus.ro/revista-e-galenus-2009/521.html

Mai multe informatii

Read More

limba-romana-corecta

Lectia de limba romana: Majoritatea sunt sau este?

O altă problemă de limbă română care frământă pe mulți, în aceste vremuri necăjite, este chestiunea „marii majorități”. Surprinzător de numeroase mesaje se arată intrigate de această formulă, considerând-o fie pleonasm, fie eroare logică. Nu e nici una, nici alta. Majoritatea e o chestiune relativă și variabilă, ca să spun așa. Majoritatea înseamnă partea mai mare dintr-un întreg. Dar această parte poate fi cu mult mai mare sau doar cu un picuț mai mare. În cazul unui vot, un rezultat de 49 de procente contra 48 înseamnă o majoritate mică, față de, să spunem, 90 contra 4, care e o mare majoritate. În parlamente, de pildă, se lucrează cu fel de fel de majorități. Majoritatea relativă (sau simplă) înseamnă jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenți (cu condiția îndeplinirii cvorumului de ședință, care e de 50 la sută din numărul total al parlamentarilor). Așadar, ca exemplu, într-o cameră legislativă cu 140 de membri, majoritatea relativă e de 36 (140:2=70:2=35+1=36). Majoritatea absolută înseamnă jumătate plus unu din numărul total: în exemplul dat: 71. Pentru legi de importanță deosebită, se cere majoritate specială, adică de două treimi (66,66 la sută): în exemplul folosit, 94. Așadar, nu e nicio eroare să vorbim despre o mare majoritate sau o mică majoritate. Putem spune, de pildă: marea majoritate a românilor sunt de credință creștin-ortodoxă.

Cu aceasta, am atins a doua jumătate a problemei. Mulți telespectatori și forumiști s-au întrebat: care e acordul corect: majoritatea sunt sau majoritatea este? Răspunsul nu e chiar țac-pac. E o chestiune de intenție a enunțului. Regula e că, dacă accentul logic cade pe ideea de grup compact, pe entitatea grup (ansamblu), atunci acordul e la singular. Dacă accentul logic cade pe indivizii ca atare, pe persoane, atunci acordul e la plural. Să presupunem că avem un grup de 30 de băieți, din care 25 au părul blond. E absurd să spunem că în acest grup, majoritatea băieților e blondă. Vom spune, firește, în acest grup, majoritatea băieților sunt blonzi. Dacă însă, cum spuneam, accentul logic cade pe aspectul ansamblului, compact, ca o unitate, atunci acordul se face la singular; de pildă: Senatorii au discutat mult. În cele din urmă, majoritatea a acceptat argumentele.

limba-romana-corecta

Read More

tratament-sistem-nervos

Tratamentul sistemului nervos – Semnele bolii si metode accesibile de tratament

In numarul precedent am enumerat doar cateva dintre principalele grupe de medicamente pentru tratamentul sistemului nervos. In cele ce urmeaza vom continua prezentarea acestora, cu accent pe somnifere, barbiturice, antihistaminice, antidepresoare si anxiolitice.

tratament-sistem-nervos

Somniferele
Insomnia cronica este o stare psihologica ce este cauzata de anxietate, depresie, durere sau disconfort. In cazul insomniilor ocazionale se recomanda bai calde, o cana cu lapte cald inainte de culcare. Majoritatea somniferelor (hipnoticelor) deprima functiile cerebrale, determinand diminuarea acestora. Cel mai des folosite sunt benzodiazepinele, care actioneaza fara mari riscuri asupra anxietatii, una dintre cauzele insomniei.
Somniferele reduc perioada in care apar visele si, de aceea, somnul provocat difera fundamental de cel normal. Majoritatea somniferelor pot crea dependenta fie psihica, fie fizica. Intreruperea brusca a acestor medicamente poate duce la aparitia insomniei, anxietatii, halucinatiilor, crizelor convulsive, cosmarurilor, viselor foarte animate etc.

Etapele somnului
Somnul normal are trei etape: somnul usor, cel profund si somnul cu vise. Durata acestor faze variaza in functie de varsta, fiind profund influentata de somnifere. De obicei, adultii tineri au un somn linistit, usor, iar durata somnului profund si a celui cu vise este redusa. In cazul in care este nevoie de somnifere, iar acestea sunt intrerupte brusc, se mareste perioada somnului cu vise, perioada care se transforma in cosmaruri.

Barbituricele
Acestea se utilizeaza din ce in ce mai putin, deoarece creeaza dependenta, iar actiunea sedativa pe care o au se manifesta timp indelungat.

Antihistaminicele sunt in principal antialergice, insa induc si somnul, mai ales la copii si varstnici.

Folosite ca tratament in tulburarile depresive, in unele cazuri, antidepresoarele induc somnul.

Anxioliticele
Anxietatea este rezultatul stresului excesiv si se manifesta printr-o stare de frica, teama nejustificata fata de un pericol ireal. Anxietatea apare in momentul in care se instaleaza un dezechilibru intre unii mediatori cerebrali. Frica determina cresterea activitatii cerebrale, stimuland sistemul simpatic. Astfel apar urmatoarele simptome: palpitatii, sentimente de opresie, tulburari digestive, dureri de cap.
Medicamentele anxiolitice sunt tranchilizante minore utilizate pentru a atenua tensiunea preexistenta cauzata de stres sau de alte cauze fiziologice. Tratamentul in sine asigura psihoterapia. Principalele anxiolitice sunt benzodiazepinele, sedative importante care combat si insomnia care, de regula, insoteste anxietatea. Pentru tratamentul anxietatii se mai folosesc antidepresivele ce pot crea dependenta.
Benzodiazepinele deprima activitatea zonei cerebrale care controleaza emotia, suscitand actiunea acidului gama-amino-butiric (GABA) care se fixeaza pe celulele cerebrale, blocand astfel transmiterea impulsurilor electrice. In acest fel se intrerup comunicatiile intercelulare. Benzodiazepinele cresc actiunea inhibitorie a GABA asupra celulelor, impiedicand activitatea cerebrala responsabila de starea de anxietate. De asemenea, benzodiazepinele diminueaza starea de agitatie si neliniste si incetinesc activitatea mentala, provocand adesea somnolenta. Printre altele, benzodiazepinele au si un efect relaxant asupra musculaturii. Folosite in doze mari duc la aparitia starilor de apatie. Ca efect secundar pot aparea ameteli si tulburari de memorie, iar la conducatorii auto pot incetini reactiile. Benzodiazepinele nu actioneaza mai mult de cateva saptamani, deoarece creierul se obisnuieste repede cu efectele acestor substante.

Riscuri si precautii
Benzodiazepinele nu prezinta toxicitate majora, iar supradozajul nu este mortal. Marele dezavantaj al acestor substante este dependenta fiziologica si psihica, administrate in doze crescute. Ele pot fi prescrise pentru cel mult doua saptamani, chiar mai putin. Intreruperea brusca duce la revenirea anxietatii, cosmarurilor si starilor de agitatie. Literatura de specialitate descrie cazuri de toxicomanie provocate de folosirea in exces a benzodiazepinelor.
Antidepresoarele. O depresie severa poate fi cauza unui eveniment nefericit in familie, a unei boli sau poate aparea fara un motiv anume. Se cunosc doua tipuri de menicamente antidepresive:

  • Imipraminele (triciclice);
  • Inhibitorii mono-amin-oxidazei (IMAO).

De regula, se foloseste litium in psihozele maniaco-depresive. Depresiile considerate minore nu beneficiaza neaparat de tratament specific. O sustinere psihica in depresiile minore este mai eficienta decat un medicament. in schimb, depresia severa impune terapie antidepresiva ce poate dura luni sau ani de zile. Depresia este cauzata de scaderea concentratiei unor substante cerebrale numite neurotransmitatori. Acestea afecteaza umorile care stimuleaza celulele creierului. Antidepresoarele cresc testul acestor excitanti. Neurotransmitatorii de excitatie eliberati de celulele cerebrale sunt rapid absorbiti de alte celule cerebrale. Imipraminele, numite si triciclice, blocheaza aceste reabsorbtii si determina cresterea efectului stimulent asupra creierului. Inhibitorii de mono-amin-oxidaza (IMAO) inhiba actiunea unei enzime cerebrale care, in mod normal, degradeaza neurotransmitatorii excitanti. IMAO contribuie la cresterea testului neurotransmitatorilor care activeaza o stimulare cerebrala puternica.
Unul dintre beneficiile antidepresoarelor este acela ca actiunea nu se manifesta mai devreme de 10-14 zile de tratament, inducand somnolenta si o serie de efecte denumite colinergice (gura uscata, vedere tulbure, dificultati la urinare).

Riscuri si precautii
Supradozajul de imipramina si IMAO, in unele situatii, poate declansa moartea bolnavului. Imipraminele pot antrena coma, crize convulsive, tulburari de ritm cardiac. IMAO pot duce la crize convulsive. De aceea aceste doua medicamente se prescriu cu mare atentie la cardiaci si epileptici. Administrate cu alte medicamente sau cu alimente bogate in tiramina (branza, carne, vin, rosii) pot antrena o crestere a tensiunii arteriale, chiar atunci cand tratamentul este intrerupt de doua saptamani. Tratamentul cu IMAO impune un regim alimentar riguros. Daca tratamentul cu aceste doua tipuri de medicamente este intrerupt brusc, pot aparea anxietate, dificultati respiratorii, efecte secundare care sunt pasagere. in concluzie celulele cerebrale elibereaza cantitati suficiente de neurotransmitatori excitanti, care sunt reabsorbiti in permanenta de catre celule, unde sunt degradati de enzime. in cazul depresiilor, eliberarea neurotransmitatorilor este diminuata. Antidepresoarele determina cresterea testului neurotransmitatorilor din creier. Imipraminele determina cresterea testului transmitatorilor si blocheaza reabsorbtia lor, in timp ce IMAO determina cresterea eliberarii neurotransmitatorilor care blocheaza actiunea IMAO. Cateva dintre medicamentele triciclice sunt: amitriptilina, amoxapina, clomipramina, imipramina. IMAO sunt reprezentati de iproniazide si niolamide.

Afirma Dr. Farm. D. Hurduc

Cu totii suntem nervosi, dar atunci cand acest lucru se transforma intr-o “rutina” zilnica ar trebui sa facem pauza, sa facem o introspectie si sa ne gandim incotro ne indreptam defapt.

Cum se manifesta boala sistemului nervos?

Gastritele, ulcerele, “înţepăturile” inimii, nevrozele, insomnia, alergiile şi ameţelile pot apărea şi pe sistem nervos. De vină sunt stresul, alimentaţia şi regimul de muncă.

Sunt frecvente situaţiile în care medicul îi spune pacientului că suferă de o boală pe sistem nervos. Totuşi, denumirea “pe sistem nervos” nu înseamnă o boală psihică sau neurologică, aşa cum cred mulţi când aud diagnosticul. Bolile se vindecă mai greu, uneori fiind nevoie să treacă mai bine de şase luni de tratament. “Bolile pe sistem nervos se referă, de regulă, la tulburări în care simptomele sugerează o tulburare fizică pentru care nu se poate demonstra existenţa unei boli organice, dar există indicii că simptomele au legătură cu factori psihologici. Sunt confundate, de obicei, cu bolile psihice, deoarece simptomele sunt datorate unui stres psihologic”, explică medicul de familie Georgiana Lăpuşescu. Mai frecvente la femei Este posibil să suferiţi de o astfel de afecţiune dacă majoritatea analizelor pentru stabilirea diagnosticului sunt normale, dacă aveţi foarte multe simptome localizate divers (o dată vă doare într-o parte, altă dată în altă parte), ce apar în condiţii diferite (o dată la efort, o dată la supărare sau după ce consumaţi anumite alimente), şi ameliorate în condiţii diverse (o dată cu distonocalm, altă dată cu apă cu zahăr, ceai de tei etc.). De obicei, simptomele persistă mult timp, în ciuda numeroaselor tratamente şi a consultului la diferiţi specialişti, ceea ce face ca pacienţii să intre în panică.
“Pacienţii vin la medic pentru simptome difuze, schimbătoare, cu localizări diverse, care nu sunt grave, dar sunt foarte supărătoare deorece persistă mult timp, chiar sub tratament. Majoritatea analizelor la aceşti pacienţi sunt în limite normale. Există o predispoziţie legată de tipul de personalitate (de obicei la cei mai temperamentali) şi sex (la femei sunt mai frecvente)”, adaugă medicul. Pacientul, speriat de eticheta de “nebun” Bolile nu sunt grave, nu pun viaţa pacientului în pericol, dar îl chinuie. Acesta este profund nemulţumit de medici, acuzându-i că nu îl iau în seamă sau că nu îi pun un diagnostic adevărat, şi se revoltă împotriva sistemului medical.
În plus, pacientul acceptă greu diagnosticul pus de medic, deoarece consideră că este etichetat drept “nebun”. Gastrite, urticarii, nevroze, infecţii urinare Diagnosticul de boală pe sistem nervos se pune, de obicei, prin excluderea altor boli care au aceleaşi simptome. Medicul de familie Remus Lupu expune câteva cauze care duc la apariţia acestor boli. “Printre cauzele acestora se numără alimentaţia, stresul familial sau profesional, programul haotic de muncă şi de viaţă şi lipsa odihnei”. Există o gamă largă de boli care apar pe sistem nervos: afecţiuni digestive (constipaţia şi diareea, balonarea, crampele abdominale, colon iritabil, gastrita şi duodenita, stări de greaţă), dischinezie biliară, afecţiuni urinare (usturimi la urinat), nevroze, ameţeli, astenie, insomnie, somnolenţă, iritabilitate, lipsa poftei de mâncare, transpiraţia excesivă, “înţepăturile” inimii, mâncărimile pielii (pruritul), spasmele musculare (lipsa de calciu) sau chiar ticurile.

“Pacienţii vin la medic pentru simptome difuze, schimbătoare, cu localizări diverse, care nu sunt grave, dar sunt supărătoare.“
Georgiana Lăpuşescu, medic de familie

SOLUŢII

Se ţin sub control, dar se vindecă greu

Deşi afecţiunile de acest tip nu pun viaţa bolnavilor în pericol, ele se tratează greu, după o lungă perioadă de timp, cu cooperarea serioasă a bolnavului.Pacienţilor le este greu să accepte diagnosticul, pentru că, în ciuda simptomelor, analizele şi investigaţiile (ecografie, endoscopie, CT etc.) sunt normale. Principalele recomandări includ schimbarea stilului de viaţă, adoptarea unui regim alimentar sănătos şi a unui regim de muncă echilibrat, tratament medicamentos, dar şi consiliere psihologică. “Evoluţia este de lungă durată (cel puţin şase luni) şi prezintă perioade de remisie şi de acutizare. Cu un tratament corect aceste tulburări pot fi ţinute sub control, dar, în general, nu pot fi vindecate”, precizează medicul de familie Georgiana Lăpuşescu.

Pentru realizarea acestui articol am folosit sursele de informare urmatoare:

https://www.revistagalenus.ro/revista-e-galenus-2009/557.html

Cat si alte informatii

Read More

antibiotice

Elemente de farmacoterapie cu antibiotice si chimioterapice antimicrobiene si farmaciile de comunitate

Studiu de caz privind antibioterapia in farmaciile de comunitate

Axinte Daniela Elena1, Topala Daniela Alunita2 Stefanescu Emil3

1 – Farmacist

2 – Economist, asistent de farmacie

3 – Sef lucrari dr. farm.sp. in cadrul Facultatii de Farmacie a UMF Carol Davila – Bucuresti

Rezumat

Antibioticele si chimioterapicele antimicrobiene sunt printre cele mai utilizate medicamente. Din ce in ce mai multe persoane folosesc aceste clase de medicamente pentru a trata o raceala comuna, o tuse sau chiar o durere.

Totusi in multe cazuri prescrierea de antibiotice este neadecvata. Astfel antibioticele se prescriu fara a fi vorba de o infectie bacteriana sau fara sa existe motivul unui tratament profilactic. In terapia cu antibiotice trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele: alegerea medicamentului potrivit, stabilirea dozei corecte, alegerea celei mai bune cai de administrare si stabilirea duratei tratamentului. Utilizarea inadecvata a antibioticelor este asociata cu rezultate slabe ale terapiei incluzând: reactii adverse ale medicamnetului, toxicitate de organ, suprainfectie cu microorganisme rezistente precum Clostridium difficile.

Introducere

Obiectivele farmacoterapiei cu antibiotice trebuie sa fie eficacitatea si siguranta tratamentului pacientului care sufera de o anumita infectie. De asemenea, este important a se avea in vedere si faptul ca eficacitatea antibioticului administrat se extinde dincolo de pacientul individual si de patogenul tinta si ca antibioticul afecteaza ecologia bacteriana generala a pacientului [3].

Initierea terapiei cu antibiotice si chimioterpice ar trebui sa fie facuta cu respectarea unor reguli si principii stabilite in ghidurile medicale de specialitate.

Un aspect grav si tot mai frecvent intâlnit, este reprezentat de automedicatia cu antibiotice, care poate conduce la aparitia unor reactii adverse grave, interactiuni cu alte medicamente sau alimente, punând astfel in pericol sanatatea pacientilor.

1. Consideratii generale
Antibioticele si chimioterapicele antimicrobiene sunt medicamente menite sa actioneze asupra unor microorganisme patogene. Acestea omoara microorganismele sau interfera cu anumite faze ale dezvoltarii celulare a patogenilor [6]. Utilizarea clinica a antimicrobienelor se bazeaza pe abilitatea lor de a ucide selectiv sau de a inhiba replicarea patogenilor, fara a cauza leziuni semnificative celulelor organismului gazda.

2. Spectrul antimicrobian
Spectrul de activitate al unui antibiotic sau chimioterapic antimicrobian reprezinta totalitatea microorganismelor sensibile la actiunea acestuia.

In functie de spectrul de activitate, antibioticele si chimioterapicele antimicrobiene se pot clasifica astfel [8]:

  • Ø Antibiotice si chimioterapice cu spectru ingust de tip benzilpenicilina, categorie in care sunt cuprinse benzilpenicilina, eritromicina, vancomicina, clindamicina, care afecteaza cocii gram pozitivi, cocii gram negativi si in mod caracteristic bacilii gram pozitivi;
  • Ø Antibiotice si chimioterapice cu spectru ingust de tip streptomicina, categorie in care sunt incluse aminoglicozidele si polimixinele, care afecteaza cocii gram pozitivi, cocii gram negativi si in mod caracteristic bacilii gram negativi;
  • Ø Antibiotice si chimioterapice cu spectru larg de tip tetraciclina, categorie in care sunt cuprinse tetraciclinele, cloramfenicolul, ampicilina si alte peniciline cu spectru largit, cefalosporinele, sulfamidele, care pot afecta cocii si bacilii gram pozitivi si gram negativi, spirochetele, micoplasmele, rickettsiile si chlamidiile.

3. Mecanism de actiune
Agentii antimicrobieni pot avea asupra  microorganismelor patogene actiune bactericida sau bacteriostatica.

Actiunea bactericida consta in intoxicarea ireversibila letala a germenilor microbieni la concentratii minime inhibitorii, sau ceva mai mari, de chimioterapice. Efectul se instaleaza in 2-3 ore (câteodata pâna la 6 ore). Actiunea bactericida poate fi [8]:

  • Actiune bactericida absoluta: germenii sunt afectati atât in starea de reapus cât si in faza de multiplicare (ex. polimixinele);
  • Actiune bactericida degenerativa: germenii sunt afectati numai in faza de multiplicare: peniciline, cefalosporine, aminoglicozide [2].

Actiunea bacteriostatica consta in inhibarea multiplicarii germenilor. Acestia pot fi omorâti cu timpul, in vivo, prin interventia mecanismelor de aparare ale organismului. Principalele chimioterapice bacteriostatice sunt sulfamidele, tetraciclinele, cloramfenicolul, eritromicina si clindamicina [8].

Mecanismul de actiune al agentilor antimicrobieni poate fi:

  1. Inhibarea sintezei peretelui celulei bacteriene: penicilinele, cefalosporinele, vancomicina.
  2. Inhibarea sintezei proteice : tetraciclinele, aminoglicozidele, macrolidele, cloramfenicolul.
  3. Inhibarea sintezei sau a actiunii folatilor : sulfamidele.
  4. Inhibarea topoizomerazei : fluorochinolonele.

Antibioticele si chimioterapicele cu efect bacteriostatic la doze terapeutice sunt utilizate in [2]:

  • Infectii usoare sau medii
  • Boli ciclice cu tendinta spontana la vindecare, deoarece dupa oprirea multiplicarii bacteriilor organismul declanseaza mecanismele proprii de aparare antiinfectioasa.

Antibioticele bactericide se utilizeaza in urmatoarele situatii [2]:

  • Infectii bacteriene cu focare greu sterilizabile (endocardite, osteomielite, tromboflebite, tuberculoza)
  • Infectii bacteriene cronice sau cu tendinta la cronicizare (angiocolite, pielonefrite, metroanexite, etc)
  • Pacienti imunodeprimati.

4. Reactii adverse ale antibioticelor si chimioterapicelor antimicrobiene
Chimioterapicele provoaca relativ frecvent  reactii adverse.  Datorita utilizarii lor pe scara larga si in exces, aceste medicamente au devenit o cauza importanta de patologie iatrogena.

  • Reactiile toxice: printre cele mai cunoscute sunt efectele ototoxice provocate de antibioticele aminoglicozidice si vancomicina, leziunile renale produse de aminoglicozide, vancomicina, polimixine, efectele neurotoxice ale dozelor mari de benzilpenicilina si ale nitrofurantoinei, icterul produs de sulfamide, rifampicina, nitrofurantoina, toxicitatea hepatica a tetraciclinelor, afectarea toxica a sângelui prin cloramfenicol si sulfamide; numeroase chimioterapice injectate intramuscular sau intravenos provoaca iritatie locala, cu dureri, induratii, tromboflebita; streptomicina intrarectal poate fi cauza de dureri radiculare si fenomene de mielita [8].
  • Reactiile alergice, posibile pentru toate chimioterapicele, sunt frecvente pentru peniciline si clindamicina si relativ frecvente pentru streptomicina, cefalosporine, sulfamide, acidul nalidixic si unele chimioterapice antituberculoase. Calea orala se preteaza mai putin la sensibilizare, in comparatie cu aplicarea locala, unde incidenta de aparitie a reactiilor de sensibilizare este mai mare. Alergia, de diverse tipuri se manifesta prin eruptii cutanate, inflamatia mucoaselor, sensibilizare, febra, eozinofilie; socul anafilactic si hemopatiile alergoimune sunt rare [8].
  • O buna parte din reactiile adverse ale chimioterapicelor sunt legate de actiunea lor antibacteriana, reprezentând o categorie aparte, numite reactii adverse de natura bacteriologica sau biologica. Administrarea oricarui chimioterapic constituie o interventie brutala in ecologia florei bacteriene, care uneori are consecinte nedorite [8]. Exemple: suprainfectii, reducerea florei bacteriene saprofite din intestin, enterita stafilococica, candidoze, aparitia unor fenomene de hipovitaminoza privind vitamine ale complexului B si vitaminele K.

5. Rezistenta la antibiotice si chimioterapice antibacteriene
Din anul 1940, dezvoltarea medicamentelor eficace si sigure care au combatut bacteriile si bolile infectioase a revolutionat tratamentul medical iar morbiditatea si mortalitatea asociata acestor boli a fost dramatic redusa. Din pacate dezvoltarea medicamentelor antibacteriene a fost insotita de aparitia organismelor rezistente. Rezistenta impune serioase constrângeri in alegerea medicamentului pentru tratarea diferitelor boli infectioase. Rezistenta la agentii chimioterapici se poate dezvolta si la protozoare, la parazitii multicelulari si la populatia celulelor maligne [5].

Rezistenta microbiana reprezinta capacitatea microorganismelor patogene de a se mentine in stare activa si de a se multiplica in prezenta antibioticelor si chimioterapicelor [2].

Rezistenta la medicamente poate fi intrinseca sau dobândita.

6. Mecanismele biochimice ale rezistentei
Principalele mecanisme de dezvoltare a rezistentei sunt:

  1. Producerea de enzime care inactiveaza medicamentul: de exemplu betalactamaze care inactiveaza penicilinele, acetiltransferazele care inactiveaza cloramfenicolul, kinaze si alte enzime care inactiveaza aminoglicozidele.
  2. Alterarea locului de legare: de exemplu la aminoglicozide, eritromicina, peniciline.
  3. Reducerea asimilarii medicamentului de catre bacterie: la tetracicline.
  4. Alterarea cailor enzimatice: de exemplu dihidrofolat reductaza devine insensibila la trimetoprim.
  5. Producerea de enzime modificate (polimeraze, transpeptidaze, carboxipeptidaze) care limiteaza sau anuleaza actiunea antibacteriana a antibioticului exercitata la nivelul enzimei tinta.
  6. Cresterea sintezei de APAB, care anuleaza efectul de inhibare competitiva a sulfamidelor [2].

7. Consecintele rezistentei
Cea mai deranjanta forma de rezistenta a fost cea dezvoltata la stafilococi, acestia reprezentând cauza cea mai comuna a infectiilor nosocomiale, multe tulpini devenind rezistente la majoritatea antibioticelor disponibile in prezent. Infectiile cu MRSA (stafilococ auriu meticilino-rezistent) au devenit o problema majora, mai ales in spitale, unde acestea se raspândesc rapid printre pacientii in vârsta si/sau cei grav bolnavi si la pacientii cu arsuri sau rani grave. Pâna de curând, vancomicina era antibioticul de rezerva imotriva MRSA, dar in mod amenintator, tulpinile de MRSA au aratat o scadere a susceptibilitatii la acest medicament. Datorita faptului ca rezistenta la vancomicina pare a se fi dezvoltat spontan, pot sa apara complicatii clinice majore si nu doar in cazul infectiilor nosocomiale. In prezent exista dovezi ca spectrul si frecventa bolilor produse de stafilococii sensibili la meticilina si de cei rezistenti la meticilina sunt similare [5].

In ultimii ani, enterococii au dezvoltat rapid rezistenta la mai multe chimioterapice devenind cea de-a doua cauza principala a infectiilor nosocomiale. Enterococii nepatogeni sunt omniprezenti in intestin, au rezistenta naturala la mai multe antibiotice si pot dezvolta rapid rezistenta si la alti agenti antimicrobieni prin transfer de plasmide. Astfel de rezistenta este usor transferata la enterococii patogeni invadatori [5].

Rezistenta la antibiotice poate fi redusa prin folosirea antibioticelor prudent, tinându-se cont de proprietatile farmacocinetice si farmacodinamice ale acestora, diagnosticarea corecta a infectiilor, efectuarea testelor de sensibilitate ale microorganismelor patogene, monitorizarea efectului terapeutic si prin dezvoltarea unor noi agenti antimicrobieni. Utilizarea necontrolata a antibioticelor in hrana animalelor destinate consumului uman reprezinta o alta cauza de intensificare a rezistentei la antibiotice.

O solutie a prezentei situatii clinice data de cresterea rezistentei la antibiotice este gasirea unor noi agenti antibacterieni cu proprietati si moduri de actiune noi. Sunt necesare noi principii pentru tratamentul antibacterian, principii care sa fie diferite de cele care se aplica azi in tratamentele cu antibiotice [8]. Exemple de agenti antibacterieni noi : plectazina (are efecte bactericide impotriva unor bacterii gram-pozitive precum Streptococcus pneumoniae), brilamicina (este o noua substanta polipeptidica, ce are activitate impotriva S.aureus, Enterococcus faecium, precum si a speciilor gram-negative, cum ar fi E.coli), plazomicina ( o noua aminoglicozida, este derivata din sisomicina si s-a demonstrat ca are o activitate sporita impotriva bacteriilor gram-negative multirezistente, S.aureus incluzând si tulpinile meticilino-rezistente) [9].

Pentru a lupta impotriva stafilococului meticilino-rezistent (MRSA), exista noi substante care sunt testate precum noi oxazolidine (tedizolid fiind prezentat FDA din octombrie 2013), cefalosporine cu spectru de activitate extins precum ceftobiprol (aprobat in Europa), ceftarolin (aprobat in Europa si SUA). Alti noi agenti care actioneaza prin inhibarea sintezei proteice, sunt dezvoltati pentru tratamenul pneumoniei comune si/sau infectii ale pielii: solitromicin, cethromicin, omadaciclina, radezolid, tedizolid. Ervaciclina, o fluoro-tetraciclina este dezvoltata pentru a trata infectiile cu bacterii gram-negative multirezistente, precum infectii ale tractului urinar si infectii intra-abdominale [9].

Medicii prescriptori si consumatorii de antibiotice trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru dezvoltarea rezistentei. Consumul fara masura de antibiotice in medicina umana si veterinara, precum si folosirea lor in diferite alimente, au incurajat fara indoiala dezvoltarea tulpinilor rezistente. Unele organizatii guvernamentale si de reglementare (de exemplu Uniunea Europeana) au conceput masuri politice si sociale pentru a combate aceste excese, masuri care au avut un succes partial [5].

8. Antibioterapia
Desi  exista un acord general privind principiile terapiei antimicrobiene, implementarea  acestor principii in practica este de multe ori dificila. Totusi, aceste principii ofera o baza care permite clinicianului sa optimizeze rezultatele pacientilor care sufera de boli infectioase.  In general, tratamentul cu antibiotice poate fi profilactic, preventiv, empiric sau definitiv [10].

Profilactic antibioticele se pot administra pentru a preveni endocardita la pacientii cu afectiuni cardiovasculare, inainte de interventiile stomatologice. La pacientii spitalizati se administreaza antibiotice profilactic pentru a preveni infectiile post-chirurgicale [4].

In cazul sinuzitei sau a pneumoniei se instituie un tratament empiric. La acesti pacienti este greu de identificat natura precisa a infectiei. In infectiile tractului urinar, initial se instituie terapia empirica, iar dupa identificarea agentului patogen ce a cauzat infectia se administreaza antibioticele potrivite. Utilizarea terapiei empirice cu antibiotice la pacientii spitalizati este larg raspândita, mai ales in cazul pacientilor cu pneumonie sau febra cu neutropenie. Un element important in cazul terapiei empirice, il reprezinta locul infectiei. Determinarea locului infectiei poate da indicii in legatura cu agentul patogen care a generat infectia si astfel se poate alege un antibiotic potrivit [7].

Terapia definitiva cu antibiotic este adaptata pentru a trata o infectie in care agentul patogen si sensibilitatea acestuia sunt cunoscute.

Este de preferat ca inainte de instituirea unui tratament cu antibiotice sa se identifice bacteria care a cauzat infectia. In cazul infectiilor grave insituirea tratamentului cu antibiotice nu trebuie amânata pâna la aflarea rezultatelor culturilor recoltate [10].

Antibiograma este indicata, in practica clinica, numai in acele infectii bacteriene determinate de germeni cu tulpini care prezinta sensibilitate variabila la antibiotice, si anume:

  • Infectii bacteriene grave (septicemii, endocardite, meningite purulente, peritonite).
  • Infectii bacteriene localizate, acute, cu tendinta la cronicizare sau cronicizate (infectii biliare, infectii genitourinare, osteomielita) deoarece din cauza persistentei indelungate a germenului in organism si a tratamentelor repetate cu antibiotice, se selecteaza tulpini rezistente.
  • Infectii nosocomiale cu germeni multirezistenti.
  • Infectii bacteriene severe la bolnavi cu stare de imunodeprimare, congenitala sau dobândita (in malnutritie, diabet, ciroza, terapie cu imunosupresive sau citostatice) [1].

9. Analiza terapiei cu antibiotice si chimioterapice antimicrobiene in farmaciile de comunitate
Pe baza unor chestionare completate de catre pacienti care au folosit antibiotice sau chimioterapice antimibrobiene, s-au analizat unele aspecte ale terapiei cu aceste clase de medicamente precum: modalitatea de recomandare a tratamentului, simptomul care a determinat initierea tratamentului, antibioticele si chimioterapicele folosite, durata antibioterapiei, folosirea altor medicamente pe perioada antibioterapiei, aparitia unor reactii adverse, informatii oferite de catre farmacist la eliberarea antibioticelor.

Studiul a fost realizat in 20 farmacii din municipiul Bucuresti, iar in urma analizei, s-au putut observa urmatoarele aspecte:

  • 54% dintre pacientii care au consumat antibiotice sau chimioterapice antimicrobiene, au vârsta cuprinsa intre 27-45 de ani;

foto

Figura nr. 1 – Repartitia pacientilor pe categorii de vârsta

  • Persoanele de sex feminin reprezinta 67% din totalul pacientilor care au utilizat aceste clase de medicamente;

foto

Figura nr. 2 – Repartitia pacientilor in functie de sex

  • Desi 59% dintre pacienti initiaza un tratament cu antibiotice sau chimioterapice antimicrobiene in baza unei prescriptii medicale, exista un procent de 26% dintre pacienti care incep un astfel de tratament din proprie initiativa sau la recomandarea unor persoane neavizate (rude, prieteni, vecini etc.);

foto

Figura nr. 3 – Modul de initiere al tratamentului cu antibiotice

  • Perioada de tratament corespunzatoare unei antibioterapii stiintifice si rationale este incalcata de 45% dintre pacienti, ceea ce reflecta o problema de complianta majora;

foto

Figura nr. 4 – Durata tratamentului cu antibiotice

  • Simptomul cel mai frecvent care determina initierea antibioterapiei este reprezentat de durere. Pacientii atribuie in mod eronat proprietati analgezice antibioticelor, ceea ce conduce la initierea antibioterapiei pentru combaterea durerii chiar si in situatiile in care aceasta nu este consecutiva unui proces infectios;

foto

Figura nr. 5 – Simptomul care a determinat initierea antibioterapiei

  • Cei mai folositi agenti antimicrobieni sunt antibioticele cu structura betalactamica, dintre care penicilinele reprezinta un procent de 79%, ceea ce explica nivelul tot mai ridicat al rezistentei microorganismelor la aceasta clasa;

foto

Figura nr. 6 – Principalele clase de AB si CT folosite

foto

Figura nr. 7 – Principalele peniciline folosite

  • In urma tratamentului cu antibiotice, reactiile adverse care apar cel mai des sunt reactiile adverse de natura bacteriologica;

foto

Figura nr. 8 – Reactii adverse aparute pe durata tratamentului cu antibiotice

  • Un procent ridicat de pacienti (66%) au folosit pe perioada antibioterapiei si alte clase de medicamente, cele mai utilizate fiind antiinflamatoarele nesteroidiene;

foto

Figura nr. 9 – Alte medicamente folosite pe durata tratamentului cu antibiotice

  • La eliberarea antibioticelor si chimioterapicelor antimicrobiene, informatiile cele mai des oferite de catre farmacist au fost in privinta modului de administrare.

foto

Figura nr. 10 – Informatii oferite de catre farmacist la eliberarea AB/CT

10. Concluzii
Terapia cu antibiotice si chimioterapice antimicrobiene ar trebui initiata cu mai mult discernamânt si mai multa retinere din partea medicilor.

Prescrierea trebuie insotita de o explicare clara a tuturor aspectelor antibioterapiei pentru maximizarea compliantei pacientilor.

Farmacistii trebuie sa evite eliberarea de antibiotice fara prescriptie medicala si sa descurajeze automedicatia cu astfel de substante.

In calitate de profesionist al domeniului sanitar, farmacistul trebuie sa isi consolideze rolul educativ promovând principiile farmacoterapiei stiintifice si rationale si eliminând din mentalul colectiv falsa convingere ca antibioticele sunt bune pentru orice afectiune.

Antibioticele sunt substante naturale produse de diverse microrganisme, cu efect antimicrobian asupra agentilor biologici patogeni pentru om si animale.Antibioticele sunt produse de microrganisme in special mucegaiuri de tip penicilium, streptomices sau sunt obtinute sintetic dupa modelul celor naturale.

Chimioterapicele antimicrobiene sunt substante semisintetice sau sintetice cu efect selectiv inhibitor asupra agentilor patogeni la om sai animale.

Antibioticele si chimioterapicele de sinteza au efect bactericid si bacteriostatic

Actiune bacteriostatica se traduce prin inhibarea temporara a multiplicarii germenilor

Actiunea bactericida se traduce prin omorarea germenilor patogeni.(actiune bactericida absoluta si bactericida degenerativa)

REZISTENTA MICROBIANA

Rezistenta microbiana reprezinta insensibilitatea uneia sau a mai multor microrganisme patogene la un antibiotic.Aceste microorganisme pot prezenta o rezistenta naturala sau dobandita.

Rezistenta naturala este determinata genetic si reprezinta capacitatea microrganismelor de a se multiplica in prezenta unui antibiotic sau chimioterapic.EX Bacilul koch a fost si a ramas rezistent la benzilpenicilina.

Rezistenta dobandita poate fi genetica sau negenetica Rezistenta dobandita genetic consta in aparitia si selectarea de germeni rezistenti la A B si CT Acest tip de rezistenta poate sa apara prin transfer cromozomialRezistenta negenetica apare la microorganisme ce pot supravetui in prezenta unor antibiotice sau CT. Mecanismele ce stau la bazaza acesui fenomen sunt 1: producerea de enzime ce inactiveaza AB si CT

2Scaderea permeabilitatii bacteriei pentru antibiotice.

3Producerea de enzime ce limiteaza actiunea antibioticului la nivelul bacteriei.

CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR

Dupa structura chimica

1)Antibiotice betalactamine(au in comun in structura chimica un inel beta lactamic)

Penami(peniciline)

Peniciline naturale

Peniciline antistafilococice

Aminopeniciline

Penemi-carbapenemi

Cefemi(cefalosporine)

2)Antibiotice aminoglicozide-streptomoicina, kanamicina, gentamicina,neomicina, tobramicina, amikacina, netilmicina

Antibiotice macrolide-eritromicina, spiramicina, claritromicina,azitromicina.

Antibiotice lincomicine-lincomicina,clindamicia.

AB din clasa rifampicinei

AB polipeptidice-polimixina, bacitracina

II CHIMIOTERAPICE ANTIMICROBIENE

Chinolone si fluorochinolone

Sulfamide antibacteriene

Derivati de chinoline

Derivati de imidazol

SPECTRUL ANTIMICROBIAN

Totalitatea microorganismelor sensibile la un anumit antibiotic sau chimioterapic reprezinta spectrul antimicrobian al acestuia

Din acest punct de vedere AB si CT se pot bclasifica in :

1) AB si CT cu spectru ingust de tipul benzil penicilina active pe coci gram pozitivi si coci gram negativi si bacili gram pozitiviDin aceasta clasa fac parte : benzilpenicilina, ,peniciline antistafilococie, peniciline macrolide.

2) AB si CT cu spectru ingust de tip streptomicina(streptomicina, kanamicina, gentamicina, amikacina)

3) AB si CT cu spectru larg de tip tetraciclina (tetraciclina, cloramfenicol) aminopeniciline, cefalosporine Spectrul antimicrobian al acestor AB cuprind coci si bacili gram +si negativ ,spirochete clamidii micoplasme.Spectrul antimicrobian al AB si CT s- a ingustat in timp datorita dezvoltarii rezistentei anumitor microorganisme la AB.Astfel 80% din tulpinile de stafilococ auriu au dezv. rezistenta la benzilpenicilina , majoritatea de bacili gram negativ si unele din tulpinile de bacil tuberculos sunt rezistenti la streptomcina.

Clasificare dupa actiunea bactericida sau bacteriostatica

AB bactericide

Peniciline

Cefalosporine

Aminoglicozide

Rifampicina

AB bacteriostatice

Tetraciclina

Cloramfenicol

Sulfamide

Eritromicina

Surse: https://www.revistagalenus.ro/farmacoterapie/21937-elemente-de-farmacoterapie-cu-antibiotice-si-chimioterapice-antimicrobiene-studiu-de-caz-privind-antibioterapia-in-farmaciile-de-comunitate.html

Mai multe informatii

Read More

cum-se-scrie-corect

Lectia de limba romana: Ora doi sau ora doua?

ora una
ora doi
ora doisprezece
ora douazeci si una
ora douazeci si doi ora unu
ora doua
ora douasprezece
ora douazeci si unu
ora douazeci si doua

Ora unu/douazeci si unu, deci numerale masculine pe langa un substantiv feminin, constituie exceptii, explicabile prin faptul ca mostenesc forma initiala a felului cum era exprimat timpul, un ceas dupa miezul zilei/noptii, mai pe scurt, ceasul unu, iar prin rostire prescurtata, unu (e ceasul unu sau, simplu, e unu). Apoi, forma de masculin, deja impusa, s-a pastrat si pe langa femininul ora: ora unu. In schimb, in cazurile ora doua/douasprezece/douazeci si doua, s-a impus forma de feminin, care este si cea de neutru plural: doua ceasuri dupa miezul zilei/noptii, de unde ceasurile sau ceasul doua, apoi ora doua etc. Este de neinteles cum cineva poate rosti ora doisprezece, atata timp cat nu va spune niciodata ora doi!

cum-se-scrie-corect

Read More

boala-alzheimer

Remedii naturale in tratamentul maladiei Alzheimer

Maladia Alzheimer reprezinta o tulburare a creierului in care celulele nervoase degenereaza, iar creierul se contracta, rezultand dementa, adica deteriorarea functiei mentale. Vestea rea este ca numarul celor afectati de Alzheimer este in crestere. Vestea buna este ca persoanele care sunt predispuse la a dezvolta aceasta maladie pot fi depistate cu 4-5 ani inainte de aparitia primelor simptome. S-a demonstrat ca si neuronii se pot regenera asemenea altor celule din organism.

Alzheimer – scurt istoric

Boala Alzheimer poarta numele psihiatrului german Alois Alzheimer, care in noiembrie 1901 examineaza o femeie de 51 de ani internata la un spital pentru bolnavi psihici din Frankfurt. Femeia prezenta tulburari cognitive progresive, halucinatii, idei delirante si degradare a personalitatii sociale. Pacienta este diagnosticata de Alois Alzheimer cu “Boala uitarii” si urmarita apoi timp de 5 ani pentru a fi observata evolutia bolii. Dupa moartea pacientei, Alois Alzheimer examineaza cu atentie creierul femei si descopera modificari necunoscute pana atunci. Aceste observatii sunt prezentate in 1906 la o conferinta a psihiatrilor germani si publicate, un an mai tarziu, intr-o revista de specialitate sub titlul ” O imbolnavire particulara a scoartei creierului”.

Ce este boala Alzheimer?

Afectiunea numita Alzheimer este o boala degenerativa, lent progresiva a creierului care se caracterizeaza prin afectarea memoriei, pentru ca in cele din urma sa apara tulburari de rationament, limba, perceptie, planificare, recunoastere. Multi cercetatori cred ca aceasta afectiune este un rezultat al cresterii productiei si acumularii unei proteine specifice, numita proteina beta-amiloid, in creier. Acumularea acestei proteine in creier duce la moartea celulelor nervoase si implicit la Alzheimer.

Desi unele pierderi de memorie pot sa apara, in mod normal, la batranete, nu toate sunt semne de Alzheimer. Cele mai multe sunt simple “uitari”, care nu sunt atat de severe pentru a pune la indoiala buna functionare a creierului. Sunt insa foarte multe cazuri in care se poate ajunge la dementa. Sunt multe boli diferite care pot duce la dementa, insa boala Alzheimer este pe departe cea mai frecventa cauza de dementa.
*Dementa este un sindrom caracterizat prin insuficienta de memorie, afectarea gandirii ( a capacitatii de a organiza gandurile, de a folosi limbajul, sau abilitatea de a vedea lumea normal, asa cum este ea). Aceste deficiente sunt suficient de severe pentru a afecta viata cotidiana si nivelul normal de functionare al persoanei in cauza. De cele mai multe ori dementa se inrautateste in timp.

Probabilitatea de a avea Alzheimer creste substantial dupa varsta de 70 de ani – peste 50% din varstnicii care au trecut de 85 de ani pot fi afectati de aceasta afectiune. Cu toate acestea Alzheimer nu este o parte normala a procesului de imbatranire si nu este ceva ce se intampla inevitabil la batranete. Multi oameni pot atinge 100 de ani fara sa aiba Alzheimer sau orice alta tulburare neurologica.

Alzheimer – factori de risc

Principalul factor de risc pentru aceasta afectiune este varsta. 10% din persoanele care au depasit varsta de 65 de ani au Alzheimer si 50% din batranii trecuti de 85 de ani sufera de pe urma acestei boli.

boala-alzheimer

De asemenea exista factori de risc genetici pentru Alzheimer.
“Cele mai multe persoane dezvolta aceasta afectiune dupa varsta de 70 de ani. Cu toate acestea, mai putin de 5% din pacienti se confrunta cu aceasta boala de la 40-50 de ani. Cel putin jumatate dintre pacientii cu debut precoce au mostenit mutatii genetice asociate cu boala Alzheimer. Mai mult decat atat, copiii unui pacient cu Alzheimer cu debut precoce, au risc crescut (50%) sa mosteneasca aceste mutatii genetice si sa faca Alzheimer. Factorii genetici pot fi “vinovati” si in anumite cazuri de Alzheimer cu debut tardiv. O forma relativ comuna a unei gene situate pe cromozomul 19 este asociat cu boala Alzheimer cu debut tardiv.” dr. Howard Crystal, autor medical de articole legate de neurologie.

Specialistii spun ca boala Alzheimer are legatura cu cromozomii 1, 14 si 21 (trisomia 21 reprezinta cauza sindromului Down), dar pot exista si alte legaturi cromozomiale. Genotipul ApoE ipsilon 4, legat de cromozomul 19, proteina care participa la transportul colesterolului si intervine in procesele de reparatie neuronala, este considerat factor predispozant pentru cazurile sporadice de boala Alzheimer.

Este dovedit faptul ca forme comune ale anumitor gene cresc riscul de Alzheimer, dar nu cauzeaza invariabil aceasta boala. Cea mai bine studiata gena “de risc este cea care codifica apolipoproteina E (APOE). Aceasta gena are 3 forme, una dintre ele, denumita apoE4s, a fost asociata cu un risc crescut de Alzheimer. De subliniat faptul ca nu toate persoanele care au aceasta forma a genei APOE dezvolta aceasta boala ci sunt mai predispuse decat persoanele care au celelelate forme ale genei respective.

 Expertii nu recomanda testarea genetica, pentru gena apoE4, a copiilor care au parinti sau bunici bolnavi de Alzheimer, pentru ca nu exista niciun tratament pentru aceasta afectiune. Cant vor exista tratamente care sa impiedice aparitia bolii sau sa scada riscurile de Alzheimer, atunci testarea genetica ar putea avea un sens.
Multe studii (dar nu toate) arata ca femeile prezinta un risc mai mare decat barbatii de a dezvolta Alzheimer.

Frecventa aparent crescuta a bolii la femei a condus la cercetari ample despre rolul estrogenului in aparitia Alzheimer-ului. Studii recente sugereaza ca estrogenul nu trebuie prescris la femei in postmenopauza, in scopul reducerii riscului de Alzheimer. Cu toate acestea, rolul estrogenului in dezvoltarea bolii nu a fost pe deplin dovedit si ramne in cercetare.

Alti factori de risc pentru Alzheimer includ tensiune arteriala ridicata (hipertensiune arteriala), boli coronariene, diabet zaharat si posibil niveluri crescute de colesterol.
In plus, persoanele cu educatie formala limitata, care nu au reusit sa termine nici macar 8 ani de scoala prezint un risc crescut de a dezvolta aceasta afectiune. Asta nu inseamna ca boala este inevitabila la aceste persoane, ci doar ca exista un risc mai mare de a fi afectati de simptomele acestei afectiuni.
O majoritate a pacientilor cu sindrom Down vor dezvolta, pe la 40 de ani, modificarile cerebrale specifice bolii despre care vorbim.
Desi nu s-a demonstrat stiintific, unii specialisti sustin ca fumatul creste si el riscul de a dezvolta dementa si Alzheimer.
Loviturile in zona cefalica, insotite de pierderea constientei, pot constitui si ele un factor de risc pentru Alzheimer, mai ales in randul celor care au gena apoE4.

Alzheimer – cauze

Cauzele care provoaca Alzheimer nu sunt cunoscute . Oamenii de stiinta au elaborat unele teorii, acceptate in parte, dar tot nu au gasit “radacina” problemei. De exemplu, “ipoteza colinergica” se refera la pierderea neurotransmitatorilor ( cum ar fi acetilcolina) este legata de unele deteriorari aparute la nivelul creierului. (Acesti neurotransmitatori ajuta neuronii sa functioneze normal.) Pe baza acestei ipoteze s-a introdus terapia cu inhibitori ai colinesterazei (enzima care scindeaza acetilcolina) pentru a se mentine astfel o activitate crescuta a neurotransmiterii colinergice inter-neuronale in regiunile cu probleme.

“Ipoteza cascadei amiloide” este cea mai discutata si cercetata cauza a bolii Alzheimer. Aceasta provine din studiul bolilor ereditare cu debut precoce de Alzheimer. Aproximativ jumatate dintre pacientii care au dezvoltat Alzheimer cu debut precoce au prezentat mutatii genetice care conduc la producerea in exces la nivelul creierului a unui fragment de proteine numit Abeta (Ap). Multi oameni de stiinta cred insa ca in majoritatea cazurilor sporadice de Alzheimer (cazurile care nu sunt mostenite) este vorba de prea putina proteina Ap, mai degraba decat prea multa productie. In orice caz, cele mai multe cercetari se indreapta catre gasirea unor modalitati de a reduce cantitatea de Ap din creier pentru a preveni sau a incetini evolutia bolii.

“Ipoteza alterarii si acumularii de proteina TAU”. Ghemurile neurofibrilare patologice existente in interiorul neuronilor sunt constituite din agregate de proteina “tau”, in cadrul unui proces de hiperfosforilare. Nu s-a dovedit cu certitudine daca acest proces provoaca Alzheimer sau este de natura secundara.

Alzheimer – simptome

Instalarea bolii este treptata si progreseaza lent. Problemele de memorie, catalogate la inceput drept efecte normale ale imbatranirii, pot fi primul semn de Alzheimer. Cand “scaparile” de memorie devin foarte dese si prelungite, iar gandirea pacientului se indeparteaza de normalitatea si acuratetea obisnuita a persoanei in cauza, atunci cu siguranta este ceva mai grav decat batranetea.

In concluzie, pierderile de memorie, in special legate de evenimetele recente (memoria pe termen scurt) sunt primele semne de Alzheimer. De exemplu, persoana in cauza uita in repetate randuri fierul de calcat in priza, sau uita daca si-a luat medicamentele, ori locul in care a parcat masina si chiar cum sa conduca o masina.
La debutul acestei afectiuni apar, de asemenea, schimbari usoare de personalitate – apatie, lipsa spontaneitatii si o tendinta de retragere si chiar o indepartare de societate

alzheimerPe masura ce boala progreseaza, problemele de gandire se acutizeaza si apar semne de deteriorare a unor functii intelectuale. Persoana in cauza incepe sa aiba probleme cu cifrele si alte operatii matematice simple, probleme cu intelegerea a ceea ce citeste si cu organizarea activitatilor zilnice. La o persoana cu Alzheimer mai pot fi observate si alte perturbari comportamentale, cum ar fi agitatie iritabilitate, chef de cearta si chiar incapacitatea de a se imbraca adecvat.

Mai tarziu, aceste persoane pot deveni confuze sau dezorientate cu privire la anul, luna sau ziua in care suntem, nu sunt in masura sa descrie cu precizie locul in care traiesc sau oricare loc vizitat si cunoscut.

In cele din urma, pacientii cu Alzheimer se pot rataci, pot ajunge in imposibilitatea de a purta o conversatie, pot fi necooperanti si isi pot pierde controlul intestinal, inclusiv controlul vezicii urinare. In stadiile avansate ale bolii, persoanele in cauza pot deveni total incapabile de a se ingriji singure.

Cei care dezvolta Alzheimer la batranete (dupa 70 de ani) mor de alte boli (cum ar fi bolile de inima), mai degraba decat de pneumonie sau alte consecinte ale acestei afectiuni neurologice.
Asociatia Alzheimer din America a stabilit 10 semne specifice acestei afectiuni. Acestea sunt:
• Pierderi de memorie;
• Dificultati in indeplinirea sarcinilor familiare;
• Probleme de limbaj (uita cuvinte sau sensul acestora);
• Dezorientare in timp si loc;
• Judecata slaba sau indoielnica;
• Probleme cu gandirea abstracta (cum ar fi interpretarea cifrelor sau uitarea unor operatii matematice simple);
• persoana cu Alzheimer incurca lucrurile;
• Schimbari in starea de spirit sau de comportament;
• Schimbari de personalitate;
• Pierderea initiativei.

Aceste semne observate la unul dintre membrii familiei ar trebui sa va determine sa-l duceti de urgenta la medic.
Trebuie subliniat faptul ca, este normal sa scada capacitatea de memorare si sa apara unele pierderi de memorie atunci cand inaintam in varsta. De fapt, indivizii normali de 50 de ani isi vor aminti 60% din ceea ce isi pot aminti persoanele de 20 de ani. In plus, toata lumea uita, chiar si cei de 20 de ani. In concluzie, nu-ti face griji daca ai uitat ceva la 20 de ani, gandindu-te ca este un semn prematur de Alzheimer. De asemenea, daca ai 50-60 de ani si uiti unde ai pus cheile de la masina sau alte lucruri minore, nu-ti face griji ca se instaleaza aceasta afectiune. Daca ai o temere legata de memoria ta, mergi si consulta un specialist.

Alzheimer – diagnostic

Nu exista niciun test de sange sau de imagistica pentru a diagnostica aceasta boala. Alzheimer este o afectiune care se recunoaste prin excluderea altor boli. Cu alte cuvinte, daca o persoana da semne de declin cognitiv suficient de grav pentru a satisface criteriile de dementa; evolutia bolii este in corcondanta cu aceasta boala si nu exista alte afectiuni cerebrale sau alte explicatii mai bune pentru dementa, se ajunge la diagnosticul de Alzheimer.

Specialistii spun ca diagnosticul de Alzheimer se poate pune cu certitudine de 100% doar prin examinarea post-mortem a creierului. Cu toate acestea, metodele moderne – anamneza amanuntita, explorare neuropsihica, si examene neuroradilogice – pot stabili un diagnostic mai mult decat coerent, cu o probabilitate de 90%.

Examenele neuro-psihologice presupun mai multe vizite la specialist care-l va supune pe pacient unui interogatoriu specific care exista cu siguranta si in limba romana ( in America acesta este numit “Mini Mental State Examination” – MMSE). Interogatoriul contine intrebari simple care testeaza memoria, inteligenta, atentia, gandirea abstracta, orientarea in spatiu si alte functii cognitive, in cautarea unor semne de dementa.

Testul ceasului este un test destul de dificil de trecut pentru un pacient cu Alzheimer. Acest test, aparent simplu consta in desenarea unui cadran de ceas, cu cifrele normal asezate si numerotate de la 1 la 12, cu minutarul si orarul puse la anumite ore. Pentru o persoana sanatoasa, acest test este banal, insa persoanele cu Alzheimer au dificultati majore in a executa acest desen, chiar daca boala este la debut.

Examene neuroradiologice, cum ar fi Tomografia Computerizata a creierului, Rezonanta Magnetica Nucleara (RMN), Tomografia Computerizata cu Emisiune de Fotoni – SPECT pot constata o atrofie cortica (micsorarea scoartei cerebrale) si pot permite chiar o diferentiere a dementei degenerative de tip Alzheimer, fata de una vasculara cauzata de mini-infarcte cerebrale.

Alzheimer- evolutia bolii

Ezista 3 faze importante ale bolii:
Faza incipienta a bolii caracterizata prin dezorientare, inadaptare la situatii noi, pierderea capacitatii de a initia anumite activitati si de a memora, reactii greoaie si intarziate, decizii gresite, tulburari in judecata, schimbarea brusca a dispozitiei, iritabilitate, agitatie.

Faza intermediara se caracterizeaza prin dificultati de scriere, citit si in efectuarea unor operatii matematice simple, probleme in recunoasterea persoanelor apropiate, probleme de logica, pierderea orientarii. Persoanele bolnave sunt suspicioase, geloase si chiar ostile, au probleme in a se imbraca singure si a folosi banii.

In faza tardiva sau avansata pacientii nu-si mai amintesc anumite activitati pe care ar trebui sa le faca zilnica (spalat, imbracat, schimbat, mers la toaleta); au dificultati in a mesteca alimentele, a inghiti, in pastrarea echilibrului si merg greu; comunicarea verbala (prin cuvinte) este deficitara, uneori imposibila; apar stari de confuzie, agitatie; apare incontinenta urinara si fecala.

Alzheimer – prevenire si tratament

Daca vorbim de prevenire, trebuie subliniat faptul ca nu exista mijloace sigure pentru a tine departe aceasta afectiune. In schimb, specialistii recomanda mentinerea unei activitati intelectuale continue, miscare, o dieta echilibrata, bogata in fructe si legume, renuntarea la fumat. Anumite medicamente din categoria antinflamatoarelor nesteroide (ibuprofen, indometacin, aspirina) pot scadea riscul de aparitie al acestei boli.

Pana in 2006, foarte multe studii (studiul SYST-EUR) au evientiat ca mentinerea presiunii arteriale la o valoare normala a demonstrat o semnificativa scadere (pana la 50%) a riscului de imbolnavire.

In plus, alaptarea face minuni si in acest caz. Un studiu recent arata ca femeile care au alaptat mai bine de 6 luni au un risc mai mic de a face boala Alzheimer. Si asta pentru ca, alaptarea aduce o reechilibrare hormonala fiziologica dupa cele 9 luni de sarcina. Riscul de a face Alzheimer scade chiar si la femeile care au avut in familie rude diagnosticate cu aceasta boala.

 Alzheimer nu se vindeca; nu exista tratament pentru vindecare ci mai degraba, pentru ameliorarea simptomelor si imbunatatirea calitatii vietii pacientului. In acest caz, tratamentul este bazat pe medicamente si terapie.
Doua clase diferite de produse farmaceutice sunt administrate pacientilor cu Alzheimer, in functie de severitatea simptomelor. Acestea sunt inhibitori de colinesteraza (inhibitoare ale acetilcholinesterazei) si antagonisti de glutamat (preparate antagoniste ale NMDA – N-metil-D-aspartat).

Inhibitori de colinesteraza.
La pacientii cu Alzheimer exista o relativa lipsa a unui neurotranmitator al creierului numit acetilcolina. (Neurotransmitatorii sunt mesageri chimici produsi de nervi cu scopul de a comunica unii cu altii, pentru indeplinirea functiilor lor.) Cercetari amanuntite au demonstrat ca acetilcolina are capacitatea de a forma noi amintiri. Inhibitorii de colinesteraza blocheaza defalcarea acetilcolinei si drept rezultat, acetilcolina se pastreaza in creier si astfel se pot forma noi amintiri. In prezent se folosesc urmatorii inhibitori de colinesteraza: clorhidratul de Donepezil (Aricept); rivastigmina (Exelon); galantamina (Reminyl, Nivalin, Razadyne). Exista si un al patrulea medicament din aceasta categorie, numit tacrin, dar acesta are mai multe efecte adverse decat celelalte.
Principalele efecte secundare ale inhibitorilor de colinesteraza implica sistemul gastro-intestinal si includ greata, varsaturi, crampe si diaree.

Preparate antagoniste (antagonisti de glutamat).
Glutamatul este un neurotransmitator excitator major in creier. Una dintre teoriile specialistilor sugereaza ca prea mult glutamat poate fi rau pentru creier si cauzeaza deteriorarea celulelor nervoase. Memantina actioneaza prin reducerea partiala a efectului glutamatului pentru a activa celulele nervoase. Studiile au demonstrat ca unii pacienti tratati cu memantina pot avea grija de ei insisi mai bine decat pacientii tratati cu palcebo (pilule cu zahar). Memantina este un tratament aprobat pentru dementa moderata si severa ( sunt si studii care arata ca acest tratament ajuta si in ameliorarea dementei usoare).

Tratamentul simptomelor psihice.
Simptomele acestei afectiuni includ agitatie, depresie, halucinatii, anxietate si tulburari de somn. Medicamentele psihiatrice standard sunt utilizate pe scara larga pentru a trata aceste simptome. In cazul in care aceste comportamente sunt rare sau usoare, de multe ori nu necesita tratament medicamentos. In cazurile in care simptomele de Alzheimer se manifesta des si puternic, medicamentatia devine necesara si medicul specialist ar putea sa recomande antipsihotice, medicamente anticonvulsive, anxiolitice, beta-blocante, inhibatori selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRI), benzodiazepine (diazepam sau valium), sau sedative atipice antidepresive (pentu tulburarile de somn).

Tratamente noi
In prezent se lucreaza la dezvoltarea de noi terapii si metode de diagnosticare pentru boli neurodegenerative, cum este si Alzheimer. Este bine de stiut ca de cativa ani se testeaza un vaccin pentru maladia Alzheimer. In Spania, de exemplu, 24 de persoane au acceptat sa testeze noul vaccin si sa fie monitorizate atent pana in anul 2015. In trecut, a mai fost testat un vaccin asemanator care insa avea foarte multe efecte adverse nedorite si in prezent se lucreaza la imbunatatirea acestuia.
Sperante vin si din Anglia unde cercetatorii au testat o un medicament care ar putea reduce cu pana la 90% acumularile de proteine din creier care se presupune ca declanseaza aceasta boala
Cercetatorii spun ca sunt multumi?i de rezultatele preliminare ale unui studiu, efectuat pe 200 de persoane, pe durata a trei luni. Atat voluntari sanatosi, cat si pacienti diagnosticati cu Alzheimer au luat medicamentul si nu au prezentat efecte secundare serioase.
Noul test clinic va fi realizat pe un esantion de peste 3.000 de persoane din 21 de tari.

Ingrijirea pacientilor cu Alzheimer

Cei mai multi pacienti cu Alheimer sunt ingrijiti la domiciliu de familie sau prieteni. Ingrijirea unei persoane cu astfel de probleme poate fi dificila, epuizanta atat emotional cat si fizic. Cu toate acestea, pentru persoana bolnava acest tip de ingrijire poate oferi multe beneficii cu privire la siguranta si confortul sau.

Din pacate, sunt cazuri in care palsarea persoanei bolnave intr-un camin specializat, devine mai mult decat necesara. Pe masura ce boala progreseaza apar tulburari de comportament si afectiuni conexe care nu pot fi solutionate acasa. Mai grav este ca, in Romania nu sunt foarte multe centre competente si optim dotate care sa trateze asa cum se cuvine toate cazurile de Alzheimer. In aceste conditii, starea pacientului se degradeaza rapid si confortul fizic si psihic al familiei se destabilizeaza. De multe ori, cei care inrijesc astfel de persoane refuza internarea acestora si ingrijesc bolnavii acasa pana in ultimele clipe.
Ingrijirea unui pacient cu Alzheimer inseamna rabdare, creativitate, cunostinte in domeniu si multe alte abilitati menite sa ajute o astfel de persoana sa traiasca decent si demn.
In Romania doar 35.000 de persoane diagnosticate cu Alzheimer se afla in evidentele clinicilor de specialitate, conform unui studiu al Societatii Romane de Alzheimer. Medicii spun insa ca numarul persoanelor care sufera de aceasta afectiune este mult mai mare si in crestere.

Cum progreseaza boala Alzheimer?

Alzheimer este o boala invariabil progresiva, fie ca progreseaza rapid in 2-3 ani fie ca progreseaza in 25, se va ajunge inevitabil la o inrautatire a simptomelor. Pacientii nu mor de aceasta afectiune, ci de anumite afectiuni oarecum conexe cu Alzheimer – infectii grave si cel mai des, pneumonie. Asta pentru ca persoanele in cauza au dificultati de inghitire, de mers pe jos si alte probleme care deterioreaza grav calitatea vietii.
Tot ceea ce poate face o familie care se confrunta cu astfel de probleme este sa ofere iubire neconditionata si suport personei care sufera de Alzheimer. Poate ca un astfel de pacient nu mai poate face calcule matematice, dar poate citi cu placere o revista, poate canta la un instrument preferat, poate asculta muzica si poate juca o multime de jocuri distractive. Cu ajutorul familiei, a specialistilor si a medicamentelor adecvate, o persoana cu Alzheimer poate fi chiar fericita in mijlocul familiei.
Provocarea, furia, frustrarea, apropierea, mila, tristetea si satisfactia sunt trairi care vor fi experimentate de toti cei care ingrijesc o persoana bolnava de Alzheimer.

Preventie si tratament

Bolnavii de Alzheimer trebuie sa adopte in primul rand o alimentatie sanatoasa, echilibrata, predominand fructele, legumele si cerealele. In acest sens, pacientii trebuie sa consume 5 mese usoare pe zi in loc de 1-2 mese copioase. Acest demers va asigura un nivel normal si constant al glicemiei. Sunt interzise alcoolul, tutunul, cafeaua si bauturile care contin cafeina. De asemenea, trebuie evitate, cu exceptia cazurilor de urgenta, medicamentele de sinteza.

Un rol important in prevenirea si tratarea maladiei Alzheimer il joaca suplimentele nutritionale. Dintre acestea, vom mentiona urmatoarele:

• Pe primul loc vom situa antioxidantii, care ajuta in lupta impotriva radicalilor liberi, implicati in dezvoltarea acestei afectiuni. Se recomanda: cate 500 mg de vitamina C asociata cu bioflavonoide 5000 UI, 100 micrograme bio-seleniu si extract din samburi de struguri, din ulei de seminte de canepa sau de seminte de in, de 3 ori pe zi.

Deficitul de magneziu se afla in stransa legatura cu acumularea de aluminiu in creier, care duce la dementa senila. De aceea, a fost interzisa si folosirea vaselor din aluminiu. Magneziul este util si persoanelor care sufera de constipatie. Sunt indicate 250 mg de bio-magneziu, de 2 ori pe zi. In cazul in care apare diareea, doza se reduce la 150 mg pe zi.

Complexul de vitamine B este in primul rand necesar pentru buna functionare a neurotransmitatorilor. Numerosi bolnavi de Alzheimer au un nivel scazut de vitamina B, in special de B12. Se recomanda, de 3 ori pe zi, cate 25 mg din principalele vitamine din complexul B, plus 500 micrograme vitamina B12, pe cale orala, dar se asimileaza mai usor sub forma injectabila. In acest caz este indicata consultarea medicului specialist in privinta dozei saptamanale.

Carnitina, asociata cu glucozamina si lecitina, este utilizata pentru asimilarea grasimilor, necesare tesuturilor nervilor. De altfel, se stie ca celulele creierului contin aproximativ 23% substante grase. Se recomanda in special L-carnitina, incepand cu doze intre 250 si 500 mg administrate dimineata (la micul dejun), timp de o saptamana. Ulterior, se mareste timpul de administrare, adica a doua saptamana se ia de doua ori pe zi, iar a treia saptamana, de trei ori pe zi.

Colina stimuleaza producerea de acetilcolina. Aceasta antreneaza memoria de scurta durata. Sunt indicate 500 mg pe zi.

Vitamina E ar trebui inclusa in schemele de tratament. Se incepe cu doze mici de 100-200 UI, apoi se continua cu 400 UI, de doua ori pe zi. Mentionam ca bolnavii care au si tensiunea arteriala ridicata, vor folosi maximum 400 UI pe zi. De asemenea, se recomanda ca pacientii care isi administreaza anticoagulante sa consulte medicul inainte de a lua vitamina E.

Zincul, asociat cu ulei de luminita-de-seara (Oenothera biennis) si/sau ulei din seminte de in (uz intern), are actiune antiinflamatoare si reprezinta o sursa de acizi grasi esentiali. Zincul previne degenerarea neuronilor. Deficitul de zinc ingreuneaza asimilarea unor enzime importante, rezultand o productie anormala de ADN. Persoanelor care sufera de Alzheimer li se recomanda 20 mg de zinc si 1 g din uleiurile mentionate, de doua ori pe zi, 1-2 luni. Totodata, este indicat sa se asocieze cu produse care contin 1-2 mg de cupru.

Este importanta introducerea in regimul alimentar zilnic a enzimelor digestive, pentru asimilarea completa a nutrientilor. Exista multe produse care au in compozitie amilaze, proteaze, lipaze si betaina, care se administreaza conform prospectului, inainte de fiecare masa.

Fitoterapie pentru bolnavii de Alzheimer

Exista numeroase produse din plante exotice si autohtone care vin in sprijinul bolnavilor de Alzheimer. Dintre acestea mentionam:

Ginsengul siberian (Eleutherococcus senticosus). Creste circulatia cerebrala. Un produs bun, standardizat, trebuie sa contina 0,5% eleutherozid E., din care se iau 100 mg dimineata si dupa-masa.

Ginsengul chinezesc sau coreean protejeaza celulele creierului, creste activitatea cerebrala si amelioreaza nivelul serotoninei. Se incepe cu jumatate de doza din cea inscriptionata pe prospect, iar treptat se mareste doza. Nu se recomanda hipertensivilor, celor cu afectiuni cardiace si in hipoglicemie. In cazul in care anumite persoane sunt alergice la cafeina, este bine sa apeleze la un fitoterapeut.

Ginkgo biloba, denumit arborele vietii, prin substantele active pe care le contine, stimuleaza transportul fluxului sangvin la nivelul creierului. Sunt indicate produse standardizate care au in componenta 24 mg flavono-glicozide si 6 mg terpeno-lactone.

Pentru sustinerea functiei hepatice se recomanda extractul din coaja de pin asociat cu extract din seminte de struguri. Se iau 25 mg, de trei ori pe zi. De asemenea, se recomanda extracte din radacini si frunze de patrunjel (Petroselinum crispum) si extracte preparate la rece din radacini de nalba mare.

In cazul insomniilor sau somnului agitat, recomandam urmatoarea formula: flori si frunze de paducel, flori si ramurele superioare de sunatoare, flori de tei si levantica, toate in parti egale. Din acest amestec se prepara o infuzie, adaugandu-se o lingura de plante la o cana cu apa. Infuzia se administreaza cu o jumatate de ora inainte de culcare.

Aromoterapie

Utilizarea uleiurilor esentiale atat intern, cat si extern, in bai generale, au efecte benefice in terapia complementara a bolii Alzheimer. Ele sunt utile in stari de anxietate, depresie si insomnie.

Vom enumera cele mai eficiente uleiuri esentiale in tratamentul maladiei Alzheimer, care se obtin din: semintele de Abelmoschus moschatus (Ambrette), bergamot, musetel, santal, levantica, iasomie, ylang-ylang, Melissa officinalis (roinita), busuioc, balsamul de Tolu etc. In prezent, se gasesc si la noi capsule cu ulei esential de rozmarin si mandarin.

Gemoterapie

Gemoterapia reprezinta o metoda de terapie naturala care ajuta la detoxifierea organismului si refacerea tesuturilor afectate de boala, prin extractele glicerinice (80%) din mugurii plantelor sau arborilor la inceputul perioadei de vegetatie, dar numai din mugurii cruzi. Mugurii uscati nu au nicio valoare. Produsele gemoterapeutice se prepara din mladitele foarte tinere sau tesuturile meristematice recoltate de la planta in crestere.

In maladia Alzheimer se recomanda:

• Dimineata – extract de muguri de arin negru;
• La pranz – extract din mladite de Sequoia gigantea;
• Seara (ora 18:00) – extract din muguri de mesteacan pufos (Betula pubesceus). Toate aceste extracte se administreaza conform prospectelor, in dilutia MD=DL.

Mai putin cunoscuta in tara noastra este terapia florala, descoperita si aplicata cu rezultate foarte bune, uneori miraculoase, de dr. Edward Bach din Marea Britanie. Terapia florala se adreseaza mai putin fizicului, punandu-se accent pe mental si spiritual. Se bazeaza pe energiile subtile pe care le au florile pentru restabilirea echilibrului intern.

Pentru bolnavii cu Alzheimer se recomanda urmatoarele preparate florale: cicoarea ajuta la inlaturarea sentimentului de nesiguranta si de frustrare provocata de lipsa de afectiune; feniculul ghimpos alunga supararea, fiind folosita cu succes in restabilirea echilibrului si recapatarea stimei de sine; castanul salbatic este de ajutor in inlaturarea obsesiilor, iar bobocii sai sunt folositi pentru cresterea capacitatii de a intelege relatia „cauza-efect”.

Homeopatia

Remediile homeopate ofera rezultate bune mai ales in faza initiala a maladiei Alzheimer. Este necesar ca pacientul sa se adreseze unui medic care are competenta in homeopatie. Astfel, acesta va tine seama de alte afectiuni cu care se confrunta bolnavul.

Recomandari generale

La modul general, preventia este prima recomandare pe care ne axam. Aceasta se realizeaza prin stilul de viata si dieta adoptata. Acest lucru depinde de educatie, de liberul arbitru si de gradul de informare in aceasta privinta. In prezent, aflandu-ne in „secolul vitezei”, avem la dispozitie surse care ne pot imbogati cunostintele din domeniul sanitar. Astfel, cancerul se poate diagnostica inca din „fasa”, bolile cardiovasculare pot fi prevenite timpuriu, cu atat mai mult cu cat incidenta imbolnavirilor a scazut rapid de la 50-60 de ani la 30-35 de ani.

Surse:

https://www.revistagalenus.ro/fitofarmacie/item/14751-remedii-naturale-in-tratamentul-maladiei-alzheimer.html

http://www.qbebe.ro/sanatate/neurologie/alzheimer_cauze_simptome_tratament

Read More

abces-dentar

Abcesul dentar si complicatiile sale

Dr. Realini Lupsa, medic stomatolog

Abcesul reprezinta supuratia circumscrisa sub forma unei colectii cu continut purulent. Este constituit din tesuturi necrozate, celule partial sau total distruse, germeni fagocitati sau chiar vii. In jurul lui exista o membrana piogena care constituie o bariera biologic celulara alcatuita din vase de neoformatie, limfocite, plasmocite, PMN-uri, histiocite,iar la periferie fibroblasti.

Initial, pacientul resimte simptomele unui abces dentar printr-o senzatie de disconfort in timpul vorbirii si in masticatie, cat si dureri pulsatile la nivelul zonei afectate, accentuate in momentul palparii.

 

Clinic, abcesul dentar se manifesta printr-o tumefactie care intereseaza partile perimaxilare deformand regiunea respectiva cu pielea sau mucoasa ce le acopera in tensiune rosie, congestionata, fluctuanta la palpare. Abcesele altereaza uneori starea generala dand febra, frisoane, tahicardie si tulburari ale diurezei. Daca nu se intervine chirurgical, supuratia se poate deschide spontan, ramanand o fistula cu margini neregulate, poate difuza in lojile vecine cu care comunica sau poate invada osul din vecinatate, producand osteomielita.

Initial, pacientul resimte simptomele unui abces printr-o senzatie de discomfort in timpul vorbirii si in masticatie,cat si dureri pulsatile la nivelul zonei afectate, accentuate in momentul palparii.

 

Abcesul dentar este clasificat in 3 feluri:

 

Abcesul gingival este situat in tesutul gingival si nu intereseaza dintii sau ligamentele periodontale.

Abcesul periodontal este un abces ce are ca punct de plecare structura de suport a osului.

Abcesul periapical reprezinta un abces situate in pulpa dentara.

Cauzele abcesului dentar pot fi de natura diversa, dar, in general, are ca punct de plecare caria netratata sau traumatismul.

Abcesul dentar netratat poate difuza infectia in alte zone ale organismului, determinand complicatii de natura infectioasa ce pot pune in pericol viata pacientului.

 

Exista o serie de criterii de care este necesar sa tinem seama in stabilirea gravitatii unei infectii de natura dentara.

  1. Rapiditatea cu care s-au instalat fenomenele clinice.
  2. Dificultati functionale severe in respiratie, masticatie si deglutitie.
  3. Interesarea lojilor si spatiilor din partile moi perimaxilare.
  4. Febra peste 38 grade C.
  5. Anamneza a stability deficiente ale capacitatii proprii de aparare.

Imagini pentru abces dentar

Abcesele periosoase se formeaza periostal sau submucos si evolueaza de regula endoral, submucos, exteriorizandu-se mai rar la piele.

In abcesele vestibulare, pe langa febra marcata, agitatie, jena in masticatie, mai este present edemul accentuat al partilor moi labiogeniene, caracteristice in functie de dintele cauzal, astfel abcesele cu punct de plecare incisivii centrali superiori sunt insotite de tumefactia marcata a buzei superioare care proemina ca o “buza de tapir”. Abcesele din regiunea canina tumefiaza pleoapa inferioara si regiunea geniana iar cele de la molarii superiori se caracterizeaza prin tumefactie geniana marcata.

Abcesele cu punct de plecare incisivii si caninii inferiori determina tumefactia buzei inferioaresau a regiunii submentoniere – cand procesul septic erodeaza osul si muschiul “motul barbiei”.

Abcesele palatinale au punct de plecare dintii ale caror radacini sunt orientate catre bolta palatina. Durerile sunt de obicei puternice, datorate decolarii fibromucoasei palatine, provocate de puroiul care a strabatut osul.

Abcesul parodontal este o colectie purulenta, localizata strict in jurul unui dinte cu punga parodontala inchisa la colet sau serpiginoasa, interesand de regula gingia fixa pe care o decoleaza, avand insa posibilitatea de a se extinde si la bolta palatina, planseu bucal si vestibul.

Uneori, abcesele periosoase se complica cu abcese ale lojelor superficiale.

Dintre abcesele lojelor superficiale, abcesul lojei sub mandibulare este situate inauntrul ramului orizontal al mandibulei, tumefactia evoluand rapid si exteriorizandu-se in regiunea submandibulara, unde bombeaza mascand bazilara mandibulei sau evolueaza submentonier si posterior catre marginea anterioara a sternocleidomastoidianului, iar inferior pana la nivelul osului hioid.

Este present trismusul, mucoasa planseului bucal si a pilierului amigdalian sunt congestionate si edematiate, iar bolnavii acuza dureri vii care iradiaza inspre ureche datorita interesarii nervului lingual. Masticatia, deglutitia, fonatia sunt dureroase iar starea general este alterata, septica, cu febra, frisoane, curbatura.abces-dentar

Abcesul lojei sublinguale debuteaza cu congestia si tumefactia unilaterala a mucoasei planseului bucal si deglutitie dureroasa. Creasta sublinguala are aspect de “creasta de cocos”. Limba este impinsa de partea sanatoasa. Tulburarile functionale sunt marcate. Este prezenta disfagia, jena in masticatie, sifonatie, miscarile limbii sunt dureroase.

Abcesul lojei submentoniere se manifesta prin prezenta tumefactiei care apare ca o a doua barbie. Trismusul este absent.

In abcesul mentonier in schimb, mentonul este tumefiat si proemina ca o falsa progenie.

In supuratiile extinse ale obrazului avem tumefactii voluminoase, cu o piele intinsa, lucioasa, rosie, edem de vecinatate al pleoapelor, al regiunii temporale, regiunii parotideomaseterine si submandibulare. Fanta palpebrala este diminuata sau complet inchisa. Trismusul este prezent, starea generala -alterata, septic, cu salivatie abundenta si halena fetida.

Supuratiile obrazului au o mare tendinta de difuziune in lojile vecine, in special spre orbita si lojile profunde. Ele pot determina embolii in sinusul cavernos, pe calea vaselo rangulare si oftalmice.

Abcesul lojei maseterine este caracterizat printr-un trismus foarte puternic, o tumefactie si o congestive infiltrativa de-a lungul marginii anterioare a ramului vertical al mandibulei, insotita de stare septic si febra de supuratie.

Abcesul lojei parotidiene este insotit de trismus, torticolis, disfagie, secretie salivara modificata.

In abcesul lingual tulburarea cea mai grava este jena mecanica in respiratie, care poate duce pana la asfixie.

Unele procese septice propagate de la caninii superiori pot provoca abcesul orbitei, caracterizat prin edem palpebral, chemozis, exoftalmie moderata, dureri in orbita.

Cand abcesele dentare difuzeaza spre lojile profunde, acest fapt este de o gravitate deosebita deoarece de aici pot difuza spre craniu prin orificiile de la baza, ducand la tromboza de sinus cavernos sau prin mediastin de-a lungul marilor vase, provocand mediastinita.

Uneori, parodontitele apicale granulomatoase cornice sau in puseu acut prezente la dintii din vecinatatea sinusului maxilar se pot extinde la sinus fie prin continuitate – cand leziunea evolutiva desfiinteaza septul osos alveolosinusal sau cand apexul dintilor este in contact direct cu mucoasa sinusala – fie prin contiguitate – cand leziunea se afla la distanta de sinus si germenii microbieni patrund prin canaliculele osoase ce strabat peretele alveolosinusal.

Sinusul maxilar mai este afectat si de pungile parodontale adanci de la nivelul molarilor si premolarilor.

 

Complicatiile posibile ale abcesului dentar

 

Abcesul dentar poate avea evolutii severe, uneori cu risc vital. Lasat sa evolueze, duce la pierderea dintelui afectat, insa complicatiile pot fi:

  • Chistul dentar;
  • Sinuzita maxilara;
  • osteomielita- o infectie osoasa datorata propagarii pe cale sangvina a bacteriilor ce determina aparitia abcesului dentar;
  • endocardita- o afectiune ce intereseaza valvele cardiace;
  • mediastinita se manifesta prin propagarea infectiei la nivelul mediastinului;
  • septicemia –cand bacteriile ajung in circulatia generala;
  • angina Ludwig – o afectiune ce se manifesta prin extinderea infectiei la tesuturile moi, cu aparitia celulitei faciale; poate cauza deces prin blocarea cailor aeriene; in caz de urgenta, se face traheostomie.

In cazul unei gravide, infectiile de natura dentara ce determina alte complicatii interne de natura infectioasa pot duce la nasterea unui fat subponderal. Citochinele produse in timpul infectiei altereaza productia prostaglandinei. Acest hormone declanseaza contractii, ducand la declansarea nasterii premature.

Abcesul cerebral se intalneste mai rar.

Abcesul dentar se manifestă printr-o infecţie la baza dintelui, o tumefacţie (umflătură) care deformează regiunea în care este localizat.

Ţesutul care acoperă porţiunea inflamată este roşu, congestionat şi tensionat.

Bacteriile, în combinaţie cu saliva, se lipesc pe dinţi şi îi atacă.

Dacă placa dentară nu este îndepărtată în mod regulat şi corect prin perierea dinţilor şi folosirea atei dentare, bacteria se înmulţeşte şi pătrunde prin ţesutul moale din interiorul dintelui sau a gingiei, cauzând abcesul dentar.

SURSE:

  1. https://www.revistagalenus.ro/stomatologie/19723-abcesul-dentar-si-complicatiile-sale.html
  2. http://www.eva.ro/sanatate/stomatologie/cum-tratezi-abcesul-dentar-articol-32213.html

Read More

limba-romana-corecta

Sa vorbim corect: E care pe care!

Una dintre problemele care apar, atunci cand avem de scris ceva, este cea a variantei corecte: “care” sau “pe care”?

Iata, in continuare, cum se scrie corect:

  • cartea care am citit-o
    omul care l-am intrebat cartea pe care am citit-o
    omul pe care l-am intrebat
  • cartea care mi-a placut
    omul care mi-a raspuns In toate cazurile avem de-a face cu propozitii subordonate atributive. In primele doua, pe care este complement direct, ca si cartea, omul la care se refera, adica in cazul acuzativ, de aceea este nevoie si de prepozitia pe.

In ultimele doua cazuri, care este subiect, ca si substantivele la care se refera, deci este la nominativ, de aceea nu este nevoie de prepozitia pe. Cartea care am citit-o este o contaminare intre cele doua constructii si este incorecta.

limba-romana-corecta

Read More

homocisteina

Afla: Ce sunt Homocisteina si mutatiile MTHFR

Homocisteina este un produs chimic din sange, care este produs atunci cand un aminoacid (un bloc de proteine??), numit metionina nu functioneaza in organism. Cu totii avem homocisteina in sange. Nivelurile crescute de homocisteina (numite, de asemenea, hiperhomocisteinemie) pot provoca iritatii ale vaselor de sange. Nivelurile ridicate de homocisteina arata un risc crescut pentru (1) rigidizarea arterelor (ateroscleroza), ceea ce ar putea duce in cele din urma la atac de cord si/sau accident vascular cerebral, si (2) cheaguri de sange in vene, tromboza venoasa

Scopul acestei lucrari este de a explica legatura dintre nivelurile crescute de homocisteina si cheagurile de sange din artere si vene; de a discuta despre cauzele nivelurilor crescute de homocisteina, inclusiv variantele genetice comune ale genei MTHFR (a se vedea sectiunea “Ce trebuie sa stim despre predispozitia ereditara?); si sa descrie modalitati de a monitoriza si de a scadea nivelul homocisteinei pentru a imbunatati starea de sanatate.

Perspectiva istorica

In 1962, s-a raportat ca persoanele cu o boala genetica rara numita homocistinurie erau predispuse la a dezvolta boli cardiovasculare severe in adolescenta si pana la 30 de ani. In acest caz, o enzima defecta provoaca acumularea de homocisteina in sange, ducand la niveluri foarte ridicate. Studii pe copii cu homocistinurie au dus la descoperirea faptului ca nivelurile crescute de homocisteina sunt un factor de risc pentru dezvoltarea aterosclerozei si a cheagurilor de sange in artere si vene. Desi homocistinuria este o boala rara (afecteaza aproximativ 1 la 200 000 de persoane), mult mai multi oameni au niveluri putin sau moderat crescute de homocisteina.

Cauzele concentratiei crescute de homocisteina

Unii oameni au niveluri crescute de homocisteina (Tabelul 1) cauzate de o deficienta de vitamine B si acid folic in dieta lor. Nivelurile ridicate de homocisteina sunt, de asemenea, observate la persoanele cu boli de rinichi, niveluri scazute de hormoni tiroidieni, psoriazis si in cazul administrarii unor medicamente (cum ar fi medicamente antiepileptice si metotrexat).  S-a constatat ca unii oameni au o varianta genetica comuna (denumita metilentetrahidrofolat reductaza , abreviat MTHFR), care le afecteaza capacitatea de a procesa acidul folic. Aceasta gena defecta duce la niveluri ridicate de homocisteina la unele persoane care mostenesc variante MTHFR de la ambii parinti.

TABELUL 1. Cauzele nivelurilor crescute de homocisteina

  • Deficienta de acid folic sau vitamine B6/B12
  • Boli  de rinichi
  • Niveluri scazute de hormoni tiroidieni (hipotiroidism)
  • Medicamente
  • Metilentetrahidrofolat reductaza (MTHFR) mutatii genetice
  • Psoriazis
  • Lupus eritematos sistemic
  • Necunoscut

Cum se masoara homocisteina?

homocisteina

Homocisteina este masurata printr-un test de sange de rutina. De cele mai multe ori, nu este necesara o pregatire speciala inainte de testele de sange. Ocazional, medicul poate cere sa se masoare nivelul de homocisteina dupa un anumit regim, cu 10 de ore inainte de recoltarea probei de sange. Regimul inainte de a se recolta proba de sange, nu este intotdeauna necesar, deoarece, pe termen scurt, factorii alimentari nu influenteaza probabil rezultatele testelor.

Ocazional, medicul poate cere un test numit testul de incarcare cu metionina. Acest test masoara nivelul homocisteinei, inainte si dupa administrarea a 100 mg/kg de metionina (dizolvata in suc de portocale).Testul este cel mai frecvent utilizat pentru a diagnostica metabolismului homocisteinei anormale la persoanele care au un risc crescut de boli cardiovasculare, dar care au niveluri normale de referinta ale homocisteinei. Acest test poate fi folosit pentru a lua decizii cu privire la tratament, intrucat oamenii cu teste “incarcate” anormale pot raspunde mai bine la vitamina B6 comparativ cu acidul folic.

Ce nivel de homocisteina este considerat “Crescut”?

Exista clasificari oarecum variabile pentru ceea ce este considerat un nivel de homocisteina ridicat. Valorile “normale” si “anormale” sunt stabilite de catre laboratoare individuale. De obicei, un nivel mai mic de 13 ?mol/L este considerat normal. Un nivel intre 13 si 60 ?mol/L este considerat moderat crescut, iar o valoare mai mare de 60 – 100 ?mol/L este grav ridicat.

In ce fel contribuie homocisteina la deteriorarea vaselor de sange si tromboza?

Desi stim ca nivelurile crescute de homocisteina sunt intalnite mai frecvent la persoanele cu tromboza si ateroscleroza, nu este clar daca homocisteina in sine este cea care duce la aceste afectiuni sau daca valorile ridicate ale homocisteinei sunt un rezultat al acestora. Studii recente arata ca scazand nivelului homocisteinei nu scade si riscul de ateroscleroza sau de tromboza; aceasta sustine teoria ca homocisteina poate fi doar un “spectator nevinovat” si nu cauza acestor afectiuni.

In plus, nu s-a inteles prea bine in ce fel ar putea homocisteina exercita efecte daunatoare. O ipoteza este aceea ca homocisteina are un efect toxic asupra celulelor care alcatuiesc stratul intern al vaselor de sange. Sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica rolul homocisteinei in ateroscleroza si tromboza si pentru a determina daca scaderea nivelului homocisteinei este eficace in reducerea riscului de cheaguri de sange.

Care sunt riscurile persoanelor cu concentratii crescute de homocisteina?

Un nivel ridicat homocisteina este asociat cu un risc crescut de a dezvolta ateroscleroza, care la randul ei poate duce la boli coronariene (CAD), atac de cord si accident vascular cerebral (tabelul 2). Magnitudinea riscului de boli coronariene nu este bine definit. In general, se pare ca persoanele cu un nivel ridicat de homocisteina sunt expuse de doua ori mai mult riscului de boli coronariene, comparativ cu cei fara un nivel ridicat homocisteina. Cu toate acestea, riscul este dependent de nivelul de homocisteina. De exemplu, intr-un studiu, cercetatorii au descoperit o crestere cu 10% a homocisteinei, era egala cu aproape aceeasi crestere a riscului de boli coronariene. Riscul poate fi, de asemenea, legat de cat de mult timp cineva a avut un nivel ridicat de homocisteina.

TABELUL 2. Riscurile asociate cu nivelurile crescute de homocisteina

  • Boli coronariene (ateroscleroza)
  • Atac de cord
  • Accident vascular cerebral
  • Boala arteriala periferica
  • Tromboza venoasa
  • Tromboza venoasa profunda
  • Embolie pulmonara
  • Dementa

Nasterea unui copil cu un defect de tub neural (de exemplu, spina bifida)

Este inca neclar daca exista risc crescut de complicatii ale sarcinii (preeclampsie, desprinderea de placenta, pierderea sarcinii)

Exista, de asemenea, un risc crescut de a avea un cheag de sange in vene, daca aveti un nivel ridicat de homocisteina. Prezenta unui cheag de sange in vene se numeste tromboza venoasa. Cel mai adesea, tromboza venoasa are loc in zona picioarelor; cheagul se poate desprinde de peretele venei si poate ajunge la plamani, ceea ce duce la o complicatie ce poate fi fatala, numita embolie pulmonara. Cheagurile de sange in vene apar la aproximativ 1 din 1000 de persoane pe an. Anumite studii au sugerat ca nivelurile crescute de homocisteina aproape ca dubleaza riscul de a dezvolta tromboza venoasa.

Este recunoscut faptul ca nivelurile crescute de homocisteina sunt asociate cu dementa, in special boala Alzheimer. Inca nu este pe deplin inteles in ce fel este homocisteina legata de dementa. Se suspecteaza ca exista o legatura intre nivelul homocisteinei si schimbarile vaselor de sange din creier. Cercetarea in acest domeniu este in curs de desfasurare.

Sanatatea femeilor

Exista anumite implicatii ale nivelurilor crescute de homocisteina care sunt in mod special relevante pentru femei. Nivelurile crescute de homocisteina au fost observate mai frecvent in randul femeilor cu anumite complicatii ale sarcinii, inclusiv preeclampsie (tensiune arteriala ridicata, care poate avea consecinte periculoase), desprinderea de placenta (placenta se desprinde de uter), pierderea sarcinii si nasterea unui copil cu greutate mica (numita restrictie de crestere intrauterina). Cu toate acestea, cercetarea medicala sugereaza ca nivelurile crescute de homocisteina pot fi o consecinta a acestor complicatii, mai degraba decat o cauza.

Hiperhomocisteinemia este mai frecvent intalnita in randul femeilor care au un copil cu un defect de tub neural (o anomalie a coloanei vertebrale fetale sau a creierului). Defecte de tub neural includ spina bifida (o deschidere la nivelul coloanei vertebrale fetale) si anencefalie (un defect de nastere severa, in care creierul si craniul nu se formeaza in mod corespunzator). Aproximativ 20% dintre femeile care au un copil cu un defect de tub neural au un metabolim anormal al homocisteinei.

Scaderea nivelului de homocisteina reduce riscul pentru ateroscleroza si tromboza?

Nu este clar daca reducerea nivelului de homocisteina scade si riscul de ateroscleroza si tromboza. Pana in prezent, doar 2 studii clinice au fost publicate pe acest subiect. Desi in aceste studii acidul folic si complexul de vitamina B (alcatuit din vitaminele B6 si B12), au avut succes in scaderea nivelului de homocisteina, nu s-a obsevat nici un beneficiu clinic, adica , reducerea nivelului homocisteinei nu a determinat mai putine atacuri de cord, accidente vascular cerebrale, cheaguri de sange pe vene. Acest lucru sprijina ideea ca homocisteina nu poate fi cauza trombozei si aterosclerozei, ci mai degraba un produs secundar al afectarii vaselor de sange care are loc prin alte mecanisme.

Tromboza – producerea trombusului, a cheagului de sânge – este parte a unui proces fiziologic esenţial pentru menţinerea sănătăţii, şi anume hemostaza, oprirea sângerării. Într-adevăr, ori de câte ori se produce o leziune a unui vas de sânge, se declanşează un mecanism specific de reparare.

Acest mecanism începe cu adunarea şi agregarea trombocitelor (nişte mici celule din sânge) şi declanşarea unor reacţii în lanţ, cu participarea factorilor de coagulare din sânge, din care rezultă, în final, fibrina. Fibrina este proteina ce formează o reţea care are rol determinant în formarea şi stabilizarea cheagului. Acest lucru se produce rapid şi, odată ajuns la dimensiunile necesare, după oprirea hemoragiei, trombul va fi dizolvat.

Pericol de infarct
Uneori însă tromboza este declanşată “abuziv”, în absenţa sângerării: fie din cauza unei leziuni pe peretele vascular (inflamaţie, infecţie, traumatism sau nefasta placă de aterom), fie din cauza modificării fluxului sanguin (stagnare sau turbulenţă), fie din cauza unei hipercoagulabilităţi a sângelui (tendinţă crescută de coagulare a sângelui). Odată format, trombul persistă şi se consolidează, crescând în dimensiuni, putând astupa complet diametrul vasului. Sau trombul se poate rupe (astfel încât un fragment numit embol ajunge să călătorească purtat de fluxul sanguin spre altă zonă a corpului), se poate repermeabiliza parţial prin formarea unor mici vase capilare sau poate fi, eventual, dizolvat. Dacă, de exemplu, trombul ocupă 75% din calibrul unei artere, fluxul de sânge scade îngrijorător, ducând la hipoxie (scăderea cantităţii de oxigen în ţesuturi) şi suferinţa celulară.

Dacă astupă peste 90% din acesta, se produce infarctul, cu moartea ţesuturilor irigate. Trombul se poate forma pe artere sau pe vene, prin mecanisme diferite, având însă în comun declanşarea unor complicaţii grave, ce pot pune în pericol viaţa. Tromboza este asociată cu cele mai severe şi răspândite maladii ale secolului: infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, trombembolismul pulmonar. Astfel, frecvenţa trombozei este greu de estimat, dar este evidentă, îngrijorătoare, mai ales în situaţia în care apare la vârste din ce în ce mai tinere. Tromboza este greu de stăpânit în ciuda progreselor terapeutice actuale.

Trombii se pot forma pe o venă, în 90% din cazuri fiind vorba despre tromboză venoasă profundă, localizată la nivelul membrelor inferioare. Se apreciază că anual 1-3/1000 de persoane suferă un prim asemenea episod, iar la 3%-10% acesta se repetă de mai multe ori. Mult mai rar sunt: tromboza venei porte sau hepatice, a venei renale, a venelor cerebrale, mezenterice (intestinale), a membrului superior ori de o tromboză a venelor superficiale a membrelor.

Factorii de risc
Factorii de risc sunt: imobilizarea prelungită la pat, intervenţiile chirurgicale laborioase pe membre, abdomen, pelvis, traumatismele mari, maladiile canceroase, obezitatea, sarcina şi perioada imediat următoare naşterii, folosirea contraceptivelor orale sau a terapiei de substituţie hormonală la menopauză, vârsta înaintată, factorii genetici (deficit de proteina C sau S, deficit de antitrombină, prezenţa de factor V Leiden etc.). Chiar statul prelungit pe scaun în călătoriile lungi, cu trenul sau avionul, poate determina tromboza venoasă profundă a membrelor inferioare. Simptomele variază în funcţie de localizare. În tromboza profundă a membrelor, simptomele pot fi uneori minime, alteori membrul este roşu sau vineţiu, dureros, tumefiat. Tromboza venei porte se manifestă prin dureri abdominale, ascită (lichid în abdomen), mărirea de volum a splinei, hemoragie digestivă superioară (vărsături cu sânge). Tromboza venei hepatice (sindromul Budd-Chiari) se caracterizează prin ficat mărit, ascită, icter şi semne de insuficienţă hepatică. Tromboza venei renale produce edeme, dureri pe partea laterală a abdomenului, sânge în urină şi semne de insuficienţă renală. Tromboza cerebrală produce cefalee puternică, convulsii, manifestări  neurologice.

Complicaţii

Cea mai periculoasă complicaţie a trombozei venoase profunde a membrului inferior este trombembolia pulmonară. Fragmente din tromb se desprind şi ajung în partea dreaptă a inimii. De aici intră în plămân prin artera pulmonară, blocând fluxul de sânge la un anumit nivel. Se manifestă prin durere toracică, dispnee (respiraţie dificilă), hemoptizie (tuse cu sânge).

În alte cazuri, trombii se formează pe o arteră, de obicei, deja îngustată de formarea unei plăci de aterom, cel mai des la nivelul inimii, arterelor cerebrale, arterelor membrelor, dar şi al arterelor mezenterice sau renale. În  acest caz, factorii de risc sunt hipertensiunea arterială, valorile crescute ale colesterolului în sânge, diabetul zaharat, fumatul şi existenţa unor antecedente familiale. În cazul unor afecţiuni cardiace (fibrilaţie atrială, disfuncţii valvulare, endocardită, infarct), inima nu se contractă eficient şi formează în interior mici trombi, care vor fi preluaţi în circulaţie, ajungând în diferite teritorii arteriale.

Pierderea vederii

Tromboza arterelor coronare se manifestă, în funcţie de gravitatea ischemiei, prin angină     sau infarct miocardic (cu durere toracică severă şi prelungită, care nu cedează la tratamente obişnuite, localizată pe o zonă mare din toracele stâng sau iradiată în umăr, braţ, degete, gât). Tromboza arterelor cerebrale se manifestă prin accident vascular cu: slăbiciune, amorţeală, paralizie la nivelul feţei sau membrelor, tulburări de vedere şi vorbire, confuzie, cefalee, tulburări de echilibru. În tromboza membrelor (cel mai frecvent inferioare, dar posibil şi superioare) se observă că membrul este palid, rece, foarte dureros, cu senzaţia de slăbiciune, scăderea sensibilităţii şi funcţionalităţii. Infarctul mezenteric se manifestă prin durere abdominală severă, diaree, scaune cu sânge. Tromboza arterelor retiniene (dar şi a venelor) se soldează cu pierderea
vederii.

Tromboză venoasă profundă şi superficială

În cazul în care se suspicionează o tromboză venoasă profundă, sunt indicate un consult de specialitate la un chirurg şi diferite investigaţii: ecografie Doppler, dacă e posibil, venografie, eventual tomografie computerizată sau un examen RMN. Se poate face şi o analiză a sângelui (dozarea D-dimerilor), dar rezultatele nu sunt totdeauna sigure. În cazul unei tromboze arteriale, simptomele fiind dramatice, este necesară prezentarea rapidă la medic, într-un serviciu de urgenţă. În funcţie de localizare, se vor face o arteriografie (dacă sunt afectate membrele), EKG, teste enzimatice care arată afectarea cordului (în infarct miocardic) şi, dacă e necesar, cateterism cardiac. În cazul accidentului vascular cerebral, se recomandă o tomografie computerizată şi consult neurologic.

Tratamentul este, de asemenea, adecvat cauzei generatoare. În tromboza venoasă superficială, tratamentul este conservator, cu comprese călduţe şi medicamente antiinflamatorii. În trombozele venoase profunde, sunt indicate anticoagulantele, pe cale injectabilă şi orală, tratamentul fiind urmat mai multe luni. În trombozele arteriale, se aplică diferite metode de tratament: medicamente fibrinolitice (care dizolvă cheagul) şi diferite procedee chirurgicale, cateterismul cardiac şi tratamentul specific pentru infarct etc.

Sfatul medicului

Prevenirea impune controlul factorilor de risc (în trombozele arteriale), mobilizare, exerciţiu fizic şi purtarea unor ciorapi speciali. În unele cazuri, medicul vă va indica un tratament prelungit cu anticoagulante, care trebuie însă bine monitorizat în timp, clinic şi prin teste de laborator.

S-ar putea argumenta, prin urmare, ca nu exista niciun motiv pentru a trata nivelurile crescute de homocisteina, iar acest lucru este, probabil, adevarat. Cu toate acestea, in acest moment, multi medici recomanda tratarea nivelurilor crescute de homocisteina, deoarece (1) este inca posibil ca un nivel ridicat homocisteina sa contribuie la riscul de tromboza si ateroscleroza, iar scaderea nivelului acesteia este benefica si (2) tratamentul cu acid folic si vitaminele B6 si B12 ar putea fi de siguranta. Mai multe cercetari sunt necesare pentru a determina daca scaderea nivelului homocisteinei are vreun beneficiu. In acest moment, este important ca pacientii (si medicii) sa nu supraevalueze importanta terapiei cu acid folic si complexul de vitamine B.

Cum putem scadea nivelul de homocisteina?

Nivelurile crescute de homocisteina pot fi reduse. Stim ca acidul folic, vitamina B6 si vitamina B12 sunt toate implicate in distrugerea homocisteinei din sange. De aceea, cresterea aportului de acid folic si vitaminele B pot reduce nivelul de homocisteina. O sursa buna de acid folic pot fi fructele si legumele (in special legumele cu frunze verzi). Alte surse bune de acid folic includ painea si cerealele fortificate, linte, naut, spanac, sparanghel si fasole.

In cazul in care ajustarea dietei nu ajuta la scaderea homocisteinei la nivelul dorit, vitaminele specifice sunt adesea eficiente. Multivitaminele care contin cel putin 250 ?g (0,25 mg) de acid folic, precum si vitaminele B6 si B12 (de obicei de la 2 la 25 mg de B6 si 5-100 ?g pentru B12) pot fi eficiente. Cu toate acestea, ele nu pot fi suficiente, deoarece contin cantitati relativ mici de acid folic, vitamina B6 si vitamina B12. O optiune mai buna ar fi sa cumparati separat acid folic, vitamina B6 si vitamina B12.

Acest lucru implica sa luati comprimate diferite in fiecare zi. Dozarea de acid folic si vitaminele B6 si B12 poate fi confuza. Tabelul 3 ne va ajuta cu privire la dozele adecvate. In cele din urma, medicul poate prescrie medicamente care contin niveluri mai ridicate de acid folic si de vitaminele B. Cantitatile mari de aceste vitamine nu sunt cunoscute a prezenta riscuri pentru sanatate.

TABEL 3. Terapia pentru nivelurile crescute de homocisteina: Pastile individuale

Nume Ingrediente per Tableta No. de Tablete necesare per zi Costul lunar aproximativ
Folic Acid Vitamina B6 Vitamina B12
Vitamin B6 50 mg 1 $1.00
Vitamin B12 1000 ?g 1 $1.50
Folic acid 0.8 mg (=800 ?g) 3 $1.50
Total pe luna $4.00

Exista comprimate cu diferite dozaje. Cititi cu atentie eticheta si alegeti dozajul correct .

TABEL 4. Terapia pentru nivelurile crescute de homocisteina: Tablete combinate

Numele Brandului Folic Acid Vitamin B6 Vitamin B12 Cost lunar aproximativ Generic disponibil
Folbee* 2.5 mg 25 mg 1000 ?g $12.50 Nu exista
Folgard Rx 2.2 2.2 mg 25 mg 500 ?g $14.00 Nu
Foltx 2.5 mg 25 mg 1000 ?g $21.00 da

*Generic pentru Foltx.

Femeile care intentioneaza sa ramana gravide trebuie sa discute despre nivelurile crescute de homocisteina cu un medic. Se recomanda ca toate femeile de varsta fertila sa ia o multivitamine care sa contina 0,4 mg de acid folic pe zi, pentru a reduce posibilele defecte de tub neural la copiii lor. O doza mai mare de acid folic, de obicei, 4 mg, poate fi recomandata daca aveti concentratii crescute de homocisteina inainte de sarcina.

Cat de des trebuie sa fie verificate nivelurile de homocisteina?

Odata ce a fost gasit este initiata terapia cu acid folic si/sau vitamina B6 si B12, si este necesar sa se verifice din nou nivelul homocisteinei la aproximativ 2 luni, pentru a va asigura ca s-a normalizat. In cazul in care nu s-a normalizat, doza de acid folic sau de vitamina B6 si B12 poate fi crescuta. Este rezonabil sa se verifice din nou peste alte 2 luni.

Ce trebui sa stim despre predispozitia ereditara?

Unii oameni dezvolta un nivel ridicat de homocisteina, in parte din cauza unei predispozitii genetice. Gena MTHFR mentionata anterior produce o enzima care ajuta la reglarea nivelului de homocisteina din organism. Daca exista o eroare genetica (mutatie) in gena MTHFR, este posibil ca nivelurile de homocisteina sa nu poata fi reglementate in mod corespunzator. Mutatiile genetice ale MTHFR sunt factorul cel mai cunoscut de risc mostenit pentru nivelul homocisteinei crescute. Cu totii avem 2 gene MTHFR, unul mostenit de la fiecare parinte. Unii oameni prezinta o mutatie genetica a uneia sau a ambelor gene MTHFR. Cei cu mutatii ale unei gene MTHFR sunt numite “heterozigote” pentru mutatia MTHFR; daca sunt prezente mutatii in ambele gene, persoana este declarata a fi “homozigota” pentru mutatie.

Cea mai frecventa mutatie MTHFR este mutatia C677T MTHFR sau mutatia “termolabila” MTHFR. O alta mutatie comuna se numeste MTHFRA1298C. Pentru a avea efecte negative, mutatiile trebuie sa fie prezente in ambele copii ale genelor MTHFR ale unei persoane. Avand doar o mutatie, adica, fiind heterozigota, este, din punct de vedere medical, lipsit de relevanta. Chiar si atunci cand 2 mutatii MTHFR sunt prezente (de exemplu, 2 mutatii C677T, sau o mutatie C677T si o mutatie A1298C), nu toti oamenii vor dezvolta niveluri ridicate de homocisteina. Desi aceste mutatii nu afecteaza reglementarea homocisteinei, nivelurile adecvate de acid folic, “anuleaza” in esenta acest defect.

Sunt diferite tratamentele pentru persoanele cu o predispozitie ereditara la niveluri crescute de homocisteina?

Indiferent daca aveti o mutatie MTHFR in ambele gene sau nu, tratamentul pentru nivelul ridicat al homocisteinei este acelasi – regim alimentar si suplimente cu acid folic si vitaminele B6 si B12. Doza pentru fiecare dintre aceste suplimente ar trebui sa fie ajustata in functie de nivelul homocisteinei, nu de statusul genetic. Daca aveti mutatii in ambele gene MTHFR, dar aveti niveluri normale de homocisteina, nu trebuie sa luati acid folic sau vitamina B6 si B12.

Exista si alte implicatii ale  mutatiilor MTHFR?

Studiile au fost efectuate pentru a investiga daca existenta a 2 mutatii MTHFR creste riscul de formare a cheagurilor de sange in artere, in vene sau de boli coronariene. In general, dovezile din aceste studii indica faptul ca, atat timp cat nivelul de homocisteina este normal, mutatiile MTHFR nu cresc in mod semnificativ riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral. Studii care investigheaza asocierea mutatiilor MTHFR cu cheagurile de sange din vene au fost inconsistente, unele studii aratand o usoara asociere, dar cele mai multe studii nu au demonstrat nici o asociere. Desi cateva au sugerat ca mutatiile MTHFR pot interactiona cu alti factori de risc pentru tulburari de coagulare ereditare (cum ar fi mutatia genetica numita factorul V Leiden), cele mai multe studii aratand ca mutatiile MTHFR nu cresc si mai mult riscul de coagulare asociat cu factor V Leiden.

Mutatiile MTHFR au fost legate in unele studii cu un risc crescut de a avea un copil cu defect de tub neural (spina bifida). Un studiu a sugerat ca mamele cu 2 mutatii MTHFR au fost de doua ori mai susceptibile de a avea un copil cu un defect de tub neural, in timp ce alte studii nu au sustinut aceasta constatare. Cercetarile recente au sugerat faptul ca riscurile variaza, in functie de starea de nutritie a mamei (de exemplu, nivelul de acid folic si aportul de vitamine) si daca are sau nu un nivel ridicat de homocisteina. Din cauza acestei controverse, unii medici recomanda suplimentarea cu acid folic (de obicei 4 mg) pentru femeile cu 2 mutatii MTHFR, in timp ce alti medici recomanda utilizarea normala a vitaminelor prenatale ce contin acid folic pentru femeile care nu au un nivel ridicat de homocisteina.

Exista, de asemenea, dovezi contradictorii privind legatura dintre mutatiile MTHFR homozigote si complicatiile sarcinii (inclusiv preeclampsie, desprinderea de placenta, pierderea sarcinii, precum si cresterea intrauterina, asa cum am descris mai devreme). O meta-analiza recenta, care a combinat toate datele din aceste studii, a constatat ca nu exista o asociere intre MTHFR si pierderea sarcinii. Se pare ca MTHFR homozigota poate creste moderat riscul de preeclampsie si desprinderea de placenta, dar sunt necesare mai multe cercetari in acest domeniu. Desi nu este o practica medicala standard pentru a testa mutatiile MTHFR atunci cand o femeie are in istoric astfel de complicatii, unii medici pot recomanda aceasta testare.

Cine ar trebui sa fie testat pentru nivelurile de homocisteina si cine pentru mutatiile MTHFR?

In ceea ce priveste homocisteina nu exista linii directoare oficiale cu privire la cine ar trebui sa fie testat. Nivelurile de homocisteina din sange ar trebui verificate la persoanele cu cheaguri de sange inexplicabile (arteriale sau venoase) si ateroscleroza inexplicabila. Se poate argumenta, de asemenea, ca toti cei cu ateroscleroza, pacientii cu boala coronariana, infarct miocardic sau accident vascular cerebral ar trebui sa isi verifice nivelul de homocisteina din sange. In acest moment, nu este clar daca femeile cu un istoric de pierdere a sarcinii, preeclampsie, desprindere de placenta, si/sau nasterea unor copii cu greutate mica ar trebui sa isi verifice nivelurile de homocisteina.

Atat pentru testarea MTHFR, cat si pentru homocisteina, nu exista linii directoare oficiale cu privire la cine ar trebui sa fie testat sau nu. In absenta unor niveluri ridicate de homocisteina, mutatiile MTHFR nu par sa aiba relevanta clinica in ceea ce priveste tromboza si ateroscleroza. Prin urmare, se poate argumenta ca nu exista nici un indiciu pentru a efectua teste genetice MTHFR. Autorii acestui articol au aceasta abordare in practica lor clinica. Pare, totusi, rezonabil sa fie verificate pentru mutatii MTHFR mamele care au nascut un copil cu spina bifida.

Rezumat

Nivelurile crescute de homocisteina indica un risc crescut de boli coronariene si cheaguri de sange in artere si vene. Puteti reduce aceste niveluri crescute cu acid folic, vitamina B6, vitamina B12 si sau o combinatie a celor 3. Cu toate acestea, studii recente indica faptul ca reducerea nivelului ridicat al homocisteinei nu scade riscul de formare a cheagurilor de sange si de ateroscleroza. Pana ca aceasta problema sa fie mai clar definita, este prudent sa se faca un efort pentru a incerca reducerea nivelurilor de homocisteina prin suplimentarea cu vitamine B si acid folic. Pacientul ar trebui sa elaboreze un plan cu medicul sau curant pentru a verifica periodic nivelul homocisteinei si a ajusta tratamentul in consecinta.

Femeile cu niveluri crescute de homocisteina ar trebui sa fie, de asemenea, constiente de posibilele implicatii pe care le poate avea cu privire la complicatii ale sarcinii si ar trebui sa discute acest lucru cu medicul. Mutatiile  MTHFR par a fi irelevante din punct de vedere medical, atat timp cat nivelul homocisteinei este normal. Prin urmare, ar trebui sa fie testat nivelul de homocisteina, nu statutul genetic al MTHFR, la pacientii cu cheaguri sau cu risc de formarea de cheaguri de sange, ateroscleroza sau complicatii ale sarcinii.

Surse:

https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/19700-homocisteina-si-mutatiile-mthfr.html?doing_wp_cron=1482827806.7866759300231933593750

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/medicul-de-familie/tromboza-limita-fragila-dintre-normal-si-patologic-535930.html

Read More

herniere-disc-intervertebral

Hernia de disc lombara (HDL): Cum o diagnosticam si tratam corect?

Hernia de disc lombara este o deplasare a discului intervertebral. Cele mai frecvente hernii de disc lombare apar la nivel L5-S1 si L4-L5.

Clinic se constata sciatica unilaterala, adica dureri ale coloanei lombare cu iradiere pe membrul inferior cu parestezii (amorteli) in degetul mare sau in calcai si degetele mici iar in unele cazuri, pareza de sciatic popliteu extern sau intern. Metoda imagistica de electie pentru diagnosticul herniei de disc lombare este rezonanta magnetica nucleara (RMN). Tratamentul HDL este medicamentos si chirurgical.

Tratamentul medicamentos se face cu antialgice, antiinflamatoare, miorelaxante, fizioterapie, kinetoterapie, iar cel chirurgical – prin abord transcanalicular deschis sau sub microscop operator, precum si prin abord intradiscal prin chimonucleoliza si chirurgie minim invaziva prin nucleotomie manuala percutana, discectomie lombara percutana, discectomie laser, discectomie endoscopica percutana.

Durerea de spate la nivelul coloanei lombare este a doua cea mai frecventa durere care necesita atentie medicala. Este cauza cea mai frecventa de dizabilitate la persoanele pana in 45 de ani. Numai 1% din pacientii cu dureri de spate ale coloanei lombare o sa aiba sindrom de compresiune radiculara, adica durere si amorteli pe picior, si 1-3% au hernie de disc lombara.

Hernia de disc lombara apare prin hernierea posterolaterala a discului intre vertebre producand afectarea nervului sciatic sau prin hernierea centrala a discului rezultand sindromul coada de cal. Cele mai frecvente hernii de disc lombare se produc la nivel L5-S1:45-50%, L4-L5:40-45%, L3-L4:5%.

Simptomatologia herniei de disc lombare

Hernia de disc lombara la nivel L5-S1 comprima radacina nervoasa S1. Durerea merge pe fata posterioara a coapsei si gambei pana in calcai. Pacientul are amorteli in calcai si degetele mici. Cand are pareza SPI, nu poate merge pe varfuri si nu are forta sa impinga degetele mici inainte. Hernia de disc lombara la nivel L4-L5 comprima radacina nervoasa L5.

Durerea merge pe fata posterioara a coapsei, coboara pe fata antero-laterala a gambei pana in glezna. Pacientul are amorteli in degetul mare. Cand exista pareza SPE, pacientul nu poate merge pe calcaie si nu poate ridica degetul mare. Hernia de disc lombara L3-L4 comprima radacina nervoasa L4. Durerea merge pe fata anterioara a coapsei pana la genunchi si coboara pe fata interna a gambei pana la maleola interna. Cand exista pareza de cvadriceps, pacientul nu poate urca sau cobori scarile sau stand intins la pat nu poate ridica coapsa piciorului.

Testul cel mai frecvent utilizat pentru declansarea durerii in hernia de disc lombara este testul Lasseque. Pacientul sta pe spate cu picioarele intinse pe pat. Medicul ridica piciorul in extensie si apare durerea la nivelul coloanei lombare.

Investigatii paraclinice

Evaluarea radiologica se face prin radiografie de coloana lombara, computer tomograf si rezonanta magnetica.

Radiografia de coloana lombara este normala la majoritatea pacientilor sub 50 ani si poate arata diverse anomalii congenitale cum este spina bifida oculta sau modificari degenerative cum ar fi osteofitele sau ciocuri sau micsorarea spatiului intervertebral, mai ales la L4-L5 si L5-S1.

Computerul tomograf (CT) si rezonanta magnetic nucleara (RMN) evidentiaza cel mai bine hernia de disc lombara. Pe CT dar mai ales pe RMN se vede deplasarea localizata a materialului discal. Dupa gradul deplasarii, poate fi protruzie, adica baza este mai mare decat extensia durala, extruzie, baza mai ingusta decat apexul, sechestrare, materialul discal deplasat nu mai are continuitate cu discul. Pe de alta parte, herniile de disc pot fi hernii continute (protruzii discale si hernii exteriorizate subligamentar) si hernii necontinute (hernii excluse sau sechestre).

Localizarea herniilor de disc: posterioara, care, la randul ei, este centrala sau paracentrala, posterolaterala: foraminala, laterala: extraforaminala, anterioara si intravertebrala sau noduli Schmorl.

Herniile de disc paramediene si foraminale comprima radacina care traverseaza foramenul (hernia discului L4-L5 comprima radacina L5), iar herniile de disc extraforaminale L4-L5 (laterale) comprima radacina L4.

Discografia este indicata in caz de discordanta clinico-radiologica (pacientii acuza lombalgie iradiata in fesa si picior cu semne de compresiune a radacinii nervoase, negative sau lipsite de claritate pe imaginile CT, RMN. Este efectuata cu scopul de a determina prezenta durerii discogene la un anumit nivel intervertebral.

Tratamentul HDL

Tratamentul herniei de disc lombare consta in tratament medicamentos si chirurgical.

Tratament medicamntos

1. Repaus la pat, maximum 7 zile. Prelungirea repausului la pat are consecinte psihice negative, deoarece pacientul are impresia de om bolnav.

2. Proceduri fizio-kineto-terapeutice. Aceste proceduri se recomanda pentru efectul relaxant muscular, antialgic si tonic general. Masajul, aplicarea locala de caldura (parafina, diatermice, ultrasunete) sau de frig (gheata si masajul cu gheata), precum si stimularea electrica nervoasa transcutanata sunt larg folosite in tratamentul conservator al durerilor de spate. Ele urmaresc controlul durerii si al procesului inflamator, refacerea amplitudinii miscarilor, precum si asimilarea exercitiilor fizice de catre pacient, in scopul continuarii acestora la domiciliu.

3. Medicatia antialgica. Aceasta medicatie este folosita in cazul durerilor lombare usoare sau moderate. Se recomanda paracetamolul in cantitate de 2-3 grame pe zi fractionat la 4-6 ore sau tramadolul de 50 si 100 mg, maximum 200 mg pe zi fractionat de 2-3 ori pe zi.

4. Analgeticele opioide. Se prescriu pacientilor cu dureri intense: codeina 40-60 mg/ore. Se asociaza cu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Opioide mai puternice se folosesc numai in cazuri speciale, cand celelalte mijloace terapeutice nu au dat rezultate. Aceasta medicatie trebuie folosita cat mai putin in regim ambulatory.

5. AINS au efecte antiinflamatorii si antialgice. In cazul pacientilor cu risc de a dezvolta leziuni digestive, se folosesc preparate cu actiune cat mai selectiva pe COX2: meloxicam (movalis) 7,5mgx2/zi, nimesulid (aulin) 100mgx2, celecoxib (celebrex) 100mgx2/zi.

Pentru a obtine o analgezie rapida, pot fi folosite preparate din grupul oxicamilor (piroxicam, flamexin) sau derivati de acid propionic (ketoprofen, tador). AINS se folosesc 2-4 saptamani.

6. Terapia injectabila locala se poate folosi concomitent cu metodele precedente. Se fac infiltratii paravertebrale in punctele dureroase cu amestec de xilina si diprofos sau dexametazona.

7. Preparate miorelaxante se folosesc in asociere cu AINS in perioada de contractura musculara. Acestea sunt clorzoxazona, miolastatul sau mydocalmul. Doza este de 50 mg de 3 ori pe zi.

8. Administrarea de anxiolitice si antidepresive.

9. Alte proceduri folosite in durerea lombara sunt reprezentate de: acupunctura, elongatii si terapie fizica manuala.

Pentru a preveni recurentele, pacientul trebuie educat in ceea ce priveste tipurile de miscari permise si interzise, dozarea efortului, protectia coloanei. La nevoie, se recomanda schimbarea locului de munca sau imbunatatirea ergonomiei acestuia. Pacientii cu status educational precar, cei deprimati, cu satisfactii profesionale reduse si cei care primesc compensatii materiale pe perioada episodului dureros acuza mai frecvent recurente ale bolii.

Tratamentul chirurgical al herniei de disc lombare

Scopul tratamentului chirurgical in HDL este disparitia durerii, asociata cu reducerea morbiditatii, conservarea anatomiei si pastrarea miscarii normale a segmentului afectat.

Indicatii:

Daca tratamentul medicamentos nu da rezultate: 85% din pacientii cu HDL in puseu acut se vor ameliora fara operatie. Daca dupa 4-8 saptamani de la debut durerile si amortelile pe picior nu se amelioreaza, se va opera.
In urgenta (in primele 48 de ore de la debut)
sindrom coada de cal, produs de hernia de disc mediana cel mai frecvent avand canal vertebral stenozat. Se manifesta clinic prin tulburari sfincteriene: retentie urinara, adica pacientul nu mai poate urina, sau incontinenta urinara, adica pacientul pierde urina fara sa simta. Acelasi lucru se poate intampla la materii fecale cu retentie sau pierdere involuntara de materii fecale. Alte manifestari clinice sunt anestezie perianala, deficite motorii care cuprind mai multe radacini nervoase si tind sa progreseze spre paraplegie, sciatica unilateral sau bilateral, absenta reflexului achilean, disfunctii sexuale.
b. deficit motor progresiv (pareza EHL, SPE, SPI). Pareza sau plegia de durata foarte mare este o indicatie indoielnica de interventie chirurgicala de urgenta.

Tipuri de interventie chirurgicala in HDL.

Aborduri transcanalare
Aborduri intradiscale

Abordurile transcanalare sunt cele mai frecvente aborduri pentru HDL. Ele sunt de 2 feluri:
Operatia deschisa, cand se face o incizie la piele de 5-6 cm, urmata de scheletizarea unilaterala a musculaturii paravertebral lombare, fenestratie si foraminotomie, urmata de discectomie.

Operatia sub microscop operator. Chirurgul este asezat pe scaun in spatele pacientului. Microscopul operator este plasat la 50 cm de plaga operatorie. Timpii operatori sunt aceiasi ca pentru operatia deschisa, incizia la piele fiind de numai 3 cm urmata de fenestratie si foraminotomie cu amendamentul ca se lucreaza sub microscop operator incepand cu timpul de indepartare a ligamentului galben. In prezent, aceasta este tehnica standard a discectomiei lombare. In unele cazuri, se poate indeparta numai fragmentul liber (sechestrul) care comprima radacina nervoasa.

Tehnica cu microscopul operator are avantaje fata de tehnica deschisa: incizie la piele mai mica si evidentierea mult mai buna a radacinii nervoase, sacului dural, venelor epidurale si discului herniat, precum si cicatrice epidurala mica, rezultat al unui abord mic. Pacientul poate pleca acasa dupa 24 ore de la operatie. Daca prin evacuarea sechestrului liber sau subligamentar se decomprima radacina nervoasa si sacul tecal, chiuretarea spatiului discal nu se mai face.

Prin pastrarea materialului discal sanatos in spatiul intervertebral, cat si a structurilor osoase articulare si epidurale, se obtine o rata de succes foarte mare, cu putine complicatii intraoperatorii si postoperatorii si o rata de recidiva scazuta. Se presupune ca probabilitatea de recidiva este redusa, invers proportional cu cantitatea de material discal extrasa, fara sa existe o dovada stiintifica a acestei ipoteze.

Riscul recidivei herniei de disc operate prin tehnica cu microscop operator este de 4-9%.

herniere-disc-intervertebral
herniere-disc-intervertebral

2. Aborduri intradiscale

– chimonucleoliza – metoda prin care li se injecteaza percutan intradiscal chimopapaina pacientilor cu sciatica si protruzie discala pentru a dizolva enzimatic nucleul pulpos prin hidroliza mucoproteinei;

– chirurgia spinala minim invaziva se bazeaza pe efectuarea interventiei chirurgicale printr-o incizie mica si se face prin:

a. nucleotomie manuala percutana, care consta in evacuarea partiala a materialului discal si scade presiunea intradiscala;

b. discectomie percutana lombara automata, un sistem de aspiratie-taiere pentru indepartarea materialului discal;

c. discectomie cu laser;

d. discectomie cu endoscopie percutana.

Combaterea durerii postoperatorii

Durerea postoperatorie in hernia de disc lombara poate fi explicata de inflamatia produsa de substante biochimice sau de deformarea mecanica a tesuturilor lombare. Administrarea postoperatorie de dexametazona 1 fiola la 12 ore sau ketorolac 30 mg la fiecare 12 ore scade durerea postoperatorie. Dupa operatie, pacientul va incepe imediat un program de recuperare neuromotorie pentru intarirea musculaturii paravertebrale lombare si electrostimulare in caz de pareza. Pentru evitarea miscarilor bruste care pot declansa durere la nivelul coloanei lombare, pacientul va purta postoperator un brau-lombostat 4-6 saptamani.

Recidiva dupa HDL operata

Recidiva variaza intre 4-11% in diferitele serii. Prin recidiva se intelege o HDL la acelasi nivel cu cel operat anterior, dupa un interval nedureros de cel putin 6 luni dupa prima operatie.

Aproximativ 1/3 apar in primul an postoperator. HDL recidivata se opereaza daca pacientul are semne si simptome neurologice care nu cedeaza la tratament medicamentos, fizioterapie, kinetoterapie.

Sciatica radiculara ca urmare a herniei de disc afecteaza circa 1/100.000 locuitori pe an, in populatia adulta. Cele mai frecvente localizari sunt la nivelurile L5 sau S1 (aproximativ 95%), afectare data de o hernie de disc lombara, iar aproximativ 5% din cazurile de sciatica sunt de origine non-discala (prin suferinta centro-medulara, cordonala, prin afectarea plexului lombosacrat, sau tronculara). In cazul copiilor, cea mai frecventa etiologie a sciaticii este de departe tumorala sau (mai putin frecventa) malformativa, degenerarea discala fiind apanajul varstei adulte, in cele mai multe situatii.

Patogenie

Discul intervertebral, ca structura anatomica, prezinta la periferie un inel fibros, care delimiteaza nucleul pulpos, central. Limita posterioara a discului intervertebral este constituita din ligamentul vertebral posterior, structura bine inervata si aflata in contact apropiat cu inelul fibros, sediul originii conflictului disco-radicular. Compresiunea herniei de disc asupra ligamentului vertebral posterior determina durerea rahidiana si contractura reflexa a musculaturii paravertebrale (lumbago). Migrarea unui fragment detasat din nucleul pulpos, prin portiunea posterioara a nucleului fibros, asociata sau nu cu ruperea ligamentului vertebral posterior, determina aparitia sciaticii ca expresie a conflictului disco-radicular direct.

De cele mai multe ori, hernia de disc reprezinta faza finala de deteriorare a discului deshidratat, fisurat, care, sub influenta presiunilor aplicate de corpii vertebrali adiacenti, cedeaza si se fragmenteaza. Degenerarea discala debuteaza in jurul varstei de 30 de ani, fiind agravata de eforturi sustinute, profesional sau sportiv. Aparitia unei stenoze de canal vertebral sau a artrozelor interapofizare posterioare poate agrava de cele mai multe ori afectarea discului aflat in proces de denaturare.

Hernia de disc posttraumatica reprezinta o entitate patologica destul de rara, datele din literatura de specialitate indicand o frecventa de 1-1,5% din cazurile diagnosticate.

Localizarea herniei de disc lombare

Cele mai frecvente localizari ale interactiunii discului degenerat cu radacinile nervoase sunt L4-L5 si L5-S1. Ruperea inelului fibros, cu angajarea fragmentului de disc (constituit in mare parte din nucleu pulpos), determina asa-numita hernie de disc exteriorizata subligamentar, iar asocierea cu leziuni ale ligamentului vertebral posterior – aparitia herniei de disc excluse sau migrate. Astfel, hernia de disc rupta poate favoriza migrarea unui fragment in gaura de conjugare (hernia de disc intraforaminala) sau o poate depasi, devenind hernie de disc extraforaminala. Sunt intalnite in practica si situatii in care fragmentul de disc detasat poate migra cranial sau caudal de spatiul intervertebral de origine. Sindromul de coada de cal (intalnit in circa 2,5% din cazuri) este expresia clinica a unor hernii de disc de dimensiuni mari, cu localizare mediana sau paramediana.

Aspecte clinice

Hernia de disc L1 este situatia in care discul intervertebral L1-L2 degenerat si herniat irita sau comprima radacina L2. Din punct de vedere clinic, pacientul prezinta anestezie pe fata antero-interna a coapsei, cu durere in acelasi teritoriu, si deficit motor al flexiei si aductiei coapsei. Ocazional, in herniile de mari dimensiuni, se poate asocia un sindrom de coada de cal, la deficitele motorii si senzitive adaugandu-se si tulburari sfincteriene.

Hernia de disc L3: discul L3-L4 determina simptomatologia specifica radacinii L4, respectiv deficite senzitive sau sindrom algo-parestezic la nivelul fetei anterioare a gambei, crestei tibiale, fetei mediale a plantei si fetei mediale a halucelui.

Hernia de disc L4 antreneaza cortegiul de simptome secundare comprimarii radacinii L5 (sindrom algo-parestezic organizat la nivelul fetei posterioare a fesei, fetei postero-laterale a coapsei, fosei poplitee, fetei externe a gambei, fetei dorsale a plantei).

Hernia de disc L5 determina simptome prin comprimarea radacinii S1. Teritoriul afectat cuprinde fata posterioara a coapsei, fosa poplitee, fata posterioara a gambei, regiunea calcanee si maleolara externa, marginea externa a piciorului si ultimele degete.

Explorarea clinica

De prima intentie, in fata unui pacient care acuza simptome caracteristice de sciatica, este stabilirea originii acesteia. Anamneza si -examenul neurologic amanuntit orienteaza -diagnosticul in cele mai multe -cazuri, acesta fiind ulterior confirmat de explorarile paraclinice. In evolutie, sciatica progreseaza spre lombosciatica, iar spre finalul evolutiei -lombalgia scade in intensitate, -radiculalgia este izolata, crescand suspiciunea asupra rupturii ligamentului vertebral posterior.

Durerea radiculara are de cele mai multe ori un caracter impulsiv, -fiind agravata de efortul fizic, flexia -capului (semnul Neri), efortul provocat de tuse, contractura abdominala, compresiunea jugularelor (semnul Naffziger), manevrele de extensie a sciaticului (semnele Lasegue, Wassermann) si se diminueaza in -repaus.

De cele mai multe ori, aceasta este insotita de parestezii in acelasi -dermatom si, ocazional, de senzatia de picior rece. Tot in cadrul -anamnezei, vor fi investigate detalii legate de eventuale tulburari sfincteriene (defecatie, mictiune), precum si aspecte legate de activitatea -sexuala.

Examenul neurologic

In absenta deficitului motor, mersul este posibil, atat pe varfuri, cat si pe calcaie. Exista cateva repere ce pot orienta diagnosticul de hernie de disc, pe baza teritoriilor de distributie a radacinilor nervoase: * musculatura antero-externa a gambei este in relatie cu radacina L5 * tricepsul sural – radacina S1 * pareza extensorului propriu al halucelui – leziune L5 * se va explora in mod obligatoriu sensibilitatea perineului si a organelor genitale externe * suferinta radacinii S1 produce alterarea reflexelor ahilean si medio-plantar * semnul Lasegue pozitiv sub 20deg reflecta o leziune radiculara severa * evaluarea musculaturii abdominale, a feselor si a coapselor.

Examene paraclinice

In completarea diagnosticului clinic, exista o serie de examinari paraclinice care cresc acuratetea actului terapeutic. La ora actuala, explorarile imagistice de ultima generatie sunt utilizate in prima intentie, facand posibila diagnosticarea afectiunii din timp, prin metode non-invazive. Totusi, radiografia simpla de coloana lombara, din incidente frontala si laterala, poate orienta diagnosticul, utilizand diverse artificii imagistice. In acelasi timp, permite explorarea staticii, aprecierea anomaliilor de tranzitie, calitatii osului, inaltimii discurilor, eventualelor artroze. Radiografia de bazin vizualizeaza starea articulatiilor coxo-femurale, sacro-iliace si a sacrului.

Examenul CT permite vizualizarea herniei, a dimensiunilor acesteia, a suprafetei canalului rahidian. Examinarea mielo-CT evidentiaza cu finete aspectul discului si al fragmentului de disc detasat, dar si eventuala suferinta radiculara, in cazul unui cheloid stenozant postoperator.IRM de coloana lombara este investigatia de electie in cazul diagnosticului de hernie de disc. Explorari precum mielo-CT, mielografia cu substanta de contrast si EMG sunt utile, insa nu indispensabile, in cazul unor hernii de disc constituite.

Forme clinice

Cruralgia – durerea iradiaza pe fata anterioara a coapsei si spre fata interna a gambei. Reflexul rotulian poate fi diminuat sau abolit si de cele mai multe ori manevra Lasegue este negativa. Durerea poate fi prezenta la extensia gambei pe bazin. Deficitul motor, daca este prezent, poate interesa cvadricepsul femural.

Sciatica paretica – necesita de cele mai multe ori un examen CT sau (recomandat) un examen IRM de -urgenta.

Sciatica paralizanta – deficitul motor se instaleaza brusc, in paralel cu disparitia durerii radiculare.

Sciatica hiperalgica – imobilizeaza pacientul. In aceasta situatie, se indica interventia chirurgicala de urgenta, fiind vorba de o hernie de disc de mari dimensiuni, cu fragment migrat intraforaminal.

Sindromul de coada de cal – reprezinta o asociere a tulburarilor sfincteriene cu tulburari senzitive ale perineului si deficit motor. Odata instalat, acesta reprezinta una din indicatiile de urgenta pentru interventia neurochirurgicala, ce vizeaza eliberarea radacinilor nervoase implicate, in paralel cu ablatia discului sursa.

Diagnostic diferential

Se impune recunoasterea din start a altor sindroame dureroase de la nivelul membrelor inferioare, produse de afectiuni articulare degenerative (coxartroza, gonartroza), sau vasculare periferice (diverse arterite). Sciatica nediscala (circa 5% din cazuri) poate fi apanajul originii tumorale, in contextul bolii von Recklinghausen, consecutiv aparitiei de schwannoame radiculare sau a altor tumori de vecinatate, cu efect compresiv pe nervul sciatic.

Tratament

Tratamentul conservator este de preferat sa fie instituit dupa primul episod, in absenta deficitului neurologic, pentru o durata de minimum 15 zile.

Optiuni:

* repaus la pat

* medicatie antiinflamatorie

* decontracturante

* medicamente antialgice si sedative

* rahianestezie sau anestezie peridurala continua

* izioterapie.

Tratamentul chirurgical este solutia optima si, de cele mai multe ori, obligatorie pentru solutionarea unei hernii de disc lombare. Pana in momentul de fata, au fost descrise numeroase procedee chirurgicale de inlaturare a presiunii exercitate de fragmentul de disc asupra radacinilor nervoase.

Amintim cateva dintre cele utilizate la ora actuala:

* nucleoliza – se incadreaza intre tehnicile minim invazive cu abord percutan si are ca principiu central injectarea de chemopapaina in nucleul pulpos, cu scopul de reducere a turgescentei discului

* nucleotomia – se realizeaza cu ajutorul unei canule introduse in spatiul discal, prin extragerea de fragmente din nucleul pulpos. Prezinta dezavantajul controlului slab asupra fragmentelor de disc detasate si migrate in canalul rahidian

* discectomia endoscopica – prezinta avantaj in cazul fragmentelor libere din canalul rahidian si al celor migrate in recesurile laterale

* microdiscectomia – introdusa relativ recent, odata cu perfectionarea instrumentarului de microchirurgie si a microscopului operator, aduce un avantaj in plus fata de tehnicile conventionale neurochirurgicale spinale, prin iluminarea optima a campului operator, vizualizarea fragmentelor de disc prezente intervertebral si siguranta oferita operatorului, in momentul ablatiei discului degenerat. Scade procentul de recidive postoperatorii, insa numarul redus de servicii de neurochirurgie dotate cu microscoape chirurgicale si curba relativ lunga de invatare si familiarizare cu tehnicile de microchirurgie limiteaza aceasta varianta terapeutica

* discectomia clasica – realizeaza ablatia discului intervertebral utilizand un abord lombar larg, prin scheletizarea si expunerea lamelor vertebrale. Patrunderea spre sacul dural si radacinile rahidiene se face prin fenestratie, hemilaminectomie sau, in functie de topografia si dimensiunea herniei, prin laminectomie completa

* protezarea de spatiu intervertebral – utila si solicitata de persoanele active social, in vederea pastrarii mobilitatii coloanei vertebrale in intregime, prezinta ca dezavantaje costul ridicat si numarul redus de studii care atesta superioritatea acestui gest terapeutic, raportat la tehnicile clasice.

Surse: https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/20621-hernia-de-disc-lombara-hdl-diagnostic-si-tratament-actual.html

http://www.romanialibera.ro/societate/utile/cum-poti-detecta-durerea-lombara-produsa-de-hernia-de-disc-329240

Read More

Alergatul – beneficii în toate planurile

Run, Andra, run! Adică aleargă, Andra, aleargă – parafrazând faimoasa replică din celebrul film “Forrest Gump”.         

N-am fost niciodată o “alergătoriţă”, cum îmi place mie să spun. Din contră. Am fost copilul bucălat şi leneş care visa să inventeze într-o zi roboţelul care să-i aducă diverse din frigider şi cămară. Până într-o zi, când m-am cocoţat pe ceea ce lumea numeşte o bandă…

Să nu mă înţelegeţi greşit, mai călcasem pe bandă până atunci, mai alergasem pe piste de stadion, mă mai fâţâisem prin jurul blocurilor. Dar parcă atunci am păşit prima şi prima dată în lumea asta a alergatului. Nu ştiu de ce am simţit asta. După 10 minute limba parcă îmi atârna pe podea şi picioarele mai aveau puţin şi se frângeau ca scobitorile. M-am oprit ruşinată şi epuizată, însă când m-am calmat nu mai erau acelaşi om care eram cu 15 minute în urmă. Se întâmplase ceva. Mă îndrăgostisem iremediabil de alergat. Nici până astăzi nu ştiu cum s-a putut una ca asta…

Începutul e mai greu. Şi mai frumos!

Şi au urmat 12 minute alergate mai cu zvâc şi apoi 15, 20, până la 45 – atât pot pentru moment. E puţin, ştiu, dar îndrăgosteala de care vă spun s-a produs acum câteva luni abia. Visul meu este să reuşesc să alerg cu uşurinţă 10 kilometri, până de Crăciun, ş-apoi, cândva, să termin un maraton. Bine, măcar un semi-maraton (aproximativ 22 de kilometri).

Dar cred că cel mai important ţel este să nu treacă săptămână fără câteva ture care să-mi aducă zâmbetul larg pe buze, încrederea în “dacă vreau, pot”-ul meu şi sănătatea la cote ideale. Şi, recunosc, mai am un mini-ţel: ca atunci când închideţi revista, după ce citiţi acest articol, să spuneţi “Măi, chiar mi-a făcut poftă de alergat, fata asta, ar trebui să încerc măcar, cât de curând”.

Oricum, mi se pare oarecum amuzant ca eu, printre ultimii elevi la proba de rezistenţă din generală şi liceu, leneşa leneşelor care îşi inventa scutiri peste scutiri de la ora de sport, tocmai eu să vă îndemn să descoperiţi minunăţia alergatului. Numai pentru asta şi ar trebui să vă căutaţi deja pantofii sportivi. Şi după ce îi găsiţi, în timp ce vă pregătiţi şireturile, gândiţi-vă la următoarele sfaturi din partea unei începătoare şi mari iubitoare de jogging: nu decideţi niciodată dacă vă place sau nu alergatul după prima şedinţă (uneori nici după primele, gustul se prinde mai greu).

Veţi fi extenuaţi dacă nu sunteţi obişnuiţi cu efortul, veţi înţepeni în orele ce vin din cauza febrei musculare, veţi spune lucruri despre alergat pe care le veţi regreta mai târziu. Nu vă descurajaţi dacă nu reuşiţi să vă mişcaţi decât câteva minute – este firesc să fie aşa, nu aveţi deloc ceea ce se cheamă antrenament, însă exact cum sunteţi acum neplăcut surprinşi că nu aveţi cine ştie ce performanţe, aşa de rapid veţi fi impresionaţi de puterea pe care o veţi căpăta dacă vă ţineţi de treabă, adică de traseu.

Nu încercaţi să copiaţi sau să depăşiţi pe nimeni din prima tură – primele alergări sunt de obişnuire a corpului cu acest exerciţiu solicitant pentru el, nu navigaţi pe internet ca să vă alegeţi timpul optim de alergare sau viteza ideală, veţi avea suficient timp pentru asta, acum încercaţi să vă cunoaşteţi ritmul.

Beneficii peste beneficii, peste beneficii

Dacă v-aţi pus în gând să slăbiţi, ştiu exact ce întrebare vă macină aşa că o să vă spun direct: între 600 şi 800 de calorii ardem într-o oră de alergat, în funcţie de greutate, viteză, pantă. Un meniu de fast-food are mai mult, aşa că sunt convinsă că veţi începe să priviţi altfel lucrurile. Inima iese cea mai câştigată din toată povestea cu alergatul.

Cu fiecare sută de metri în plus pe care o alergăm, cu fiecare 5 minute care se adaugă la timpul nostru obişnuit de jogging, inima devine tot mai puternică. Se spune că alergatul este duşmanul numărul 1 al burţii – nici abdomenele nu 
i-ar face atât de mult “rău” cum îi face alergatul. Apoi, în ciuda tuturor miturilor potrivit cărora joggingul dăunează articulaţiilor, doctorii subliniază că, din contră, le ajută.

Previne, de asemenea, osteoporoza. Studiile arată cât se poate de clar că alergătorii au un risc mai scăzut de boli cardiovasculare, infarct şi diabet. Riscurile de cancer (în special de colon, sân, endometru şi plămâni) sunt şi ele mai mici. Alergatul scade presiunea sangvină, creşte nivelul de colesterol bun şi ajută imunitatea să lupte cu răceli şi cu alte virusuri. Nici sănătatea ochilor nu e scăpată din vedere – alergatul reduce riscul de cataractă şi degenerare maculară.

Longevitatea ar fi şi ea un câştig. Aveţi grijă să respectaţi nişte reguli de bună înţelegere cu joggingul: luaţi-vă pantofi speciali pentru alergat dacă vă angajaţi să-l practaţi des, încercaţi să faceţi mai multe ture în aer liber decât pe bandă (deşi din cauza maidanezilor, România nu e o ţară tocmai prietenoasă cu alergătorii) şi mâncaţi alimente care să vă ajute, nu să vă încurce în acest program sportiv – migdale, ouă, cereale integrale, fasole uscată, salate, somon, pâine integrală, legume, pui, iaurt degresat.

Plus nişte concluzii din studiul meu personal

Alergatul te face mai încrezător, mai rezistent şi da, mai fericit. Pe mine una m-a făcut. E antrenamentul în care sunt doar eu cu mine – fără antrenori, fără indicaţii – şi în care caut mereu să mă depăşesc. Şi dacă pot asta, parcă pot orice. Ştiu prieteni buni care îl folosesc pe post de eliberator garantat de stres şi profită de fiecare secundă din cursă ca să îşi facă ordine în gânduri, să vină cu idei noi sau cu soluţii pe care le căutau de ani.

Pe scurt, glumesc ei, în loc să plătim o psihoterapie, alergăm. Joggingul te face dependent, în sensul bun al cuvântului. Endorfinele (hormonii fericirii) eliberate după un astfel de antrenament ne dau o stare de bine pe care o vom căuta iar şi iar, şi iar. Şi, credeţi-mă, am mâncat cofetării întregi, aproape că am primit de la Cartea Recordurilor titlul de cea mai mare gurmandă din lume, nimic, absolut nimic nu se compară cu dulcea senzaţie a unor kilometri alergaţi cu drag şi spor. Pe locuri, fiţi gata…

Sursa

http://www.csid.ro/diet-sport/sport/alergatul-beneficii-in-toate-planurile-10328724/

 

Read More

Cum se scrie corect: Vi-l sau V-il?

Pentru cei care au probleme cu scrierea corecta a formei “vi-l” si derivatele acesteia, iata un mic indrumar:
Vi-l iau.
Vi-i iau.
Vi le iau.
Dar
V-o iau.

  • voua va v vi-am

Vi-am NU există. Se spune şi se scrie v-am.
Forma vi o folosim doar dacă urmează un alt pronume, care începe cu consoană: Vi-l dau. / V-o dau. / Vi le dau. / Vi se spune. Plus forma Vi-i dau.

A. VĂ + verb.

1. Pe lângă verbe la timpurile simple ale indicativului se foloseşte – indiferent că e dativ (vouă vă) sau acuzativ (pe voi vă):

spun, ajut, observ, întreb.

Pronunţat împreună cu un verb care începe cu a sau cu o, devine v-: v-aştept.

Dacă verbul începe cu î, rămâne : Vă înţeleg. Vă-nţeleg.

cum-se-scrie-corect

La fel pentru conjunctivul prezent:
spun. Să aduc / Să v-aduc. Să întreb.

2. Pe lângă verbe la perfect compus sau condiţional-optativ: V-.
V-am spus. V-am dus.
V-aş spune. V-aş duce.

3. Pe lângă imperativ sau gerunziu: -VĂ.
Duceţi-vă! Spunându-vă.

4. Pe lângă infinitiv: VĂ.
Pentru a cere.

B. VI / VI- / V- + pronume + verb

dau un pix. Vi-l dau.
dau o carte. V-o dau.
(Fără -i-!!!)
dau banii. Vi-i dau.
dau cărţile. Vi le dau.

(La fel pentru conjunctivul prezent: vi-l dau, să v-o dau, să vi-i dau, să vi le dau.)

V-am dat un pix. Vi l-am dat.
V-am dat o carte. V-am dat-o.
V-am dat banii. Vi i-am dat.
V-am dat cărţile. Vi le-am dat.

(La fel pentru condiţional-optativ: v-aş da, vi l-aş da, v-aş da-o, vi i-aş da, vi le-aş da.)

Nu există vi-am dat. Există v-am dat, vi i-am dat.
Nu există vi-o dau. Există v-o dau, v-am dat-o.

 

Read More

Abdomenul plat – cum il obtinem?

Vrei sa scapi rapid de grasimea din talie si sa-ti tonifiezi muschii abdominali? Cu ajutorul urmatorului program de exercitii vei obtine o talie de viespe intr-un timp record.

 

Ziua 1
Din pozitia culcat pe spate, cu mainile indoite sub cap, ridica genunchii pana la cap ridicand putin capul de pe podea. Incearca sa duci genunchii cat mai aproape de frunte, dupa care revino in pozitia de start. Executa 10-15 miscari din acest exercitiu.

 

Ziua 2
Stai in picioare, ridica mana dreapta si du-o indoita usor spre stanga. Ridica piciorul drept astfel incat genunchiul sa ajunga la nivelul soldurilor si roteste-l pana intalneste cotul mainii ridicate, dupa care revino in pozitia de start. Repeta miscarea si pentru cealalta parte a corpului, cate 10-15 reprize pentru fiecare.
Ziua 3
Din pozitia culcat pe spate, picioarele indoite putin si mainile pe langa corp, ridica genunchii astfel incat sa apara paralel cu corpul tau. Mentine pozitia timp de 8-10 secunde si repeta de cel putin 5 ori.

 

Ziua 4
Din pozitia culcat pe spate, ridica picioarele astfel incat sa formeze un unghi de 90 de grade si indoaie putin genunchii.

 

Pozitioneaza-ti mainile sub zona lombara si coboara piciorul stang pana aproape de podea, dupa care adu-l in pozitia initiala. Repeta aceeasi miscare cu piciorul drept. Executa pana la 20 de miscari pentru fiecare picior.
Ziua 5
Din pozitia culcat, ridica picioarele la 90 de grade. Pune o mana pe abdomen si cealalta pe langa corp. Desfa picioarele cat de mult poti mentinand abdomenul incordat, dupa care revino in pozitia initiala. Gandeste-te ca mimezi miscarile aripilor unui fluture. Executa aceasta miscare de 10 ori.

 

Ziua 6
Stai in pozitia culcat pe spate, cu mainile intinse si ridicate pe langa cap. Intareste muschii abdominali si ridica deodata mainile, cat si picioarele de pe sol, mentinand 15 secunde aceasta postura. Apoi fara ca mainile si picioarele sa atinga solul, roteste-ti corpul astfel incat sa ajungi pe burta. Mentine aceasta postura timp de 15 secunde, dupa care revino in pozitia de start. Repeta exercitiul complet de cel putin 4 ori.

 

Ziua 7
Intinde-te pe spate cu genunchii putin indoiti, talpile pe sol si manile pe langa corp. Contracta abdomenul, inspira adanc si expira ridicand pelvisul, astfel incat sa formeze o linie dreapta cu partea de sus a corpului. Mentine pozitia 5 secunde, dupa care revino la pozitia initiala. Repeta exercitiul de cel putin 10 ori.

 

Rezultatele vor fi mult mai satisfacatoare daca vei consuma alimentele potrivite. Desi nu exista  “alimente magice” care sa reduca grasimea de pe abdomen, un studiu recent citat de WebMD a aratat ca o dieta bogata in cereale integrale duce la scaderea grasimii in exces din zona taliei.

 

Voluntarii care au consumat si cereale integrale, pe langa carne slaba sau peste, legume si fructe, au pierdut mai multe kilograme in zona abdominala decat alt grup care a consumat cereale rafinate.

 

“O dieta bogata in cereale integrale, fie paine, fie paste integrale, ajuta organismul sa utilizeze mai eficient glucoza, sa scada glicemia si depozitele de grasime. In schimb, alimentele rafinate (cum ar fi painea alba) cresc brusc glicemia, facilitand depozitarea grasimii”, explica nutritionistul Corina Zugravu.

 

De asemenea, s-a dovedit ca persoanele care adopta o dieta bogata in grasimi mononesaturate pierd mai usor grasimea abdominala. Astfel de alimente sunt: avocado, nucile, semintele de dovleac si de floarea- soarelui, maslinele, soia, ciocolata, uleiul de masline si de rapita. (sursa: doctorulzilei.ro)
Sursa
http://sanatate.bzi.ro/ce-exercitii-trebuie-sa-faci-ca-sa-obtii-un-abdomen-plat-in-doar-o-saptamana-31066

Read More

cum scapam de colicile bebelusului

Ce sunt colicile bebelusului si cum scapam de ele

Din punct de vedere medical, este foarte greu sa oferim o definitie concreta pentru colici. Ele se manifesta printr-o perioada intensa de plans si agitatie si bebelusul prezinta o stare evidenta de disconfort. Nu trebuie sa te panichezi, colicile sunt perfect normale in viata oricarui bebelus si cu rabdare si atentie, il putem ajuta pe cel mic sa depaseasca aceasta perioada foarte repede.

Cum ne dam seama ca cel mic are colici

In general, este bine ca cel mic sa vada un doctor pentru a putea elimina orice alte probleme de sanatate care cauzeaza plansul excesiv. Daca cel mic nu are nici o problema de sanatate, cel mai probabil ne confruntam cu colici. Micutii sunt expusi colicilor cam intre cea de-a doua saptamana de viata si pana la maxim 4 luni. In medie, un bebelus fara probleme de sanatate plange aproximativ 3 ore pe zi, niciodata legate.

Pentru a mentine echilibrul florei intestinale la bebelusi, folosirea picaturilor pentru copii x 5 ml Protectis, BioGaia Ewopharma, de la Farmaciadepenet.ro, este ideala. Aceste picaturi special create pentru nevoile micutului tau contin Lactobacillus reuteri, ce se regaseste in microflora laptelui matern. De ce este important sa se mentina echilibrul florei intestinale? Pentru a preveni si ameliora colicii intestinali, fiind util in cazul in care apare diareea si, odata cu ea, deshidratarea. Mai mult decat atat, Protectis picaturi probiotice intareste sistemul imunitar si este extrem de util pentru a preveni efectele secundare date de tratamentele cu antibiotice.

Un bebelus care are colici va incepe sa planga brusc si se va opri la fel de brusc. Durerile de burta sunt foarte frecvente in cazul copiilor cu colici iar daca pui mana pe burtica lui, poti simti stomacul tare si bombat. Poti depista prezenta durerilor de burta dupa pozitia celui mic. El isi va ridica piciorusele la piept si va sta incolacit. Spatele il are arcuit si are gaze asociate durerilor.

cum scapam de colicile bebelusului

Cum amelioram starea micutului

Asa cum femeile apeleaza la trucul sticlei cu apa calda tinuta pe burta, acelasi lucru poate fi facut si in cazul copiilor care au colici. Trebuie sa ai grija ca apa sa nu fie fierbinte si sa pozitionezi sticla intr-o maniera in care nu va aplica presiune pe burta celui mic. Faptul ca il iei in brate si il legani va ajuta foarte mult. Poti folosi si un balansoar sau un leagan special pentru bebelusi pentru a face acest lucru. Suzeta il va linisti si ea pe cel mic, cu conditia sa nu il obisnuiesti cu ea, deoarece o va cere de fiecare data atunci cand plange si nu vrei ca cel mic sa devina dependent de suzeta. Mangaie burtica micutului pentru a calma durerea si ai grija ca el sa fie foarte confortabil in patut. Il poti pune in carucior pentru o mica plimbare care ii mai distrage atentia.

Cum putem preveni colicile

Din pacate, colicile sunt o etapa destul de naturala in viata celui mic si asa cum probabil nu il vei putea feri toata viata de raceli, cel mai probabil nu il vei putea feri nici de colici. Cu toate acestea, exista anumite masuri pe care le poti lua pentru a atenua durerile celui mic si pentru a-i induce o stare de confort. Pe cat posibil, evita hranirea celui mic in graba. Este ideal ca bebelusul sa beneficieze de mese mai dese in care mananca mai putin. Colicile sunt adesea cauzate si de alimentatia excesiva, tocmai de aceea iti recomandam sa ai grija la orele de mancare ale micutului precum si la cantitatea de lichide pe care o consuma.

colici bebe

Mamica trebuie sa fie si ea atenta la ce mananca deoarece anumite alimente din dieta mamei pot cauza colici copilului. Atunci cand este ora alaptarii, trebuie sa ai grija ca cel mic sa nu inghita aer in timp ce mananca deoarece acest lucru duce la balonarea bebelusului. Ragaitul dupa masa are si el un rol important in evitarea acestei balonari. Dupa masa, tine copilasul pe umarul tau si maseaza-i usor spatele.

De asemenea, ai foarte mare grija cum ii schimbi alimentatia celui mic. In general, trecerea la alimente mixte poate cauza probleme cu stomacul iar cel mai bine este sa consulti un pediatru care iti va spune exact cum poti regla dieta copilului.

Read More

vine-viscolul-cum-se-pregatesc-soferii-de-iarna-imagine-condus-pe-timp-de-iarna

Vine viscolul! Cum se pregatesc soferii de iarna?

vine-viscolul-cum-se-pregatesc-soferii-de-iarna-poza-autoVin vremuri grele! Iarna nu-i ca vara, iar soferii sunt extrem de constienti de acest lucru. Apropierea anotimpului friguros presupune investirea unor sume considerabile in achizitionarea echipamentelor speciale pentru automobil.

Chiar si asa, soferii sunt fie obligati prin lege sa isi pregateasca masina pentru condusul in conditii neprielnice, fie realizeaza si singuri ca trebuie sa protejeze siguranta proprie si pe cea a pasagerilor.

Iata care sunt aspectele la care soferii trebuie sa fie atenti odata cu venirea sezonului rece:

  • Achizitionarea unor accesorii auto pentru iarna. Cand conditiile meteo se inrautatesc, autovehiculele au nevoie de un grad ridicat de mentenanta. Unele componente din dotare trebuie schimbate cu altele speciale pentru iarna, dar si aspectul masinii este important. De aceea, soferii au nevoie de un kit special pentru ingrijirea masinii pe timp de iarna: perii pentru inlaturarea zapezii, raclete pentru indepartarea stratului de gheata si lopeti.vine-viscolul-cum-se-pregatesc-soferii-de-iarna-accesorii-auto-iarna
  • Inlocuirea cauciucurilor cu anvelope speciale pentru iarna. Toate autovehiculele care vor circula iarna aceasta fara sa aiba in dotare cauciucuri de iarna, vor fi sanctionate de catre autoritatile locale. Codul rutier interzice circulatia masinilor pe drumurile publice acoperite cu zapada, polei sau gheata. Soferii nu au de ales si vor trebui sa se supuna legilor, prevenind astfel, accidentele rutiere.vine-viscolul-cum-se-pregatesc-soferii-de-iarna-accesorii-auto
  • Bateria auto trebuie verificata frecvent. Pe timp de iarna, exista riscul ca bateria sa se descarce mult mai repede, deoarece motorul se raceste, iar bateria auto are nevoie de mai multa energie pentru a porni. Acest aspect nu trebuie neglijat, deoarece bateria este elementul esential al functionarii autovehiculelor. Pentru a evita ca bateria masinii sa se defecteze, incercati sa nu lasati masina pornita mai mult doua zile la rand. Daca nu folositi masina timp indelungat, aveti grija sa porniti motorul des si, eventual, sa dati o tura prin jurul blocului, pentru a evita ca bateria sa “moara” in timpul zilelor geroase.vine-viscolul-cum-se-pregatesc-soferii-de-iarna-imagine-condus-pe-timp-de-iarna
  • Lichid special pentru spalarea parbrizului. Va reamintesc, in caz ca ati uitat deja, ca iarna nu-i ca vara. Pe temperaturi cu minus, nu mai puteti dilua cu apa lichidul pentru spalarea parbrizului. In consecinta, trebuie sa cumparati unul special, pe care sa il inlocuiti cu lichidul de vara. Daca ati uitat lichidul de vara in rezervor, riscati sa se sparga vasul de plastic, motorasele care duc lichidul la stropitoare, poate chiar si furtunele.vine-viscolul-cum-se-pregatesc-soferii-de-iarna-imagine-accesorii-auto-iarna
  • Lanturi antiderapante. Acestea se folosesc doar in cazul unor ninsori abundente, din cauza carora soselele sunt acoperite de un strat gros de zapada inghetata. Lanturile de iarna se monteaza pe rotile puntii motoare, si pot fi folosite la viteze mici, intre 50 si 80 km/h. Nu este indicat sa rulati pe asfalt uscat cu lanturile antiderepante. Va fi foarte zgomotos, iar directia va deveni dificil de manevrat. Mai mult decat atat, se vor deteriora si lanturile, dar si cauciucurile.

Neglijarea acestor schimbari poate atrage dupa sine consecinte grave, atat pentru soferi, cat si pentru calatorii care ii acompaniaza. Daca nu isi pregatesc automobilul cum trebuie pentru iarna aceasta, soferii nu doar ca risca sa-si puna sanatatea in pericol, insa ei vor fi si trasi la raspundere legal.

 

Read More

cadou pentru sef

Cum sa ne surprindem placut seful de sarbatori?

craciun-la-birou-cadou-pentru-sef

Micile atentii pe care le oferim superiorilor nostri in diferite ocazii, reprezinta un mod de a le arata recunostinta pentru tot ceea ce au facut pentru noi, dar si pentru felul in care ne-au influentat in cariera. Un dar pentru cel care a contribuit la dezvoltarea noastra trebuie privit ca un gest de curtoazie, asa ca, nu avem voie sa il uitam de pe lista cadourilor de Craciun.

Fie ca alegem sa ii oferim un cadou din partea tuturor colegilor de serviciu, fie ca este vorba despre un cadou personal, o atentie oferita cu ocazia sarbatorilor de iarna este un prilej minunat prin care ne exprimam respectul si multumirea pentru sfaturile pe care le-am primit de-a lungul timpului.

Alegerea unui cadou nu reprezinta intotdeauna o sarcina usoara, mai ales atunci cand ne gandim la un dar pentru seful nostru, care nu este o persoana oarecare.

Variante de succes pentru sarbatori

cadou-de-craciun-sef

Atunci cand mergem sa ii cumparam superiorului nostru o mica atentie cu prilejul unei sarbatori atat de speciale, trebuie sa ne gandim, in primul rand, la relatia pe care o avem cu acesta, dar si la personalitatea lui. Mai jos, avem o serie de variante la care putem apela, cu succes, si cu care nu vom da gres niciodata, indiferent de situatie.

  • Putem sa oferim oricand superiorului nostru un set de scris cu stilou si cerneala. Este o alegere business, utila si eleganta, ideala atunci cand persoana care se afla la conducerea firmei in care lucram mizeaza pe clasic si traditional.
  • Daca ne cunoastem seful indeajuns de mult incat sa putem spune despre el ca este o persoana extrem de punctuala si organizata, putem sa ii oferim de Craciun un ceas pentru birou. Pe langa faptul ca este un accesoriu care aduce un plus de eleganta intr-un birou, reprezinta si un instrument indispensabil oricarei persoane ocupate.
  • In cazul in care suntem lipsiti de inspiratie si nu stim ce sa oferim, putem opta pentru varianta cosurilor cadou. Putem alege cosuri cadou cu bauturi rafinate si produse traditionale de Craciun care, cu siguranta, vor incanta. Sunt elegante si ambalate frumos asa ca, nu vom da gres niciodata cu o astfel de alegere.

cos-cadou-craciun-sef

  • Daca avem un sef pasionat de istorie, putem sa ii oferim un obiect simbolic, decorativ. O alegere originala este busola maritima, o replica fidela a celor utilizate de navigatori. Este un obiect deosebit, care dovedeste faptul ca suntem atenti la detaliile care contureaza personalitatea sefului nostru.
  • O alta varianta de cadou pentru seful nostru este sa ii oferim un glob pamantesc tip bar, un detaliu care se va integra perfect in biroul oricarei personalitati puternice.
  • In cazul in care seful nostru are o legatura stransa cu persoanele dragi, putem sa ii oferim o rama foto digitala pe care sa o aseze pe birou. Astfel, ii oferim posibilitatea sa isi pastreze cele mai recente fotografii de familie si la serviciu.

Indiferent de cadourile pe care alegem sa le oferim sefilor nostri, trebuie sa pastram limita dintre mediul profesional si cel privat. Un dar oferit de Craciun sefilor nostri trebuie sa reprezinte un gest prin care sa ne aratam respectul si recunostinta pentru tot sprijinul pe care l-am primit de-a lungul timpului.

Read More

parti-pentru-masina-opel-astra

Sofer pentru prima oara? Afla cum iti intretii masina!

Soferii stiu foarte bine ca timpul si resursele financiare investite in intretinerea masinii presupun eforturi considerabile. O sa radeti, dar a avea o masina este ceva similar cu a avea copii. Asadar, masina, ca si copiii, de altfel, nu trebuie neglijata.

O masina intretinuta ii aduce proprietarului nenumarate beneficii: confort, siguranta si nu in ultimul rand, posibilitatea de a o vinde la un pret mai mare, daca este cazul. Din acest motiv, trebuie sa investigati cu atentie orice zgomot, orice semn care ar putea proveni de la deteriorarea vreunei piese.

dezmembrari-opel-astra

Daca identificati problema din timp, o puteti remedia cu usurinta. In sens contrar, s-ar putea sa va dati seama la un moment dat ca masina nu mai este deloc functionala si ca trebuie sa o duceti direct la dezmembrari auto. Nu uitati ca doar masinile deteriorate si accidentate foarte rau ajung la dezmembrari auto, asa ca incercati sa evitati pe cat posibil aceasta situatie si ocupati-va din timp de rezolvarea oricarui tip de probleme care apar la autovehicul.

parti-pentru-masina-opel-astra

Ce presupune intretinerea unei masini?

Mentenanta unui autovehicul este similara cu ingrijirea propriei persoane. Atunci cand va imbolnaviti, consultati medicul si urmati un tratament recomandat de acesta. Chiar si cand sunteti sanatosi, mergeti la consultatii periodice ca sa va asigurati ca totul este in regula si ca astfel preveniti aparitia unor complicatii medicale.

Este acelasi lucru si cu masina. Inspectia tehnica periodica este necesara pentru a fi siguri ca starea masinii este buna, iar atunci cand se defecteaza o componenta, o duceti la service. Procesul de mentenanta a masinii presupune insa, mai multe lucruri. Iata aspectele de care trebuie sa tineti cont pentru a va pastra autovehiculul intr-o stare buna si functionala:

  • Respectati perioadele si datele de service, intocmai cum au fost ele stabilite de catre constructor. Daca masina este noua, revizia trebuie facuta la service-urile auto agreate de catre producator, altfel riscati sa pierdeti garantia. Daca ati achizitionat masina la mana a doua, ar fi bine sa-i faceti o revizie la fiecare 10.000 km parcursi, moment in care schimbati si consumabilele (ulei, filtre s.a.m.d.).
  • Faceti inspectia tehnica periodica. Aceasta este reglementata prin lege si trebuie facuta o data la doi ani. Daca in acest interval de timp apar si alte probleme tehnice, nu le ignorati, ci cautati activ solutii.
  • Verificati frecvent blocurile optice. Recomandam sa faceti acest lucru o data pe luna, deoarece farurile trebuie curatate, iar in caz ca becurile s-au ars, acestea trebuie schimbate. Incercati becurile de semnalizare, faza de intalnire si faza lunga, pentru a va asigura ca sunt inca functionale.
  • Cel putin o data pe luna, verificati presiunea in pneuri. Acelasi lucru trebuie facut si la roata de rezerva, pentru a va asigura ca este cea recomandata de constructor. Puteti face acest lucru la cea mai apropiata benzinarie care dispune de un compresor.
  • Inlocuiti anvelopele atunci cand este cazul. De regula, acest lucru se face o data la 60.000 km, dar nu uitati ca, indiferent de starea anvelopelor, sunteti obligati prin lege sa le inlocuiti cu cauciucuri speciale atunci cand se apropie sezonul rece. De asemenea, anvelopele trebuie schimbate si atunci cand observati ca s-au uzat si nu mai functioneaza la fel de bine. Cauciucurile tocite nu mai au aceeasi aderenta, iar distanta de franare se mareste. Asadar, pentru a nu va pune in pericol siguranta personala, cat si siguranta pasagerilor, nu ignorati acest aspect.
  • Verificati periodic consumabilele. La acest capitol intra: lichidele de parbriz, de frana, de racire, iar verificarea uleiului nu trebuie neglijata nici ea. Inainte de a verifica uleiul, asigurati-va ca motorul este rece. Daca uleiul este negru la culoare, inseamna ca el trebuie inlocuit.
  • Verificati starea stergatoarelor. Daca acestea lasa urme pe parbriz, le puteti curata cu apa si otet. Daca murdaresc in continuare si incep sa scartaie, inseamna ca a venit vremea sa cumparati altele noi.
  • Spalati masina cel putin o data pe luna. Atat interiorul, cat si exteriorul masinii trebuie spalate si curatate in mod frecvent. Este recomandat sa o ceruiti cel putin o data pe an pentru a o face sa arate ca noua.
  • Nu parcati in zone aglomerate! Daca faceti acest lucru, s-ar putea sa constatati mici zgarieturi pe masina, caz in care va trebui sa o duceti din nou la vopsit.

Daca va preocupati serios de intretinerea masinii, ii puteti prelungi “durata de viata” si puteti preveni defectarea ei. Achizitionarea unei masini presupune un efort financiar substantial, iar la un moment dat veti dori sa o vindeti la un pret mai mare decat media de pe piata. Asadar, asigurati-va ca va fi tot timpul in stare buna si gata de condus!

 

Read More

scoala-de-coafura-poza-model

Cum sa te pregatesti pentru petrecerea de Revelion

Noaptea dintre ani reprezinta un motiv de petrecere in intreaga lume, peste tot, femei si barbati, tineri si..mai putin tineri se pregatesc de zor pentru a pasi, cum se cuvine, in noul an.

Roma, Paris, Bucursti, Tulcea, au toate in comun ceva atunci cand vine vorba de aceasta perioada. Fie ca e vorba de oras, casa sau propria persoana, fiecare se pregateste pentru aceasta perioada a anului prin diverse metode. Orasele sunt impodobite cu luminite si panouri de sarbatoate, targurile de Craciun isi fac si ele aparitia, fiecare casa este impodobita si ea, si inmiresmata cu arome de sarbatoare.

Noi, oamenii, insa, incercam sa ne infrumusetam pe doua planuri diferite. Pe de-o parte, incercam, in aceasta perioada, sa fim mai buni. Daruim mai mult, avem ganduri mai pozitive si facem tot posibilul pentru a deveni o persoana mai buna. Pe de cealalta parte, ne ocupam mai mult de noi, ne cumparam haine special pentru Craciun si seara de Revelion. In mod special pentru Revelion. Daca de cele mai multe ori, ajunul Craciunului ne surprinde in bucatarie, pregatind sarmale, salate si cine mai stie ce bunatati, de Revelion avem grija sa ne aranjam, sa imbracam tinuta pe care am ales-o si sa petrecem alaturi de cei dragi.

Iata cum te poti pregati daca iti doresti sa arati minunat in noapte dintre ani:

Tunsoare noua

scoala-de-coafura-tunoase-nouaIarna este momentul oportun pentru a incerca ceva nou in ceea ce priveste parul tau! Taie-ti varfurile sau incearca acea tunsoare pe care ai vrut intotdeauna sa o ai dar nu ai avut niciodata curaj! Lasa-te pe mana unor specialisti in domeniu si nu vei avea parte decat de rezultatele pe care ti le doresti. In cazul in care nu stii exact ce vrei, te vor ajuta cu sugestii, iar in cazul in care vrei o tunsoare asemanatoare cu cea a vedetei preferate, este de ajuns sa arati cateva poze si vei avea si tu aceeasi tunsoare, daca specialistii iti recomanda asta, in functie de forma fetei tale si tipul de par.

Coafura speciala

Sunt foarte multe poze interesante cu impletituri si coafuri pe internet, si ce moment mai buni cunosti pentru a avea o asemenea coafura, decat seara de Revelion?  Toata lumea face poze in aceasta seara speciala, cu siguranta vei vrea sa arati la potentialul tau maxim, de aceea, tot pe mana specialistilor iti recomand sa mergi si cand vine vorba de coafura pentru petrecerea dintre ani.scoala-de-coafura-imagine-impletiturascoala-de-coafura-imagine-modelscoala-de-coafura-poza-model

Rochie noua

Daca nu ai in orasul tau magazinul preferat de rochii, poti oricand comanda pe internet rochia pe care ti-o doresti in seara de Revelion. Rosu, verde sau negru, acestea sunt in general cele mai purtate culori atunci cand vine vorba despre tinuta pentru noaptea dintre ani, insa daca vrei sa iesi in evidenta, iti recomand o culoare vibranta, precum galbenul, sau paiete, care au fost vara aceasta si inca sunt in trend. Inspira-te din tinutele vedetelor de peste ocean si nu vei da gres in ceea ce priveste tinuta.rochie-pentru-revelion

Machiaj de seara

rochie-pentru-revelionFie ca obisnuiesti sau nu sa te machiezi in zilele obisnuite, in seara de Revelion este obligatoriu sa aplici putin machiaj daca vrei ca intreg aspectul sa fie de zece. Mergi la salon pentru machiaj sau invata din sutele de tutoriale de pe Youtube cum sa iti faci singura un machiaj pentru seara. Daca nu ai experienta, exerseaza de cateva ori machiajul dorit inainte de seara cea mare.

Acestea au fost cateva sfaturi pentru doamnele si domnioarele care vor sa epateze in seara dintre ani si care doresc sa paseasca in noul an cu o noua infatisare!

Read More